Ansfrid de Utrecht

Sfântul Ierarh Ansfrid de Utrecht, numit și cel Tânăr, a fost conte de Huy, purtător al săbiei împăratului Otto I și apoi, din anul 995, episcop de Utrecht. A adormit la 3 mai 1010, lângă Leusden. Este pomenit la 3 mai (data a fost mutată mai târziu la 11 mai) și este ocrotitorul orașului Amersfoort.

Venea dintr-⁠o familie nobilă din ținutul Maasgau, unde a întemeiat mai târziu abația Thorn. A învățat științele lumești și pe cele bisericești de la unchiul său Robert, arhiepiscop de Trier, apoi la școala catedralei din Köln. În 961 Otto I l-⁠a luat în slujba sa și l-⁠a făcut purtător al săbiei; când a fost încoronat împărat la Roma, în anul următor, i-⁠a poruncit să stea aproape de el cu sabia. Ca nobil era respectat pentru credința lui și avea mari stăpâniri pe Meuse, în Brabant și în Gelderland. A izbutit să înăbușe pirateria și tâlhăriile. În 985 Otto al III-⁠lea i-⁠a dat dreptul de a bate monedă la Medemblik. A fost căsătorit cu Heresuint, sau Hilsondis, și a avut o fiică, Benedicta. Prin 992 a ridicat mănăstirea Thorn pentru soția și pentru fiica sa.

După moartea soției dorea să intre în monahism, dar în 995 împăratul Otto al III-⁠lea și episcopul Notker de Liège l-⁠au convins să primească scaunul gol al Utrechtului. El s-⁠a socotit nevrednic, fiindcă purtase arme, însă împăratul a stăruit. Bătrânul conte și-⁠a depus sabia pe altarul Sfintei Maria din Aachen și, în aceeași slujbă, a fost hirotonit preot și episcop, al optsprezecelea al Utrechtului. În 1006 a întemeiat abația Heiligenberg, închinată Sfântului Mihail. Spre sfârșit, slăbit de post și aproape orb, s-⁠a retras acolo ca monah și a îngrijit bolnavii.

La moartea lui, locuitorii din Heiligenberg i-⁠au luat trupul, în timp ce utrechtenii stingeau un incendiu; stareța de la Thorn a mijlocit, iar Ansfrid a fost îngropat în catedrala Sfântul Martin din Utrecht. Este înfățișat cu o bisericuță în mână, ca ctitor, sau ca un cavaler cu armele la picioare, ca unul care a lăsat cavaleria, ori în mitră și cu toiag, ori ca monah benedictin.