Besso

Sfântul Besso (Bessus, Besse) este cinstit ca unul dintre ostașii legendarei Legiuni Tebane, conduse de Mauriciu, uciși pentru credința creștină în secolul al III-⁠lea. Este un cult de Apus (nord-⁠vestul Italiei), iar izvoarele de care dispunem nu arată nicio hotărâre ortodoxă privitoare la el; știrile despre existența lui sunt încurcate și nesigure, așa că ce urmează este tradiția locală, nu istorie sigură. Zilele lui sunt 10 august și 1 decembrie, ambele sărbătorite la Ivrea.

Legenda

Dovezile despre existența lui Besso sunt încurcate și nesigure: numele lui este de fapt identificat cu doi sfinți diferiți, pe jumătate legendari, cu același nume: unul a fost un episcop mucenic al Ivreei, trăitor în secolul al VIII-⁠lea, celălalt un pustnic cu același nume, care a trăit într-⁠un sanctuar alpin lângă Campiglia, în valea Cogne. Se spune că cultul lui Besso ar putea fi creștinarea cultului zeului egiptean Bes, invocat și el pentru rodnicie; după Fabio Arduino, Bes și Besso sunt amândoi legați, în iconografie, de o pană de struț.

După tradiție, Besso a scăpat de decimarea legiunii sale și a fugit în văile Aostei și Cogne, unde s-⁠a dăruit convertirii păstorilor din ținut la creștinism. Multe legende au fost legate de el. Un breviar din 1473 spune că Besso a fost martirizat astfel: a fost poftit la un ospăț de niște piemontezi care furaseră vitele ce se serveau acum drept mâncare. Când Besso a descoperit aceasta, i-⁠a mustrat pe hoții de vite. Mâniați, hoții l-⁠au alungat și l-⁠au silit să sară de pe stâncile muntelui Fantino. Besso a supraviețuit, dar a fost apoi ucis de legionarii romani care măcelăriseră Legiunea Tebană la Agaunum. Stânca păstrează o urmă legată de sfânt. După tradiția locală, sanctuarul închinat sfântului a fost ridicat pe locul muceniciei lui și este până azi loc de pelerinaj. O altă variantă a povestirii spune că Besso s-⁠a ascuns în valea Cogne înainte de a fi ucis de soldații romani.

În 1912 Robert Hertz, istoric și antropolog francez, a aflat la Cogne o altă variantă a morții lui Besso, din tradiția orală transmisă din generație în generație. Potrivit ei, Besso nu a fost deloc soldat al Legiunii Tebane, ci un păstor local, atât de cucernic încât Dumnezeu l-⁠a răsplătit cu o turmă înfloritoare, grasă și sănătoasă. Din pizmă pentru prosperitatea lui, niște păstori l-⁠au ucis, aruncându-⁠l de pe o stâncă.

Cinstirea

În afară de cultul Sfântului Mauriciu, cinstirea lui Besso s-⁠a bucurat de o popularitate mai largă decât cea a altor sfinți ai Legiunii Tebane și rămâne vie și azi. După o tradiție locală, moaștele lui au fost furate în secolul al IX-⁠lea și duse la Ozegna, în capela ocupată acum de sanctuarul Beata Vergine del Convento e del Bosco. Apoi, în vremea domniei lui Arduin al Italiei, moaștele au fost mutate în catedrala din Ivrea, în care au fost puse într-⁠un sarcofag roman. Azi moaștele se odihnesc într-⁠un altar lateral, alături de cele ale altor sfinți mucenici. Besso este înfățișat într-⁠un retablu de Claudio Francesco Beaumont. A fost socotit mare făcător de minuni și ocrotitor al ostașilor în primejdiile războiului; era chemat și pentru rodnicie. La 10 august se ține în fiecare an o sărbătoare și un pelerinaj în munții Parcului Național Gran Paradiso, în Val Soana: statuia sfântului este dusă la stânca legată de mucenicia lui. Cinstea de a purta statuia a fost odată pricină de ceartă între orașele Cogne și Campiglia, care fuseseră sub jurisdicții diferite de episcopii, până când în secolul al XIII-⁠lea au intrat amândouă în eparhia Ivreei.