Aristide din Atena

Sfântul Aristide din Atena a fost un filosof care s-⁠a făcut creștin și a scris, în veacul al II-⁠lea, cea mai veche apologie creștină păstrată întreagă. Biserica Ortodoxă îi pomenește amintirea la 13 septembrie, iar Biserica Catolică la 31 august.

Ce se știe despre el

Despre viața lui se știe foarte puțin. Martorii principali sunt Eusebiu al Cezareei și Sfântul Ieronim, care scriu în veacul al IV-⁠lea. Eusebiu îl numește urmaș credincios al religiei creștine, care a lăsat o Apologie adresată împăratului Hadrian, și spune că mulți o mai păstrau în zilele lui. Ieronim adaugă că Aristide era filosof la Atena. Cronica lui Eusebiu așază Apologia în anul 125, când Hadrian se afla în Grecia.

Versiunea siriacă a textului are un al doilea titlu, cu adresa către Antonin Pius, care purta și el numele Hadrianus. De aceea cercetătorii nu sunt de acord: unii datează lucrarea în jurul anilor 124-125, alții în jurul anului 140. Locul și anul morții lui nu se cunosc cu siguranță. Mineele ortodoxe îl numesc mucenic, dar izvoarele pe care le avem nu povestesc cum a murit.

Apologia

Timp de veacuri, lucrarea a fost socotită pierdută. În 1878, părinții mehitariști din Veneția au publicat un fragment armenesc dintr-⁠un manuscris din secolul al X-⁠lea. În 1889, Rendel Harris a găsit o traducere siriacă întreagă la mănăstirea Sfânta Ecaterina de pe Muntele Sinai. J. A. Robinson a recunoscut apoi că textul grecesc se află, într-⁠o formă prelucrată, în Viața lui Varlaam și Ioasaf, din secolul al VII-⁠lea, unde este pus pe seama pustnicului Nahor, într-⁠o cuvântare către regele Avenir. Fragmente grecești pe papirus au fost publicate în 1922.

Aristide pornește de la rânduiala lumii, care arată că există un singur Dumnezeu, veșnic și desăvârșit. Apoi împarte omenirea în patru neamuri: barbarii, grecii (între care socotește pe egipteni și pe caldeeni), iudeii și creștinii. Pe primele două le mustră că se închină elementelor, făpturilor și unor zei înfățișați cu patimi omenești. Iudeilor le recunoaște închinarea la un singur Făcător, dar spune că rătăcesc slujind îngerilor și ținând anumite rânduieli. Creștinii, spune el, Îl cunosc pe Dumnezeu prin Fiul Său Iisus Hristos, născut din Fecioară, răstignit și înviat.

Încheierea Apologiei descrie felul de viață al creștinilor: nu mărturisesc strâmb, se iubesc între ei și își iubesc vrăjmașii, hrănesc pe cei flămânzi și îmbracă pe cei goi, răscumpără robii și îngroapă pe cei morți, iar când unul dintre ei este sărac, postesc două sau trei zile ca să-⁠i poată da hrană. El îl roagă pe împărat să vadă aceasta și să înceteze prigoana.

Unii au presupus că tot Aristide ar fi scris Epistola către Diognet, dar aceasta rămâne doar o presupunere.