Antonie Bâstrov

Sfântul Sfințit Mucenic Antonie Bâstrov, arhiepiscop al Arhanghelskului și al Holmogorilor (Nicolae Mihailovici Bâstrov, 1858 până la 1931), s-⁠a născut la 11 octombrie 1858 în satul Niuba, ținutul Solvîcegodsk, gubernia Vologda. A murit în spitalul închisorii la 16 iulie 1931. Biserica Rusă îl cinstește printre noii mucenici și mărturisitori.

Păstorirea

A terminat seminarul din Vologda, s-⁠a căsătorit și în 1882 a fost hirotonit preot. Rămânând văduv, în 1888 a primit tunderea monahală cu numele Antonie și și-⁠a continuat slujirea în mănăstirile eparhiei Vologdei. La 17 ianuarie 1910 a fost hirotonit episcop de Velsk, vicar al eparhiei Vologdei. În martie 1921 a devenit episcop al Arhanghelskului și al Holmogorilor, după episcopul Pavel Pavlovski, care fusese închis pe un termen lung ca unul dintre conducătorii „Uniunii clerului și mirenilor” din Arhanghelsk. Erau ani grei. În Biserică se ivise schisma. Războiul civil se înecase în sânge omenesc. Puterea sovietică răsturnată pe alocuri se afirma iarăși, între altele și pe pământul arhanghelsk, prin împușcarea nemulțumiților, prin lagăre de concentrare și de muncă silnică. Inima ierarhului se strângea de durere pentru cei pătimitori. Fără să se gândească, a început să ajute pe cei din temnițe. A organizat ceva ca o casă de ajutor reciproc pentru clericii și monahii surghiuniți și arestați; celor în nevoie li se dădeau bani și hrană, iar fiecare parohie aducea obolul ei. Credincioșii din eparhia Arhanghelsk au răspuns cu căldură la chemarea Patriarhului Tihon de a ajuta pe cei flămânzi; din biserici și mănăstiri au început să sosească mandate cu mențiunea „pentru flămânzii de pe Volga”, nu numai pe numele lui, ci și al Patriarhului însuși.

Surghiunul

Abia câteva luni de la urcarea lui pe scaunul Arhanghelskului, ierarhul a fost luat în evidență de putere. La 27 decembrie 1922 a fost surghiunit pe trei ani în ținutul Narîm. Pedeapsa și-⁠a ispășit-⁠o toată, fără scutire pentru treapta și pentru vârsta lui de șaizeci și șapte de ani. La începutul lui 1926 s-⁠a întors în eparhie și s-⁠a apucat îndată să continue lucrul bun întrerupt de surghiun. Monahiile și credincioșii din biserici au început din nou să strângă bani pentru cei închiși, ulei, crupe, făină, haine. Locuința lui a devenit locul unde clericii sosiți în surghiun puteau primi bani, hrană și haine; de aici plecau regulat în lagăre pachete, scrisori și mandate. La 7 octombrie 1926 a fost arestat iarăși, învinuit că „a condus o grupare contrarevoluționară a clerului și mirenilor din Arhanghelsk, care stă pe platforma neascultării față de puterea sovietică”. După un timp a fost eliberat, pentru că, din pricina vârstei înaintate, nu putea să se ascundă de anchetă și de judecată. La 4 februarie 1927 Consfătuirea specială a Colegiului OGPU a hotărât încetarea cercetării, pentru că mulți s-⁠au rugat pentru episcop. Curând a primit de la Sfântul Sinod ucazul ridicării lui la rangul de arhiepiscop al întregului Ținut Nordic, din care, pe lângă gubernia Arhanghelsk, mai făceau parte Vologda, Dvina de Nord și regiunea autonomă Komi.

Ultimii ani

La 4 decembrie 1930, la praznicul Intrării în Biserică a Maicii Domnului, a avut loc un ceai la care au luat parte, împreună cu ierarhul, episcopii surghiuniți Inochentie Tihonov și Tihon Șarapov, tot clerul bisericii și toți preoții surghiuniți care fuseseră la slujbă. Nu știa ierarhul că aceasta va fi ultima masă de praznic din viața lui, ca și Crăciunul și Boboteaza anului acela. A fost arestat la 23 ianuarie 1931. Hrana proastă și murdăria strigătoare au zdruncinat sănătatea deja slabă a ierarhului. La 16 iulie 1931 medicul spitalului închisorii a constatat moartea. Celula a fost ultimul lui adăpost. Trupul a fost îngropat în cimitirul din Vologda și, după un timp, mutat în cimitirul Ilinski, cu toate cinstirile pe care, în acea vreme grea, le-⁠au putut da iubitului păstor. Se pomenește la 16 iulie, la 7 februarie, în Soborul sfinților din Vologda, la 11 iulie, și în Soborul sfinților din mitropolia Arhanghelsk, la 1 noiembrie.