Ahila Diaconul

Cuviosul Ahila Diaconul a fost monah și diacon la Mănăstirea Peșterilor din Kiev, într-⁠o vreme care se așază între sfârșitul veacului al XIII-⁠lea și veacul al XV-⁠lea (izvoarele nu sunt de acord: unul spune veacurile al XIII-⁠lea și al XIV-⁠lea, altul sfârșitul veacului al XIII-⁠lea până în al XV-⁠lea, cu semn de întrebare). Este cinstit de Biserica Rusă în rândul cuvioșilor. Este pomenit la 4 ianuarie după calendarul vechi (17 ianuarie după cel nou) și la 28 august (10 septembrie), în Soborul cuvioșilor părinți din Peșterile Îndepărtate ale Lavrei Peșterilor din Kiev.

Despre el se știe doar o scurtă viață, bazată pe o inscripție copiată în veacul al XVII-⁠lea de pe lespedea lui de mormânt. De pe ea s-⁠au copiat și troparul și condacul lui. După aceste izvoare, Ahila a fost diacon la catedrala Adormirii din mănăstire. Se deosebea printr-⁠o aspră înfrânare la mâncare: într-⁠o săptămână mânca o singură prescură și puține legume.

Cartea Teratourgima, scrisă în 1638 de ieromonahul Atanasie Kalnofoiski din Lavră, îl numără printre cuvioșii Peșterilor Îndepărtate. Cinstirea lui locală a început la sfârșitul veacului al XVII-⁠lea, când arhimandritul Varlaam Iasinski al Lavrei a așezat pomenirea Soborului cuvioșilor părinți din peșterile Lavrei. Aici izvorul vorbește de Peșterile Apropiate, deși îl numără pe Ahila între cei din Peșterile Îndepărtate; nu putem lămuri această nepotrivire. Cinstirea în toată Biserica a început după ce Sfântul Sinod a îngăduit, în a doua jumătate a veacului al XVIII-⁠lea, să se treacă în calendarele Bisericii numele unor sfinți din Kiev.

În icoane, cuviosul Ahila este zugrăvit în veșminte de diacon, cu stihar, orar prins în cruce, camilafcă, cu părul ondulat căzând pe umeri și barbă scurtă rotundă, ținând în mâini o carte deschisă. Moaștele lui se odihnesc în Peșterile Îndepărtate.