Alexandru Skalski

Sfântul Sfințit Mucenic Alexandru Skalski (1867-1933) a fost protoiereu la biserica Sfântul Nicolae din orașul Verni (azi Almatî), în Kazahstan, și a murit de tifos în închisoare, la 20 ianuarie 1933, împreună cu protoiereii Ștefan Ponomarev și Filip Grigoriev. Se pomenesc la 17 ianuarie, la 7 februarie, odată cu soborul noilor mucenici, și la 23 octombrie, cu sfinții din Volînia.

S-⁠a născut în 1867 în gubernia Volînia, în familia preotului Filimon Skalski. În 1886 a fost numit citeț la biserica Înălțării Sfintei Cruci din Kameneț-⁠Podolsk. În 1891 a fost primit în eparhia Turkestan de episcopul Neofit (Nevodcikov) și numit citeț la biserica din satul Zaițevskaia, precum și profesor de religie la școala bisericească. La 8 august 1893 a fost hirotonit diacon și a slujit la biserica Alexandru Nevski din Marghelan. La 21 februarie 1899 a fost hirotonit preot și în 1900 a fost numit paroh al bisericii Alexandro-⁠Mariinskaia de la casa de copii din Verni; acolo a sădit, împreună cu copiii, un parc în fața casei, parc ce a fost în parte tăiat după închiderea ei. În 1907 a fost numit paroh al bisericii Sfântul Nicolae din Kuciugurî, la Verni, unde a slujit până la arestare. A fost ridicat la rangul de protoiereu și a primit multe distincții pentru râvna lui pastorală. Fusese căsătorit, dar soția îl părăsise, nu aveau copii, iar preotul locuia singur într-⁠o cameră a casei de lângă biserică, închinând toată vremea liberă celor bolnavi și nevoiași. Slujea cu strălucire și sărbătorește, iar glasul lui se auzea până în cel mai îndepărtat colț al bisericii. Spunea că stă lângă Scaunul Domnului, că aceasta este slujirea lui Dumnezeu, că oamenii trebuie să se bucure și să fie toți veseli și că trebuie să slujești așa încât până și văzduhul să răsune. Împreună cu el slujea la biserică protoiereul Ștefan, care a pătimit mai târziu odată cu stareța lui.

Părintele Ștefan

Ștefan (Stepan Konstantinovici Ponomarev) s-⁠a născut la 14 decembrie 1880 la Verni. În 1904 a fost numit citeț în satul Mihailovskoe și învățător de cântare. S-⁠a căsătorit cu Praskovia; după cununie i-⁠a spus că dacă vrea în rai și cu Domnul, să fie el fratele ei și ea sora lui, și din acea clipă au trăit monahicește. În 1909 a fost hirotonit diacon, apoi preot. Din 1914 până în 1917 a fost preot într-⁠un spital militar de campanie, iar în tranșee s-⁠a îmbolnăvit greu și abia a supraviețuit; de atunci a suferit de dureri de cap, mai ales iarna. A slujit apoi la biserica Sfântul Nicolae din Verni și a fost ridicat la rangul de protoiereu; slujea zilnic și trăia ca un monah aspru, cu slujbe liniștite și cucernice. Văzând că părintelui Alexandru îi e greu să trăiască singur, l-⁠a îndemnat să vină la ei; au trăit în aceeași casă, fiecare în câte o cameră simplă.

Ispita reînnoirii

În 1923 a fost numit episcop în Semirecie episcopul Nicolae (Fedotov), care în același an a trecut la schisma reînnoitoare, iar în catedrala Înălțării din Alma-⁠Ata a fost ales episcop reînnoitor Alexie Markov; cu timpul aproape toată Semirecia a ajuns reînnoitoare. În 1927 părintele Alexandru Skalski a început să se plece și el spre reînnoitori și spunea cu glas tare că simte o mare tulburare sufletească. Părintele Ștefan a stat neclintit: „Eu la reînnoire nu merg. Voi sluji ca mai înainte în paraclisul Sfântului Pantelimon. Dar nici pe tine nu te las să pleci nicăieri”. Credincioșii din Alma-⁠Ata se întristau și plângeau pentru părintele Alexandru. Pe când el se frământa, femeile s-⁠au adunat în biserică și au trimis pe una dintre ele, pe bătrâna Luciagina, care i-⁠a spus cu toiagul ridicat și cu lacrimi că dacă își va părăsi turma, o va purta cu toiagul ca pe propriul copil, fără să țină seama că e preot. Părintele Alexandru a plâns și a spus părintelui Ștefan că Domnul l-⁠a luminat prin acea bătrână. Părintele Ștefan l-⁠a oprit de la slujbă până la pocăință. În cea dintâi zi de sărbătoare, părintele Alexandru s-⁠a pocăit în fața clerului și a poporului și a slujit iar împreună cu el.

Arestarea și moartea

Până în 1929 catedrala Înălțării a fost dată muzeului de istorie, iar reînnoitorii s-⁠au mutat la biserica Sfintei Treimi. Biserica Sfântul Nicolae a rămas singura biserică ortodoxă, și protoiereul Filip Grigoriev, care slujise la Sfânta Treime și nu vrusese să rămână cu reînnoitorii, a trecut să slujească acolo. Filip Mihailovici Grigoriev s-⁠a născut la 6 noiembrie 1870, a terminat seminarul învățătoresc din Omsk, a fost citeț, în 1898 diacon, în 1902 preot, a slujit în satele eparhiei Omsk, apoi în Semirecie, la Sfânta Treime din Alma-⁠Ata și apoi la Sfântul Nicolae. La 10 decembrie 1932 OGPU a arestat pe protoiereii Alexandru, Ștefan și Filip. În închisoare s-⁠au îmbolnăvit de tifos exantematic; când starea lor a devenit fără speranță, au fost duși într-⁠un baraci pentru bolnavii de tifos, dar acolo nu au stat mult. La 17 ianuarie 1933 a murit protoiereul Filip Grigoriev, la 18 protoiereul Ștefan Ponomarev, la 20 protoiereul Alexandru Skalski. Toți trei au fost îngropați la cimitirul în care se îngropau atunci țăranii surghiuniți la Alma-⁠Ata.