Icumenie

Icumenie al Trichiei (Oecumenius, în greacă Οἰκουμένιος) este numele sub care s-⁠au păstrat mai multe comentarii grecești la Noul Testament. Multă vreme a fost socotit episcop al Trichiei (azi Trikala), în Tesalia, scriind în jurul anului 990. Cercetarea de azi arată că lucrurile sunt mai încurcate: nu toate aceste comentarii sunt de același autor și nici din aceeași vreme, iar cel mai vechi dintre ele este din jurul anului 600. Biserica îl pomenește la 3 mai (16 mai după calendarul nou), iar amintirea lui este cinstită mai ales în eparhia Trikala din Grecia.

Ce se știe

Din viața lui Icumenie nu se știe aproape nimic sigur. Numele „Icumenie al Trichiei” a apărut abia în 1715, când Bernard de Montfaucon a publicat în „Biblioteca Coisliniană” rezumatul unui comentariu la Apocalips, aflat în codicele Coislin 224. Prima propoziție îl atribuie „fericitului Icumenie, episcop al Trichiei din Tesalia”. Trichia este vechiul nume al orașului Trikala. Despre acest episcop nu se mai cunoaște altceva. Arhiepiscopul Filaret (Gumilevski) a socotit că este același cu autorul Comentariilor la Apocalips. Potrivit lui Sixt din Siena, Icumenie ar fi scris și un comentariu la primele opt cărți ale Vechiului Testament, dar el nu s-⁠a păstrat.

Scrierile

Sub numele lui s-⁠au păstrat tâlcuiri la epistolele Sfântului Apostol Pavel, la epistolele sobornicești, la Faptele Apostolilor și la Apocalips. Ca tâlcuitor, Icumenie urmează mai ales pe Sfântul Ioan Gură de Aur și pe alți Sfinți Părinți și introduce adesea în lucrările sale citate întinse din scrierile lor. Comentariile lui pot fi socotite catene, adică adunări de tâlcuiri ale mai multor Părinți.

În februarie 1532, elenistul veronez Bernardino Donato a publicat un volum închinat Papei Clement al VII-⁠lea, cu colecții de comentarii la Noul Testament. Cele despre Faptele Apostolilor, epistolele pauline și epistolele sobornicești erau atribuite lui „Icumenie”, iar cele despre Apocalips lui Arethas al Cezareei. Curând au apărut mai multe traduceri latine, între ele cea a dominicanului Jean Henten. O ediție în două limbi, a comentariilor lui Icumenie și Arethas, a apărut la Paris în 1631, de Frédéric Morel, și a fost reluată în Patrologia Greacă a lui Migne. Comentariul la Apocalips a fost editat întâi de John Antony Cramer în 1840-1844, iar cea mai nouă ediție este a lui Marc De Groote din 1999. O traducere engleză a fost făcută de John Suggit în 2006.

Comentariile la Faptele Apostolilor și la epistolele sobornicești sunt aproape identice cu cele atribuite lui Teofilact al Ohridei, cu mici adăugiri, omisiuni sau mutări. Dar se păstrează manuscrise mai vechi decât Teofilact, ceea ce exclude ideea unei simple copieri a operei lui. Comentariul la epistolele lui Pavel seamănă și el cu lucrarea lui Teofilact, dar are o formă deosebită, o treaptă între lanțul de tâlcuiri și comentariul propriu-⁠zis. Cele mai multe tâlcuiri nu au semnătură, dar altele citează mai mulți autori, între care Patriarhul Fotie și chiar Icumenie. Atribuirea tuturor celor trei seturi aceluiași autor este arbitrară, ele fiind adunate de autori necunoscuți în jurul secolului al X-⁠lea. Otto Bardenhewer se îndoia de paternitate, iar Ehrhard a scris că numele Icumenie este, în stadiul cercetării, o enigmă care nu poate fi rezolvată decât printr-⁠un studiu critic temeinic al manuscriselor.

Comentariul la Apocalips

În 1901, teologul german Franz Diekamp a descoperit la biblioteca universitară din Messina comentariul original al lui Icumenie la Apocalips, scris nu în secolul al X-⁠lea, ci în al VI-⁠lea. Se află în codicele Messina S. Salvatore 99, venit de la vechea mănăstire a Sfântului Mântuitor din oraș, un manuscris de 139 de file pe două coloane care cuprinde numai comentariul, cu titlul „Tâlcuirea Apocalipsei dumnezeiescului evanghelist și teolog Ioan, scrisă de Icumenie”. Copii mult mai incomplete se află în codicele Vatican 1426 și în codicele Taurin. gr. 84. Textul a fost editat în 1928 de Herman C. Hoskier și în 1999 de Marc De Groote.

Este cel mai vechi comentariu păstrat în limba greacă la Apocalips. Într-⁠un loc autorul scrie că a trecut o vreme foarte lungă, peste cinci sute de ani, de la acele întâmplări, și așază scrierea cărții spre sfârșitul domniei lui Domițian, în jurul anului 95, ceea ce îl plasează pe autor în jurul lui 600. Dar el este mai vechi decât Andrei al Cezareei, care îl folosește. Pe de altă parte, se cunosc două scrisori ale lui Sever al Antiohiei (†538) adresate unui „conte Icumenie”. Se pare că destinatarul este identificat cu autorul comentariului printr-⁠o notă dintr-⁠un lanț de tâlcuiri monofizit, care spune că Icumenie era un om înțelept, foarte „ortodox” în sensul lor, după cum arată scrisorile trimise de Sever. Dacă autorul era contemporan cu Sever, atunci formularea „peste cinci sute de ani” nu este foarte exactă, sau se referă la vremea răstignirii mai degrabă decât la scrierea Apocalipsei.

Dacă autorul comentariului este într-⁠adevăr corespondentul lui Sever, a fost un simplu laic, cu titlul de conte, apoi cu o înaltă funcție militară, care trăia în Isauria, în sud-⁠estul Asiei Mici, interesat de teologie, fără să fi pătruns în nuanțele dogmelor hristologice și treimice. Atunci nu putea fi episcop al Trichiei. Pe de altă parte, el laudă înalta pricepere teologică a lui Evagrie Ponticul, osândit odată cu Origen de al doilea Sinod din Constantinopol din 553, ceea ce poate arăta că textul este mai vechi decât 553. Din aceste motive, numele de „Pseudo-⁠Icumenie” se folosește uneori ca urmare a nesiguranței.

Învățătura

Icumenie este cunoscut ca un sprijinitor timpuriu al curăției de păcat a Fecioarei Maria. I se atribuie și învățătura că Hristos a umplut toate după trupul Său.