Nichifor de Vajeozero

Cuviosul Nichifor de Vajeozero a fost monah rus, ucenic al Sfântului Alexandru de Svir, și a întemeiat pustnicia de la Vajeozero, în ținutul Oloneț, în prima jumătate a secolului al XVI-⁠lea. Este pomenit la 9 februarie, ziua adormirii sale, împreună cu Sfântul Ghenadie, ale cărui nevoințe le-⁠a continuat. Moaștele lui se află într-⁠o peșteră de la biserica Schimbării la Față a mănăstirii Zadne-⁠Nikiforovski. Izvoarele noastre dau pentru plecarea la Vajeozero anul 1508, iar pentru sosirea la Svir în jurul lui 1510, fără să facă lămurire.

Începuturile

S-⁠a născut într-⁠un cimitir sătesc, Vajeski, lângă râul Svir, într-⁠o familie țărănească cucernică, și a învățat în casa părintească frica de Dumnezeu. Despre copilăria și tinerețea lui nu se știe nimic. Pe vremea aceea toată țara Olonețului era plină de vestea nevoințelor Sfântului Alexandru, care întemeiase deja mănăstirea Sfintei Treimi pe râul Svir. Nichifor a ajuns la mănăstirea Svir deja ca monah, în jurul lui 1510, și a fost primit de Alexandru ca unul dintre frați, căci sfântul egumen știa de viața lui aspră, de faptul că purta pe trup lanțuri grele. Un alt izvor spune doar că, prin tradiție, Alexandru l-⁠a binecuvântat să se retragă la Vajeozero în 1508.

A trăit câțiva ani în mănăstirea Svir. Alexandru i-⁠a văzut virtuțile, a înțeles folosul duhovnicesc pe care Nichifor îl aducea fraților și a mulțumit lui Dumnezeu. Din mănăstire, Nichifor a făcut două mari călătorii: una, din porunca lui Alexandru, la nevoitorul Chiril de la Lacul Nou, și alta, din voia lui, la Kiev, să se închine la sfintele moaște ale Peșterilor.

Călătoria la Chiril și la Kiev

Alexandru i-⁠a dat ascultare să meargă la Chiril, pe Lacul Alb, la mănăstirea Învierii lui Hristos, să ceară egumenului binecuvântare și rugăciuni, să stea de vorbă cu el și să învețe de la el viața monahală. Nichifor a primit ascultarea cu bucurie și a pornit la drum lung. Peste câteva zile a ajuns cu bine pe malul apusean al lacului, în satul Kobilina Gora, la două mile de mănăstire, aflată pe malul celălalt. Se făcea seară. Drumețul a mers pe malul nordic, împădurit, și a adormit acolo.

Chiril săvârșea în vremea aceea rânduiala de seară în chilia lui. După aceea a mers singur la mal, a luat o barcă și a trecut pe malul nordic al lacului, unde îl aștepta Nichifor. De acolo au trecut la mănăstirea de pe Lacul Nou, unde Nichifor a stat opt zile, împărtășind nevoințele de rugăciune ale frăției și bucurându-⁠se de convorbirile folositoare ale egumenului. Probabil după aceea s-⁠a dus în pelerinaj la Kiev.

Pustnicia de la Vajeozero

S-⁠a întors din călătoria la Kiev cu o dorință înfocată de a-⁠și întemeia mănăstirea, iar Alexandru l-⁠a sprijinit. Umblând și cercetând locurile din ținutul lui, s-⁠a oprit în cele din urmă acolo unde Ghenadie își sfârșise de curând călătoria pământească și a întemeiat o mănăstire și o biserică în numele Schimbării la Față. A slujit în mănăstirea lui mulți ani, a zidit zece chilii, a defrișat pădurea și a secat mlaștina, și a cerut o carte de danie a țarului pentru pământurile din jur, câte o milă pe fiecare din cele patru laturi (carte din 1557). După ce a isprăvit lucrul care îl îngrijorase mult, înconjurat de frații pe care îi adunase, a adormit în pace la 9 februarie.

La începutul secolului al XVII-⁠lea, ținutul Olonețului a fost pustiit de străini care rătăceau peste tot. Mănăstirea zidită de Nichifor a fost jefuită, monahii izgoniți și averea nimicită. Dar amintirea Sfinților Ghenadie și Nichifor nu s-⁠a stins. Când primejdia a trecut, s-⁠a refăcut capela deasupra mormântului lor comun și apoi, puțin câte puțin, mănăstirea. În 1846 a căpătat existență de sine stătătoare, iar în 1854 a primit îngăduința să zidească, în locul vechii capele de lemn, o biserică deasupra moaștelor sfinților. Cu binecuvântarea Sfântului Sinod și a arhiepiscopului Arcadie de Oloneț, aceasta a fost sfințită la 8 august 1858 în numele Tuturor Sfinților.