Filaret cel Milostiv

Sfântul Filaret cel Milostiv a fost un mare proprietar de pământuri din Paflagonia, cunoscut pentru milostenia lui față de săraci și numărat între cei nebuni pentru Hristos. Viața lui a fost scrisă de nepotul său, Nichita. Este pomenit la 1 decembrie.

A trăit, după tradiție, între 702 și 792, în satul Amnia din Paflagonia, în Asia Mică. Era fiul lui Gheorghe și al Anei, creștini care l-⁠au crescut în cucernicie. Se căsătorise cu o femeie bogată și de neam ales, Teoseva, și aveau trei copii: pe Ioan, pe Ipatia și pe Evantia. Era el însuși bogat, dar își aducea aminte de îndemnurile Scripturii despre milostenie, între care cuvintele din Matei 25, 40, despre „cei mai mici ai Mei”. Într-⁠un război arabo-⁠bizantin, casa i-⁠a fost jefuită; i-⁠au rămas doar doi boi, o vacă cu vițelul ei, un stup și un măgar, pe care le-⁠a dăruit de bunăvoie celor lipsiți. Femeia și copiii s-⁠au tulburat, dar el le-⁠a răspuns că are bogății și comori ascunse, atâtea încât ar ajunge să se hrănească și să se îmbrace chiar de ar trăi o sută de ani fără să muncească.

Darurile lui au căpătat faima că se înmulțesc în mâinile celor care le primesc, așa că un om a cerut vițelul lui Filaret ca să-⁠și facă o turmă. Femeia lui, nemulțumită, i-⁠a spus: „Nu ai milă de noi, om fără milă, dar nu-⁠ți pare rău de vacă? Ai despărțit-⁠o de vițel.” Filaret a dat dreptate și l-⁠a chemat pe omul care luase vițelul și i-⁠a dat și vaca. În vremea unei foamete, a cerut femeii să dea grâu unui om care îl ceruse, iar ea a poruncit: „Mai întâi dă o măsură fiecăruia din familie, apoi poți da celelalte după voia ta.” Filaret i-⁠a dat omului două măsuri, iar femeia a zis cu ironie: „Dă-⁠i jumătate din încărcătură, ca să te împarți cu el.” A făcut așa, până când i-⁠a dat tot grâul și măgarul, și familia a plâns pentru pierdere. Viața povestește că Domnul l-⁠a răsplătit când un prieten, strângător de dări, i-⁠a trimis patruzeci de măsuri de grâu, iar locuitorii satelor din jur i-⁠au dat berbeci.

În vremea în care împărăteasa Irina căuta o soție pentru fiul ei, Constantin al VI-⁠lea, trimișii au ajuns și la Amnia. Filaret și Teoseva au dat un ospăț, iar familia imperială a rămas încântată de ei și a ales-⁠o pe nepoata lui, Maria, pentru căsătorie, în 788. Astfel Filaret a avut și mai mult cu ce să ajute pe săraci, ba chiar a dat ospețe pentru ei. Odată, a umplut trei saci cu aur, argint și aramă și a împărțit conținutul săracilor, fără să facă deosebire între saci: din primul primeau cei foarte săraci, din al doilea cei care își pierduseră averea. Refuza să poarte haine scumpe și să primească titluri. Spre sfârșitul vieții, la nouăzeci de ani, a cerut stareței mănăstirii Rodolfia din Constantinopol să fie îngropat acolo, i-⁠a dat niște aur și i-⁠a vestit că va trece din viață peste zece zile. A adormit în anul 792, în casa lui, lângă familia lui, poruncindu-⁠le să dea milostenie așa cum a dat el. Teoseva a lucrat la refacerea bisericilor și mănăstirilor tot restul vieții.

Viața este de preț și pentru istorie: ținuturile Paflagoniei sunt descrise ca fiind pustiite de „ismaeliți”, ceea ce arată izbânda incursiunilor arabe în teritoriul bizantin. Unii istorici socotesc că Nichita a scris-⁠o ca să dea prestigiu familiei, după ce Constantin al VI-⁠lea a divorțat de Maria. În veacul al XIX-⁠lea, Anna Cerkova a făcut o repovestire a vieții, apreciată de Lev Tolstoi. O biserică pe Muntele Măslinilor din Ierusalim și mai multe biserici și paraclise din Rusia îi poartă numele.