Gherman din Alaska

Sfântul cuviosul Gherman din Alaska a fost un monah rus de la Valaam și misionar printre aleuții din Alaska, pe atunci parte a Americii Ruse. A murit în 1837, pe Insula Spruce, iar Biserica îl cinstește ca pe primul sfânt al Americii de Nord canonizat de Biserica Ortodoxă și ca pe ocrotitorul ortodocșilor de acolo.

Începuturile

Biografii nu se înțeleg în privința tinereții sale. Viața oficială, tipărită la Valaam în 1867, îl dădea născut în familia unui negustor din Serpuhov și intrat apoi ca novice la schitul Treimea-⁠Sfântul Serghie de lângă Petersburg. Cercetătorul Serghei Korsun a arătat însă că aceasta se întemeiază pe o informație greșită, amestecată cu viața altui monah. Alte mărturii, între care și o scrisoare a sfântului, îl arată născut într-⁠o familie înstărită de țărani din ținutul Voronej, între 1751 și 1757, cu numele de mirean Egor Ivanovici Popov, și intrat ca novice la Sarov. După unele izvoare, cu câțiva ani înainte lucrase ca slujbaș militar.

În 1777, după unele relatări, a trecut în schitul de lângă Petersburg, iar în 1782 a venit la mănăstirea Valaam, unde a primit tunderea în monahism, la 1 noiembrie 1782, cu numele Gherman. Starețul Nazarie l-⁠a ocrotit ca pe un fiu. Gherman a cerut să viețuiască într-⁠o sihăstrie la doi kilometri de mănăstire și a refuzat de două ori să fie hirotonit preot, rămânând până la sfârșit simplu monah.

Misiunea din Alaska

În 1793, la cererea companiei comerciale a lui Șelihov, țarina Ecaterina a hotărât să trimită nu un singur preot, ci o întreagă misiune în America. Mitropolitul Gavriil al Petersburgului a ales călugări de la Valaam, între care și pe Gherman. Misionarii au ajuns pe insula Kodiak la 24 septembrie 1794. Realitatea era alta decât o zugrăvise Șelihov. Localnicii erau tratați aspru de oamenii companiei, conduși de Alexandr Baranov, bărbații fiind siliți să vâneze vidre de mare chiar pe vreme rea, iar femeile și copiii fiind umiliți. Monahii erau șocați de beție și de faptul că mulți coloniști trăiau cu femei din popor, iar proviziile promise nu le-⁠au fost date, așa că au săpat pământul cu unelte de lemn.

Cu toate acestea, monahii au botezat peste șapte mii de localnici și au înălțat o biserică și o mănăstire. Gherman a lucrat la brutărie și a fost econom al misiunii. Misionarii au devenit apărătorii aleuților din Kodiak, iar Gherman s-⁠a remarcat prin râvna cu care îi ocrotea de cerințele necumpătate ale companiei. După moartea episcopului Ioasaf, înecat în 1799 într-⁠un naufragiu, au rămas pe insulă numai patru misionari, iar din 1807, când ieromonahul Ghedeon a plecat, Gherman a condus misiunea. Se ocupa de școala în care învățau douăzeci de băieți, cărora le dădea cititul, scrisul, învățătura de credință, istoria sfântă, cântarea bisericească și deprinderi de muncă a pământului.

Noul Valaam

Între 1811 și 1817, în căutarea liniștii, Gherman s-⁠a mutat pe Insula Spruce, aproape de Kodiak, pe care a numit-⁠o Noul Valaam. Și-⁠a săpat în pământ un bordei și a trăit acolo în post și rugăciune până la sfârșit. A crescut orfani, a rămas credincios regulii monahale de post, rugăciune și tăcere și purta aceeași haină vara și iarna, cu o piele de cerb deasupra, pe care, se spune, n-⁠a dezbrăcat-⁠o ani în șir. Într-⁠o scrisoare către starețul Nazarie scria că, în gând, își vede Valaamul iubit de dincolo de oceanul cel mare. Aleuții îi spuneau Apa, adică tată.

Ruga lui s-⁠a arătat puternică, după tradiție: o dată a oprit o inundație, altă dată un incendiu. A mijlocit pentru cei vinovați, a ajutat pe cei lipsiți și i-⁠a îngrijit pe bolnavi. În jurul lui s-⁠a adunat o obște de femei, condusă de aleuta Sofia Vlasova. Semion Ianovski, fost conducător al companiei, a fost adus de el din deism la credința ortodoxă. Se spune că a prevestit că America va avea episcopul ei, iar în 1840 a fost înființată eparhia pe continentul nord-⁠american. La bătrânețe a orbit și a trăit retras în chilie, anunțând credincioșilor ceasul morții și locul înmormântării. A adormit în Domnul la 13 decembrie 1837 și a fost îngropat pe Insula Spruce.

Cinstirea

Încă din anii 1860 cinstirea sa era cunoscută și în Rusia, iar vindecările prin rugăciunile lui au fost însemnate până în 1970. Viața lui a fost tipărită la Valaam în 1868. În 1936 arhimandritul Gherasim a deschis mormântul și a așezat moaștele într-⁠o capelă mică, iar în 1967 s-⁠a întemeiat în California mănăstirea cuviosului Gherman din Alaska, de la Platina. La 9 august 1970 mitropolitul Irineu a proslăvit pe Gherman în catedrala Învierii din Kodiak, iar în aceeași zi a avut loc proslăvirea și în catedrala din San Francisco a Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Rusiei. La 12 noiembrie 1970 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse l-⁠a înscris în calendar.

Sfântul Gherman este prăznuit la 27 iulie, adică 9 august pe calendarul nou, iar Biserica îl pomenește și la 13 decembrie, ziua adormirii. Seminarul teologic ortodox din Kodiak îi poartă numele, iar o parte din moaștele sale se află în capela Sfântul Ignatie din Satul Antiohian, în Statele Unite.