Macarie Protopsaltul

Sfântul Cuvios Macarie Protopsaltul (1763 - august 1836) a fost un ieromonah român, protopsalt, traducător și teoretician al muzicii psaltice din Țara Românească, socotit unul dintre întemeietorii muzicii psaltice românești în notația modernă. A avut un rol major în introducerea și răspândirea noii metode de notație psaltică în spațiul românesc și în traducerea în limba română a repertoriului bizantin. A fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română în 2023 și se pomenește la 31 august.

Originea și formarea

S-⁠a născut în 1763 într-⁠o familie de mici nobili din neamul Periețeanu. A studiat o vreme la Odesa, unde a învățat limba greacă. După intrarea în viața monahală la Muntele Athos, a fost hirotonit ieromonah la București în jurul anului 1785, devenind slujitor al Curții domnești și al Mitropoliei Ungrovlahiei. Numele monahal l-⁠a primit în cinstea arhimandritului Macarie Dascălul, traducător al unor opere patristice în limba română, apropiat de tradiția duhovnicească a lui Paisie Velicikovski. La București a fost ucenic al protopsaltului Constantin Moldoveanul, de la care a învățat arta muzicii psaltice și tehnicile compoziției bizantine. În 1804 a fost pentru scurt timp predicator al Curții domnești, dar în anul următor s-⁠a retras ca să studieze muzica la Iași cu Petru Vizantie, fost protopsalt al Patriarhiei Constantinopolului, adus în Moldova de mitropolitul Veniamin Costachi. După moartea profesorului său, în 1808, Macarie s-⁠a întors la București și a fost numit egumen al schitului Golgota de lângă Târgoviște.

Noua metodă de notație psaltică

La începutul secolului al XIX-⁠lea, Patriarhia Ecumenică a început reforma sistemului de notație muzicală bizantină. Noua metodă, numită notația hrisantică, a fost alcătuită de arhimandritul Hrisant de Madit, Grigorie Lampadarie și Hurmuz Hartofilax. Curțile domnești din București și Iași au sprijinit cu bani organizarea școlilor de muzică psaltică, iar domnitorul Ioan Caragea a hotărât în 1816 înființarea unei școli de muzică la București. Macarie a fost printre muzicienii români care au lucrat la aceasta. În 1817, când profesorul Petru Efesiu a venit la București, a devenit elevul lui, ca să învețe noua notație. În 1818 a început traducerea în română a Anastasimatarului lui Petru Lampadarie din Peloponez, prima lucrare tradusă în această notație.

Activitatea didactică și editorială

În 1819, la înscăunarea mitropolitului Dionisie Lupu, Macarie a rostit cuvântul de laudă și a fost numit conducător al școlilor de muzică psaltică ale Mitropoliei Ungrovlahiei. În 1820 a devenit și conducătorul tipografiei de muzică psaltică în limba română a mitropoliei. Din pricina tulburărilor politice aduse de izbucnirea revoluției grecești din 1821, activitatea de tipărire a fost întreruptă. S-⁠a refugiat la Sibiu împreună cu mitropolitul Dionisie Lupu și a încercat să tipărească acolo o parte din lucrări. După un eșec, a mers la Budapesta, unde a fost sprijinit de filantropul Atanasie Grabovski, unchiul viitorului mitropolit Andrei Șaguna. În urma împotrivirii unor clerici greci, a fost chemat la Viena de marele finanțist și filantrop macedo-⁠român Gheorghe Sina, care s-⁠a oferit să-⁠i plătească tipărirea lucrărilor în limba română.

La Viena, în 1822, Macarie a tipărit primele cărți de muzică psaltică în limba română: Anastasimatarul irmologic al lui Petru Lampadarie din Peloponez, Irmologhionul catavasier și Theoreticonul, primul manual de muzică psaltică în limba română. În 1823 s-⁠a întors la București cu o mare parte din aceste volume. După întoarcere, mitropolitul Grigorie Dascălul l-⁠a numit eforul școlilor de psaltică ale Mitropoliei Ungrovlahiei. Absolvenții primei generații au fost trimiși în marile orașe ale Țării Românești (Craiova, Buzău, Râmnicu Vâlcea, Câmpulung Muscel, Ploiești) în vara lui 1825. În 1828 a fost chemat la Iași ca profesor de muzică și numit egumen al mănăstirii Bârnova, dar izbucnirea războiului ruso-⁠turc din 1828-1829 a împiedicat înființarea unei școli de muzică la Mitropolia Moldovei.

Ultimii ani

În 1831 s-⁠a retras la mănăstirea Neamț, unde a lucrat până în 1834 la desăvârșirea unor compoziții și traduceri muzicale, între care o versiune largă a Irmologhionului Calofonicon. În 1834, la chemarea mitropolitului Grigorie Dascălul, s-⁠a mutat la mănăstirea Căldărușani ca să pregătească o nouă ediție a lucrării Viețile sfinților, încheiată în 1836. Tot aici a retipărit în 1835 „Oglinda omului din lăuntru”, după ediția de la mănăstirea Neamț. În 1835 a fost chemat la Buzău de episcopul Chesarie al Buzăului ca să tipărească cartea Prohodul; în același timp a predat muzica psaltică la seminarul nou înființat, iar între elevii lui s-⁠a aflat și viitorul mitropolit Iosif Naniescu. În august 1836 a suferit un accident vascular cerebral și a fost adus la mănăstirea Viforâta, lângă Târgoviște, unde a murit la sfârșitul aceleiași luni, la vârsta de 73 de ani.

Canonizarea și opera

În zilele de 25-26 octombrie 2023, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat canonizarea Cuviosului Macarie Protopsaltul și înscrierea lui în calendarul bisericesc la 31 august; hotărârea a cuprins și aprobarea textelor liturgice (sinaxar, acatist și slujbă) și a icoanei oficiale. O parte însemnată din compozițiile și traducerile lui a fost editată în vremea noastră la mănăstirea Petru Vodă, la Editura Sophia: Antologhion Paisian (tomul I, 2005), Penticostar Paisian (2018, ediție revizuită 2023), Calofonicon Paisian (2023), Anastasimatar. Privegher Paisian (2023) și Triod Paisian, 1 (2024). Este socotit unul dintre pionierii psalticii românești moderne; izvorul nostru se oprește aici, la începutul capitolului despre importanța lui.