Alexie, omul lui Dumnezeu

Sfântul Cuvios Alexie, omul lui Dumnezeu, a fost un monah din veacul al IV-⁠lea sau al V-⁠lea, cunoscut pentru viața trăită în necunoscut și în dăruire lui Hristos. Este pomenit la 17 martie, iar în calendarul latin, la 17 iulie.

Viața

Viața lui se cunoaște numai din izvoare scrise, în două variante, una siriacă și alta grecească. Cea mai veche, din Siria, din a doua jumătate a veacului al V-⁠lea, face din el un sfânt al Răsăritului, mort la Edesa, un cerșetor care împărțea milostenia primită cu alți săraci și care după moarte s-⁠a aflat că era din Roma. Versiunea grecească, de pe la veacul al IX-⁠lea, face din el pe fiul cel unic al lui Eufimian, senator bogat și creștin din Roma, și al Aglaidei, oameni milostivi cu cei lipsiți. Părinții i-⁠au ales o mireasă din neam ales. În noaptea nunții, rămas singur cu mireasa, Alexie i-⁠a dat catarama de la brâu și inelul și i-⁠a spus: „Păstrează-⁠le, și să fie Domnul între mine și tine, până ce ne va înnoi cu harul Său.” Apoi a părăsit casa părintească și a plecat cu o corabie spre Răsărit.

La Edesa

Ajuns la Laodiceea Siriei, s-⁠a alăturat unor catârgii și a ajuns cu ei la Edesa, unde se păstra chipul Domnului nefăcut de mână. Și-⁠a împărțit ce mai avea, s-⁠a îmbrăcat în zdrențe și a început să ceară milostenie în pridvorul bisericii Maicii Domnului. Mulți ani a trăit din milostenie, hrănindu-⁠se doar cu pâine și apă și petrecând nopțile în priveghere și rugăciune. În șaptesprezece ani s-⁠a schimbat atât de mult la chip, încât slujitorii trimiși de părinți să-⁠l caute, care au ajuns și la Edesa, i-⁠au dat milostenie fără să-⁠l cunoască. După aceea, vestea sfințeniei lui s-⁠a răspândit în toată Siria; mai mult, paracliserul bisericii a fost înștiințat de însăși Maica Domnului că Alexie este sfânt, printr-⁠o icoană făcătoare de minuni a Preasfintei Fecioare. Ca să scape de slava oamenilor, a fugit.

Întoarcerea la Roma

Corabia în care a urcat spre Laodiceea a fost dusă de vânt până la Roma. Socotind aceasta lucrarea lui Dumnezeu, a mers la casa tatălui său și a rămas acolo, necunoscut. Tatăl nu l-⁠a recunoscut, dar din milă l-⁠a lăsat să locuiască într-⁠o cămăruță sub scară, unde Alexie a petrecut alți șaptesprezece ani, rugându-⁠se și învățând copiii cele ale credinței, hrănindu-⁠se cu pâine și apă. După moarte, familia lui a găsit o hârtie pe trupul lui, în care i se spunea cine a fost și cum a dus viață de pocăință din ziua nunții, din dragoste pentru Dumnezeu. Se povestește că moaștele lui au făcut vindecări și din ele a curs mir. Trupul i-⁠a fost așezat într-⁠un sicriu de marmură.

Cinstirea

Cinstirea lui a venit în Roma prin mitropolitul grec Sergiu al Damascului, căruia papa Benedict al VII-⁠lea i-⁠a dat în 972 o biserică de pe dealul Aventin, unde s-⁠a ridicat o mănăstire pentru monahi greci și latini. Sfântul Alexie a fost adăugat numelui Sfântului Bonifaciu ca ocrotitor al bisericii. Moaștele lui se păstrează sub altarul bazilicii Sfinților Bonifaciu și Alexie. Capul lui se află în mănăstirea Marea Lavră din Peloponez. Cinci împărați bizantini i-⁠au purtat numele. Viața lui este povestită și într-⁠o poemă franceză din veacul al XI-⁠lea, între cele mai vechi scrieri ale literaturii franceze. Biserica Catolică îl socotește sfânt, deși din 1969 ziua lui a fost scoasă din calendarul general, din pricina caracterului legendar al vieții.