Patriciu

Sfântul Patriciu, episcopul și luminătorul Irlandei, a fost un misionar din Britania romană care a propovăduit Evanghelia în Irlanda în secolul al V-⁠lea. Biserica îl cinstește ca întocmai cu apostolii, pentru că prin el un popor întreg a venit la Hristos. Este unul dintre puținii sfinți despre care s-⁠au păstrat scrieri proprii.

Robia și chemarea

Despre viața lui știm mai ales din două scrieri: Mărturisirea și Scrisoarea către ostașii lui Coroticus. Era fiul diaconului Calpurnius, un dregător roman, și nepotul preotului Potitus, dintr-⁠o familie din Britania romană. Locul nașterii nu se știe cu siguranță. Spune că în tinerețe nu era evlavios, dar la șaisprezece ani a fost răpit de tâlhari irlandezi și dus ca rob în Irlanda.

Șase ani a păzit turme, iar în singurătate credința i s-⁠a aprins. Se ruga de multe ori pe zi și noaptea. Auzind un glas în somn că va ajunge acasă și că i s-⁠a pregătit corabia, a fugit și a mers aproape trei sute de kilometri până la un port, unde a convins un căpitan să-⁠l ia. După o vreme a ajuns din nou la ai săi, în Britania.

Câțiva ani mai târziu a avut în vis o arătare: un om pe nume Victoricus aducea scrisori, iar una avea titlul „Glasul irlandezilor”. În ea auzea glasul celor de lângă pădurea Foclut, care îl chemau să vină și să umble din nou printre ei. Sfântul Patriciu a studiat apoi preoția, după tradiție în Galia, la Auxerre, sub Sfântul Gherman. A fost sfințit episcop și trimis în Irlanda, după Sfântul Paladie, care avusese puțin spor. Tradiția dă anul 432, dar data este socotită nesigură.

Misiunea

În Mărturisire scrie că a botezat mii de oameni, a hirotonit preoți pentru noile comunități, a câștigat femei bogate, dintre care unele s-⁠au făcut monahii în ciuda împotrivirii familiilor, și a învățat și pe fiii regilor. A refuzat darurile regilor, ceea ce l-⁠a pus în afara legăturilor de rudenie ale vremii. A fost bătut, jefuit, pus în lanțuri și ținut o dată prizonier șaizeci de zile. Fiii și fiicele căpeteniilor au intrat în monahism.

În Scrisoarea către ostașii lui Coroticus, el a afurisit pe un rege britanic și pe oamenii săi, care uciseseră și robiseră o parte din cei botezați de el. Mai târziu a fost chemat în Britania să răspundă unor învinuiri, între care primirea de daruri. A răspuns, rămânând în Irlanda, prin Mărturisire. Tradiția lasă centrul lucrării lui la Armagh, unde scaunul episcopal ar fi fost așezat în 444.

Se atribuie lui și cântarea numită Platoșa Sfântului Patriciu. Legendele de mai târziu povestesc că a aprins focul pascal pe dealul Slane în fața regelui din Tara, că a folosit frunza de trifoi pentru a lămuri Sfânta Treime și că a alungat șerpii. Cea a trifoiului este atestată abia în secolele XVII și XVIII, iar cea a șerpilor nu are temei istoric.

Adormirea și cinstirea

Anul morții este nesigur, 461 după tradiția obișnuită, 493 după unii. Cel mai adesea se spune că a murit la Saul, cu un mormânt tradițional la Downpatrick, dar nu se știe cu siguranță. A fost cinstit ca sfânt de mult înaintea schismei, iar Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse a înscris numele lui în calendar la 9 martie 2017. Doxologia îl pomenește la 17 martie, la fel și calendarele grecești. În Irlanda, ziua de 17 martie este sărbătoare națională.