Anastasia Patriciana

Sfânta Cuvioasă Anastasia Patriciana (Anastasia Patricia, numită și Anastasie Famenul) a fost o curteană bizantină, doamnă de onoare a împărătesei Teodora, care a plecat din Constantinopol și a trăit ca monahie în Egipt. S-⁠a născut în jurul anului 510 (după alte date, 501) și a adormit în 576 (după alte izvoare, în 563). Se pomenește la 10 martie.

Viața la curte

A venit dintr-⁠o familie bizantină nobilă. Frumoasă și învățată, a fost podoaba curții imperiale. Rămasă de timpuriu văduvă, și-⁠a păstrat cucernicia. Curând, împărăteasa Teodora a început să o pizmuiască, fără nici un temei, din gelozie față de soțul ei; după povestire, Iustinian I ar fi urmărit-⁠o, și Anastasia, ca să evite necazurile, a fost nevoită să se ascundă. Închiriind în taină o corabie și luând o parte din aurul ei, a părăsit Constantinopolul și a plecat spre Alexandria, în Egipt. A ajuns într-⁠un loc numit Pempton, aproape de Alexandria, unde a întemeiat o mănăstire, care a primit mai târziu numele ei. Trăia după rânduiala monahală, țesând pânză ca să se întrețină.

Surghiunul în Sketis

După moartea împărătesei Teodora, în 548, împăratul Iustinian a căutat-⁠o pe fugară, încercând s-⁠o aducă înapoi la Constantinopol, fără izbândă; după o povestire, înțelegea că nu va mai găsi o soție mai bună. Ca să scape de căsătorie și de întoarcerea la deșertăciunile lumii, Anastasia a plecat la Sketis, la avva Daniil, egumenul mănăstirii de atunci. Pentru ocrotirea ei, el a lăsat-⁠o să se mute într-⁠o lavră sau chilie la optsprezece mile (aproximativ 29 km) de Sketis, în pustie, și să se îmbrace ca monah (bărbat) și să ducă viață de pustnic, lucru îngăduit în vremea aceea numai bărbaților. A fost numită Anastasie Famenul, și numele ei adevărat și rangul social au fost ascunse tuturor. Avva Daniil o vizita în fiecare săptămână și se îngrijea ca unul dintre ucenicii lui să-⁠i aducă ulcioare cu apă. Anastasia a viețuit în singurătate douăzeci și opt de ani, în rugăciune și înfrânare.

Adormirea

În 576, știind că i se apropie moartea, a scris câteva cuvinte pentru avva Daniil pe un ciob de lut și l-⁠a pus la intrarea peșterii. Ucenicul a găsit un ostracon cu cuvintele: „Aduceți hârlețele și veniți aici.” Auzind, Daniil a înțeles că Anastasia e aproape de moarte. A mers la ea cu ucenicul, s-⁠o împărtășească și să-⁠i asculte ultimele cuvinte; după un izvor, a petrecut cu ea ultimele ceasuri și a îngropat-⁠o la intrarea peșterii în care se nevoise. Abia după aceea a dezvăluit numele Anastasiei și a povestit ucenicului toată istoria ei. Se spune că a văzut chipul ei luminos ca soarele. Viața ei se păstrează într-⁠o redactare a Sinaxarului copto-⁠arab și în povestirea lui Daniil din Sketis, între textele adunate în Viața avvei Daniil, socotită, după unii, din veacul al VII-⁠lea. Se pomenește și la 26 tobi în calendarul Bisericii Copte, data morții ei dată în Viața etiopiană a lui Daniil din Sketis.