Pancratie de Taormina

Sfântul Sfințit Mucenic Pancrațiu a fost, după tradiție, întâiul episcop al cetății Taormina (Tauromenion) din Sicilia, ucenic al Sfântului Apostol Petru, ucis cu pietre de păgâni. Viața sa, așa cum se păstrează, este în mare parte legendară, dar numele lui apare în unele martirologii vechi: Martyrologium Hieronymianum (secolul al V-⁠lea) îl pomenește la 8 iulie și 3 aprilie, iar în 591 o biserică din Messina a fost închinată sfinților Ștefan, Pancrațiu și Euplu, ceea ce se raportează probabil la el și la Eupliu din Catania.

Potrivit vieții sale legendare, s-⁠a născut la Antiohia Ciliciei, din părinți care locuiau acolo. Părinții, auzind de minunile lui Iisus, au mers cu fiul lor la Ierusalim, unde au cunoscut pe Domnul și pe Apostolul Petru; după Înălțare, toată familia a fost botezată la Antiohia. După moartea părinților, Pancrațiu a trăit retras într-⁠o peșteră din Pont, unde l-⁠a găsit Apostolul Petru. Acesta, în înțelegere cu Apostolul Pavel, l-⁠a trimis în Sicilia, ca episcop al Tauromenionului, în anul 40.

În Taormina, sfântul a lucrat cu stăruință la luminarea poporului: într-⁠o lună a zidit o biserică în care slujea, iar credincioșii s-⁠au înmulțit repede, încât aproape toți locuitorii cetății și ai împrejurimilor au primit credința. Povestirea spune că a apărat cetatea de comandantul păgân Acvilin: a ieșit cu preoții și cu Sfânta Cruce înaintea dușmanilor, care s-⁠au năpustit apoi unii asupra altora. Viața mai amintește că Apostolul Petru ar fi chemat pe un pictor, Iosif, și ar fi poruncit să se facă icoane ale lui Hristos, ale lui Petru și ale lui Pancrațiu, pe care episcopul le-⁠a folosit mai târziu în misiune. După mulți ani de păstorire pașnică, păgânii s-⁠au ridicat împotriva lui și l-⁠au ucis cu pietre.

Cea mai mare parte a moaștelor se păstrează la Roma, într-⁠o biserică ce-⁠i poartă numele; o parte se află la Muntele Athos. Este ocrotitorul Taorminei și al orașului Canicattì. Nu trebuie amestecat cu Sfântul Pancrațiu din Roma, tânăr mucenic, tăiat cu sabia în jurul anului 304. Biserica Ortodoxă îl pomenește la 9 iulie, iar la 9 februarie, împreună cu Marcel și Filagriu; calendarul grec îi pomenește la 7 iunie pe sfintele Esia și Suzana, ucenițele lui, mucenicite odată cu el. Biserica Armeană îl cinstește sub numele Bagarat. În icoane este înfățișat ca un episcop în vârstă, cu părul alb, ținând crucea în dreapta și Evanghelia în stânga.