Antonie cel Nou

Sfântul Cuvios Antonie cel Nou a fost mai întâi un om cu dregătorie, apoi monah, și a trăit în Bitinia. Este pomenit la 1 decembrie (stil nou, calendarul grec). Viața lui se cunoaște din Evergetinos (pagina 199), pe care l-⁠a reluat și Sfântul Nicodim Aghioritul.

După ce a viețuit mulți ani în liniște, a făcut nevoințe peste fire. Citind odată cuvântul despre ascultare al Sfântului Ioan Scărarul, a dat peste ideea că cel ce stă în liniște, cunoscându-⁠și neputința, și s-⁠a vândut ascultării, de orb ce era, fără osteneală se uită spre Hristos. Atunci a lăsat liniștea și s-⁠a dat unei mănăstiri de obște din Kios, în Bitinia. Egumenul l-⁠a pus întâi la slujba din biserică, foarte grea, apoi, la cererea lui, la o slujire mai grea: cu tăierea viilor, la care, nepriceput, își tăia adesea degetele; apoi la săpat, la culesul viilor și la trapeză. Hainele i se rupeau, încălțămintea i se tocea, iar picioarele i se crăpau pe marmura rece, căci egumenul nu-⁠i dădea nici haine, nici încălțăminte, încercându-⁠i răbdarea.

Într-⁠o noapte a văzut în vis un bărbat slăvit cu o cumpănă: într-⁠un talger erau păcatele lui din tinerețe, în celălalt sapa cu care curăța ierburile sălbatice ale ogoarelor mănăstirii; sapa a apăsat și a risipit păcatele. Bărbatul i-⁠a spus că Domnul a primit ostenelile lui și i-⁠a iertat păcatele. Antonie, după ce a arătat multă ascultare și răbdare și a ajuns pildă de smerenie ascetică, a trecut la Domnul în pace.