Alexandru de la Vologda

Dreptul Alexandru de la Vologda (în lume Alexandru Nikolaevici Badanin, 1846-1913) a fost preot la biserica Înălțarea din Vologda, un păstor smerit, milostiv și înzestrat cu darul vederii în inimi, devenit în ultimii ani stareț al orașului. A fost proslăvit în 2000 ca sfânt cinstit local în eparhia Vologda. Se pomenește la 9 februarie (ziua proslăvirii) și la 10 martie (ziua adormirii), după calendarul vechi.

Viața

S-⁠a născut în 1846 la Nikolsk, în gubernia Vologda. Tatăl lui, diaconul Nicolae Petrovici Badanin al catedralei Întâmpinarea Domnului din Nikolsk, ajuns la adânci bătrâneți, se deosebea prin evlavie, smerenie și o simplitate uimitoare, la fel ca mama. A învățat la școala duhovnicească și la seminarul din Vologda, pe care l-⁠a terminat în 1868. A fost învățător la școlile duhovnicești din Soligaliț, Vologda și Totma, ajutor al supraveghetorului școlii din Totma și învățător la clasa pregătitoare din Vologda. În 1883 episcopul Israel l-⁠a hirotonit preot și l-⁠a numit la catedrala din Vologda, iar în februarie 1891 la biserica Înălțarea, care nu avea parohie și avea venituri foarte mici.

Într-⁠o lună de octombrie venitul a fost de trei ruble și șaptezeci de copeici. Când a ieșit din biserică, o femeie săracă i-⁠a cerut milostenie. I-⁠a dat tot, spunând că nu merită să ducă acasă un lucru atât de mic. A început să slujească cu râvnă, oamenii au început să vină la slujbele lui și au îndrăgit biserica, iar veniturile au crescut mai mult decât în altele. A slujit zilnic și biserica era mereu plină de rugători. După Liturghie slujea un moleben la Sfânta Cruce și citea acatistul Sfintelor Patimi. Duminica, după Liturghia de dimineață, slujea molebenul înaintea icoanei Maicii Domnului Cu trei mâini, pe care o cinstea în chip deosebit. La sfârșitul slujbelor săvârșea molebenuri pentru fiecare sfânt pomenit în acea zi, parastase pentru cei din pomelnice și apoi se ruga îndelung în altar și săruta toate icoanele bisericii. Predica de obicei când oamenii veneau să sărute crucea, și cei care veneau auzeau tocmai ceea ce aveau nevoie să afle și plecau mângâiați.

Pentru smerenia și evlavia lui, Domnul i-⁠a dat darul de a vedea gândurile și intențiile celor care veneau la el cu credință. Părintele Ioan de Kronstadt, când trecea prin Vologda și vologzenii îi cereau rugăciuni și învățătură, spunea că au un rugător al lor și numea numele părintelui Alexandru Badanin. Nu avea niciodată bani la el, pentru că împărțea tot celor nevoiași, iar soția lui era la fel de bună. Primise pentru osteneală o cruce pectorală de aur de la Sinod și a spus cu smerenie că a primit-⁠o din greșeală, pentru că el nu este nimic, o grămadă de gunoi, și a atârnat-⁠o la icoana Maicii Domnului din chilie.

Prietenii și stareția

A cerut să fie îngropat lângă fiica lui Varvara și lângă părintele Teodor, un bătrân înalt, ascet, care trăia singur într-⁠o chilie mică la marginea orașului și avea darul lacrimilor și al vederii înainte. Alt prieten duhovnicesc a fost inspectorul seminarului din Vologda, părintele Teofan (Haritonov), un monah adevărat, care a plecat mai târziu la Athos și a devenit ieroschimonahul Teodosie Karulski. Îl vizitau adesea ieromonahul Simeon de la Crucea arhierească și părintele Vasili Sokolov din Borok.

Fiind adesea bolnav, a ieșit din slujbă, dar nu la odihnă, căci a început o nouă perioadă a vieții lui, stareția, ținută până la moarte. Ca stareții de la Optina, Amvrosie și Iosif, țintuit de boală în scaunul lui, a slujit Biserica prin rugăciune, mângâierea celor întristați și vindecarea bolilor sufletești ale poporului. Pe un perete al camerei atârna o mare icoană a Cuviosului Serafim, la care îi trimitea pe toți să se închine, în loc să-⁠i sărute mâna. Celor care îl întrebau cum să se mântuiască le spunea mai ales: citește viețile sfinților și ele te vor învăța. Încărcat de ani de dragoste a poporului, a trecut la Domnul în 1913, iar cinstirea lui, cu minuni și vindecări, a dus la proslăvirea ca sfânt cinstit local în eparhia Vologda, în anul 2000.