Aidan de Lindisfarne

Sfântul Ierarh Aidan de Lindisfarne a fost monah irlandez, cel dintâi episcop al Lindisfarne-⁠ului și misionar al Northumbriei, numit Apostolul Northumbriei. A adormit la 31 august 651. Este pomenit la 31 august.

Începuturile

Beda, în povestirea lui amănunțită despre Aidan, nu spune nimic despre tinerețea lui, decât că era de neam irlandez și monah de timpuriu la vechea mănăstire din insula Iona. După tradiția catolică, în tinerețe a fost ucenic al Sfântului Senan. Numele lui înseamnă „micul înflăcărat”. Probabil s-⁠a născut în Connacht, în jurul anului 590-600. Era cunoscut pentru asceza lui strictă. În anii dinaintea misiunii lui, creștinismul din Britania era în mare parte înlocuit de păgânătatea anglo-⁠saxonă. La Iona, mănăstirea întemeiată de Sfântul Columba în 563, creștinismul și-⁠a găsit un mare sprijinitor în Oswald de Northumbria, tânăr nobil crescut acolo ca rege în surghiun din 616, care, botezat, a făcut făgăduința să aducă creștinismul în poporul lui; prilejul a venit în 634, când a primit coroana Northumbriei.

Chemarea în Northumbria

Pentru legătura lui cu mănăstirea din Iona, regele Oswald a cerut să-⁠i fie trimiși misionari de acolo, nu din mănăstirile cu sprijin roman din sudul Angliei. La început i-⁠a fost trimis un episcop, Cormán, care a îndepărtat mulți oameni prin asprimea lui și s-⁠a întors la Iona, spunând că northumbrienii sunt prea încăpățânați ca să fie convertiți. Aidan a criticat felul de lucru al lui Cormán și a fost trimis în locul lui, ca episcop, în 635 sau 636.

Misiunea

Aliat cu regele cucernic, Aidan a ales pentru scaunul eparhiei insula Lindisfarne, aproape de cetatea regală Bamburgh. Misionar înzestrat, mergea pe jos dintr-⁠un sat în altul, vorbind cuviincios cu oamenii pe care îi întâlnea și trezindu-⁠le puțin câte puțin interesul pentru creștinism; după pilda apostolică, le dădea întâi „laptele învățăturii blânde”, ca să-⁠i ducă treptat, hrănindu-⁠i cu cuvântul lui Dumnezeu, la înțelegerea și împlinirea poruncilor mai înalte. Stând cu răbdare de vorbă cu oamenii la nivelul lor și arătând interes pentru viața și obștile lor, Aidan și monahii lui au restabilit treptat creștinismul în ținutul Northumbriei. Regele Oswald, care după anii de exil știa bine limba irlandeză, trebuia adesea să tălmăcească pentru Aidan și monahii lui, care la început nu vorbeau englezește. În anii misiunii a zidit biserici, mănăstiri și școli în toată Northumbria. A dobândit mare faimă pentru mila și dăruirea lui față de cei lipsiți, găzduind, hrănind și învățând orfani și plătind cu darurile primite libertatea robilor. Mănăstirea întemeiată de el a crescut și a ajutat la ridicarea bisericilor și așezămintelor religioase din ținut; a fost și un centru de învățătură, în care mulți dintre ucenicii lui tineri s-⁠au pregătit pentru preoție. Deși Aidan ținea de ramura irlandeză a creștinismului, caracterul și râvna lui i-⁠au câștigat respectul papei Honoriu I și al lui Felix de Dunwich.

Sfârșitul

După moartea lui Oswald, în 642, a primit sprijinul regelui Oswine al Deirei, cu care a ajuns prieten apropiat, iar lucrarea lui a mers aproape neschimbată până la sporirea ostilităților păgâne în 651. A adormit la 31 august 651. După tradiție, a fost înmormântat la Lindisfarne, sub mănăstirea pe care a ajutat s-⁠o ridice.

Cinstirea

Cinstirea lui a scăzut în anii următori, dar în veacul al XI-⁠lea călugării din Glastonbury au căpătat niște moaște atribuite lui, și prin ei ziua lui apare în calendarele Wessexului. Este cinstit ca sfânt de Biserica Catolică, Anglicană și Ortodoxă, ca sfânt al Bisericii nedespărțite. În Biserica Rusă este pomenit și în a treia duminică după Rusalii, în ziua Soborului sfinților britanici și irlandezi.