Ghenadie al Constantinopolului

Sfântul Ierarh Ghenadie al Constantinopolului a fost patriarh al Constantinopolului din anul 458 până la adormirea sa, în 471, și un învățat al școlii antiohiene, care tâlcuia Scriptura după litera ei. Era originar din Antiohia. A purtat o grijă aparte pentru disciplina Bisericii și a luptat împotriva simoniei și a monofizismului, ținând cu hotărâre hotărârile Sinodului de la Calcedon. Biserica îl pomenește la 17 noiembrie în calendarul grecesc, iar în tradiția slavă la 31 august.

Până la scaun

Ghenadie a fost de neam din Antiohia și, înainte de a fi ales patriarh, era preot la Sfânta Sofia din Constantinopol. După unele izvoare a fost mai întâi și egumen al unei mănăstiri din oraș. În anii 431 și 432 a scris împotriva Sfântului Chiril al Alexandriei și a celor douăsprezece anatematisme ale lui, în numele tradiției antiohiene. Fragmente din scrierile lui au fost păstrate de Facundus. Se crede că s-⁠a împăcat apoi cu Chiril, deși nu este sigur că scrisoarea lui Chiril din 434 era adresată chiar lui.

Păstorirea

În 458 a urmat patriarhului Anatolie la scaunul Constantinopolului. Calcedonienii l-⁠au socotit multă vreme ultimul patriarh ortodox al orașului înainte de epoca Enotikonului lui Zenon. Cronicarii laudă blândețea, curăția și rânduiala lui.

Când monofizitul Timotei Elurul, scos din scaunul Alexandriei, a cerut să vină la Constantinopol, papa Leon I i-⁠a scris lui Ghenadie la 17 iunie 460 să-⁠l oprească și să se hirotonească degrabă un episcop ortodox pentru Alexandria. Timotei a fost trimis în surghiun, iar în locul lui a fost ales Timotei Solofakiol. Ghenadie l-⁠a numit econom al bunurilor Bisericii pe Marcian, un fost novațian trecut la Biserica cea mare, și nu a primit în cler pe nimeni care nu știa Psaltirea pe de rost, după cum scrie Teodor Citețul.

În 458 sau 459, la un sinod de aproximativ optzeci de episcopi, mulți din Răsărit, și chiar din Egipt, el a luat măsuri împotriva simoniei, adică a vânzării și cumpărării treptelor preoției. Scrisoarea circulară a acelui sinod, care adaugă pedeapsa afurisirii la hotărârile de la Calcedon, este singura lui scriere păstrată întreagă. În vremea lui a fost ctitorită, de consulul Studiu, biserica Sfântului Ioan Botezătorul, unde s-⁠au așezat monahii acimiți și de unde s-⁠a născut mănăstirea Studion.

Viața Sfântului Daniil Stâlpnicul povestește că, la cererea împăratului Leon I, Ghenadie l-⁠a hirotonit preot. Daniil nu voia să coboare de pe stâlp și nu l-⁠a lăsat pe patriarh să urce, așa că cea mai mare parte a slujbei s-⁠a făcut de jos. La sfârșit, patriarhul s-⁠a suit totuși să-⁠l împărtășească și să se împărtășească de la el.

Potrivit Livadei duhovnicești a lui Ioan Moshu, Ghenadie a mustrat și pedepsit un citeț al bisericii Sfântului Eleuterie, om de purtări rele. Fiindcă niciunul din aceste mijloace nu a ajutat, patriarhul a trimis să i se spună mucenicului să îl îndrepte sau să-⁠l ia din lume, iar a doua zi citețul a fost aflat mort. Teodor Citețul mai povestește că un zugrav, care îndrăznise să picteze pe Mântuitorul în chip de Zeus, a rămas cu mâna uscată, dar a fost vindecat prin rugăciunea patriarhului.

Scrierile

Ghenadie a scris tâlcuiri la Facere, la Ieșire, la Psalmi, la Daniil, la profeții mici și la epistolele Sfântului Pavel, precum și predici. Din ele s-⁠au păstrat mai ales fragmente, intrate în culegeri de tâlcuiri numite cătene. Cel mai însemnat dintre scrierile păstrate este tâlcuirea la Epistola către Romani.

Sfârșitul

Surse diferite povestesc altfel sfârșitul său. După unele izvoare a adormit în pace la Constantinopol, în anul 471. După tradiția cipriotă, a părăsit scaunul în 471 și l-⁠a lăsat în locul său pe preotul Acachie, a mers ca simplu monah în pelerinaj la Locurile Sfinte și apoi în Cipru. Rătăcind pe lângă Pafos în căutarea chiliei Sfântului Ilarion, a murit de frig în satul Moro Nero. A fost îngropat acolo, iar deasupra mormântului s-⁠a zidit o biserică în numele lui, ale cărei ruine se văd și azi. Se spune că localnicii nu au crezut că este patriarh și nu l-⁠au primit la adăpost în iarna aceea.