Antusa din Mantineea

Cuvioasa Antusa din Mantineea (numită și Antusa Mărturisitoarea) a fost pustnică și stareță în Constantinopol, în veacul al VIII-⁠lea. A adormit în 759 și este pomenită la 27 iulie.

Încă din tinerețe a trăit în nevoință, în munții de lângă Constantinopol, în deplină singurătate. Mai târziu a întemeiat două mănăstiri, una de călugări și alta de maici, și a devenit stareța mănăstirii de maici, în care locuiau nouăzeci de călugărițe, cunoscute pentru ascultarea față de stareță și pentru buna rânduială duhovnicească. A sfidat pe față interdicțiile iconoclaste ale împăratului Constantin al V-⁠lea, așa că ea, maicile ei și nepotul ei, care era egumenul celei de-⁠a doua mănăstiri, au fost arestați și chinuiți.

Antusa a prorocit cu dreptate că împărăteasa, aflată aproape de moarte din pricina nașterii, va naște fără primejdie gemeni, un băiat și o fată. Împărăteasa a intervenit. Antusei i-⁠a fost cruțată viața, iar împărăteasa i-⁠a dăruit câteva moșii. Fiica împărătesei a primit numele Antusa, a fost crescută de ea și a ajuns și ea sfântă, întemeind primul orfelinat din lumea creștină.

Antusa s-⁠a întors la mănăstirea ei, unde a trăit până la adânci bătrânețe. A murit în 759 și a fost înmormântată în chilia ei.