Alexandru Liharev

Sfântul Sfințit Mucenic Alexandru Liharev (1876-1938) a fost protoiereu în regiunea Moscovei și a murit în lagăr, în Siberia, la 17 martie 1938. Se pomenește la 17 martie, la 7 februarie, odată cu soborul noilor mucenici, la 29 august, cu sfinții din Kuzbas, și la 5 septembrie, cu sfinții Moscovei.

S-⁠a născut la 22 ianuarie 1876 în satul Sinkovo, din volostea Sofino, ținutul Bronnițî, în familia preotului Petru Liharev. În 1896 a terminat seminarul din Moscova și a intrat învățător la o școală parohială din satul Islavskoe. La 5 mai 1899 a fost hirotonit diacon la biserica Tihvin de pe Berejki, din Moscova, iar la 26 iunie 1920 preot la aceeași biserică. La 24 august 1928 a fost numit paroh. La 22 iulie 1930 a fost mutat la catedrala Bobotezei din Dorogomilovo și la 25 martie 1932 ridicat la rangul de protoiereu. La 23 noiembrie același an a fost numit preot la biserica Maicii Domnului Vladimirskaia din Mîtișci, iar la 22 octombrie 1935 mutat la biserica Sfântul Nicolae din așezarea Podsolnecinoe, raionul Solnecinogorsk.

La 27 noiembrie 1937 a fost arestat, închis la Taganka și anchetat. Anchetatorul a spus că desfășoară activitate contrarevoluționară; a răspuns că nu se recunoaște vinovat. Un martor, preot, a spus că părintele Alexandru îi zisese că puterea sovietică a dat Constituția stalinistă, care ar trebui să aducă deplină libertate, dar iese pe dos, mai ales în privința religiei: preoții sunt mutați de la un raion la altul, nicăieri nu sunt înscriși, unul a fost trimis într-⁠al cincisprezecelea loc. La 3 decembrie ancheta s-⁠a încheiat și la 5 decembrie troica NKVD l-⁠a osândit la zece ani de lagăr de muncă.

La 11 decembrie toți cei cercetați, dintre care mulți se așteptau după o anchetă atât de scurtă să fie eliberați sau cel puțin surghiuniți, au aflat că au fost osândiți la zece ani de muncă silnică; au fost urcați în vagoane și duși în ținutul Krasnoiarsk. La 9 ianuarie 1938 au ajuns la gara Suslovo și o parte dintre preoți, între ei părintele Alexandru Liharev, au fost trimiși la lucru la o fermă de porci a lagărului Bamlag. Încă pe drum s-⁠a îmbolnăvit; la început părea o simplă răceală, dar la locul de sosire trăia în condiții atât de aspre, încât trupul slăbit în timpul drumului nu a mai putut învinge boala. Toți deținuții au fost puși în bordeie provizorii; erau geruri siberiene, lemne nu ajungeau nici măcar pentru fiert apa. Curând în lagăr a izbucnit o epidemie de dizenterie, în spital nu erau destule locuri și mulți bolnavi mureau în bordeie. Părintele Alexandru s-⁠a îmbolnăvit de dizenterie, iar preoții din același bordei au cerut să fie dus la spital. Protoiereul Alexandru Liharev a murit în spitalul lagărului la 17 martie 1938. Un preot închis cu el a scris copiilor lui: „A fost îngropat într-⁠o groapă comună, lângă moară... părintele vostru a plecat în altă lume, dar nu a jignit pe nimeni nici la slujbă mai înainte, nici în lagăr”.