Wala

Sfântul Wala (Wala de Corbie sau de Corvey) a fost un nobil carolingian, văr al lui Carol cel Mare, sfetnic al împăraților Carol cel Mare, Ludovic cel Cuvios și Lothar I, apoi monah și egumen la Corbie, la Corvey și la Bobbio. S-⁠a născut între anii 755 și 772 (izvoarele dau date deosebite) și a murit la 31 august 836 în mănăstirea Bobbio, în nordul Italiei. Este un sfânt din Apusul de dinaintea Marii Schisme; este pomenit la 31 august.

Neamul și tinerețea

Wala era fiul lui Bernard, fiul nelegitim al lui Carol Martel, și al unei sasoaice, deci văr primar cu Carol cel Mare și frate vitreg cu Adalard cel Tânăr, care a fost egumen la Corbie până în 826. Avea și un frate întreg, Bernarius, și două surori, Gundrada și Theodrada, stareță la Notre-⁠Dame de Soissons. A fost crescut la școala palatului regal, împreună cu Adalard, și amândoi erau cunoscuți pentru cinste, vrednicie și râvnă. În tinerețe a pierdut pentru o vreme bunăvoința vărului său: în 792 s-⁠a bănuit că a fost amestecat în conspirația lui Pepin Cocoșatul, fiul lui Carol, și a fost izgonit de la curte și ținut sub paza unor mari dregători credincioși regelui; dar și-⁠a recâștigat favoarea. Se crede că s-⁠a căsătorit cu Rothlindis, fiica contelui Wilhelm de Toulouse, și a rămas văduv înainte să se călugărească. Sub Carol cel Mare a ajuns al doilea om după împărat și, ca și cumnatul său Gerold în Bavaria, a fost însărcinat să conducă Saxonia; în 811 era conte al palatului.

Sub Ludovic cel Cuvios

La moartea lui Carol cel Mare, Wala a venit la noul rege Ludovic cel Cuvios și i-⁠a dat omagiul, după obiceiul francilor. Dar în 814, ca să înlăture orice neloialitate politică, Ludovic l-⁠a silit să se facă monah la Corbie. Aproape toți vechii sfetnici ai lui Carol au fost îndepărtați de la curte, dar în 821 Ludovic l-⁠a chemat înapoi pe Adalard din surghiunul de la Corbie și l-⁠a invitat pe Wala la curte; în 822, în fața poporului, la Attigny, a făcut pocăință publică pentru felul în care îi tratase pe sfetnicii tatălui său. Wala a mers atunci la curte, unde s-⁠a întâlnit cu vechii sfetnici. În 816, el și Adalard primiseră îndatorirea de a organiza mănăstirea Herford, trecută de curând sub Ludovic, la Sinodul de la Aachen. În anii 820 a devenit un potrivnic hotărât al controlului regal și imperial asupra veniturilor bisericești. După Pascasiu Radbert, a spus odată că „oastea de clerici”, adică capelanii palatului din Aachen, slujea doar pentru câștig personal și nu era o instituție bisericească legitimă. La moartea regelui Bernard al Italiei, în toamna lui 822, Wala, în vârstă de patruzeci și nouă de ani după unele socoteli, a fost chemat de împărat să-⁠l ajute pe fiul lui, Lothar I, să conducă Italia și să fie intermediar cu papalitatea.

Răscoale

Wala a fost un susținător al unității imperiului franc și a sprijinit în mai multe rânduri pe Lothar, fiul cel mare al lui Ludovic, în răscoalele lui împotriva tatălui. În mai 830, o scurtă revoltă a clericilor și a mirenilor, cu cei trei fii mai mari ai lui Ludovic, a izbutit să o închidă pe împărăteasa Iudita într-⁠o mănăstire din Poitiers și să trimită pe frații ei la mănăstiri, și l-⁠a presat pe împărat să abdice. Revolta a fost de scurtă durată, iar Wala a fost surghiunit mai întâi într-⁠o regiune muntoasă lângă Lacul Geneva, apoi la Noirmoutier, unde fusese surghiunit și fratele său Adalard. În 833 a fost chemat din surghiun și a ajutat din nou pe cei trei fii, Lothar, Ludovic Germanul și Pepin, împotriva tatălui lor, a împărătesei Iudita și a fiului ei Carol: răscoala a pornit de la hotărârea lui Ludovic de a lua Aquitania de la Pepin și de a o da lui Carol, iar Lothar și-⁠a luat tatăl prizonier. Wala a luat parte la sinodul de la Compiègne din octombrie 833, unde împăratul a fost scos de pe tron. Când Ludovic a revenit la putere, Wala a fugit în Italia cu Lothar. În 836, i s-⁠a iertat opoziția și a avut îngăduința să se întoarcă în Italia, pentru că l-⁠a convins pe Lothar să vină să-⁠l vadă pe împărat. Cu Pascasiu Radbert, a determinat pe papa Grigorie al IV-⁠lea să semneze răspunsul către episcopi, în care s-⁠a arătat pentru prima oară năzuința puterii duhovnicești la întâietate față de cea lumească.

Viața monahală

După „Viața lui Wala”, scrisă de Pascasiu Radbert, Wala a îmbrățișat deplin viața monahală; se mulțumea cu haine și încălțăminte obișnuite pentru ținut și socotea de prisos ca un monah să se îmbrace mai ales decât cei din jur. Căuta să fie iubit, nu temut. După întoarcerea împăratului la bunăvoință, în anii 820, l-⁠a ajutat pe fratele Adalard să întemeieze Noul Corvey, în Saxonia; l-⁠a convins pe Theodradus să dea moștenirea strămoșească pentru Noul Corvey, iar priceperea lui militară din tinerețe a ținut departe tâlharii saxoni de pământurile noii mănăstiri. După slujba în Italia, în 825 s-⁠a întors în Francia și, cu încuviințarea împăratului, a mers cu Adalard în Saxonia și a organizat oficial obștea. În Italia a luat pentru Corbie și o copie a antifonarului roman. A avut un interes deosebit pentru misiunea lui Ansgar, monah și la Corbie și la Noul Corvey, în Danemarca. După moartea lui Adalard, în 826, a devenit egumen al Corbiei. În 831 a părăsit Corbie, iar în 834 a fost egumen la Bobbio, în biserica căreia a fost îngropat.

Gândirea lui

Revenit la curte în 821, Wala și-⁠a spus părerile despre reforma Bisericii și a statului. A încercat să stabilească rânduieli pentru a opri risipa de avere de către dregătorii carolingieni. Într-⁠o scrisoare din 826 către el și către arhicapelanul Hilduin, episcopul Agobard nota că Wala era mereu la curte, ca unul dintre sfetnicii cei mai cucernici ai lui Ludovic. Multe izvoare arată că Wala se împotrivea împărțirii imperiului între cei patru fii ai lui Ludovic și voia unitatea lui. Atribuia slăbirea imperiului trecerii spre lumesc, privării Bisericii de drepturile ei, cât timp episcopii se ocupau de treburi de stat, dar socotea că Biserica are dreptul să intervină în chestiuni ca împărțirea regatului. În Viața lui Wala, Pascasiu Radbert îl înfățișează vorbind în 829 despre lăcomia și pofta de câștig a capelanilor curții, despre mirenii puși peste mănăstiri și despre „boala murdară din Biserică” a clericilor stricați, dintre care unii nu aveau autoritate duhovnicească și slujeau doar pentru câștig.