Angelarie

Sfântul Cuvios Angelarie (în slavonă Angelarii, în bulgară Angelari, mort în jurul anului 886) a fost ucenic și tovarăș de lucru al Sfinților Chiril și Metodie în Moravia Mare și Panonia și mai apoi cărturar în Bulgaria. Este socotit unul dintre cei Șapte Sfinți (Sedmocislenicii), grupul ucenicilor apropiați ai celor doi frați din Tesalonic, pomenit la 27 iulie. Despre viața lui se știu foarte puține lucruri, iar sursele lasă să se vadă mai mult un nume decât o biografie.

Ucenicul sfinților frați

Numele Angelarie, mai des întâlnit în lumea creștină apuseană, arată că a fost probabil originar din Moravia Mare sau din Panonia. Faptul că Viața Sfântului Climent îl numește între ucenicii deosebiți ai lui Chiril și Metodie arată că a luat parte activă la lucrul de scris și tradus al misiunii moravice, cel puțin în vremea arhiepiscopiei lui Metodie, deși lucrările lui nu se cunosc. Textul nu spune nimic despre treapta lui bisericească. După sursele bulgare, în anul 868, la Roma, el și Sava au fost hirotoniți diaconi de episcopii Formosus și Gauderic, în timp ce Gorazd, Climent și Naum au fost hirotoniți preoți de aceiași episcopi.

După moartea lui Metodie, în 885, Papa Ștefan al V-⁠lea a oprit folosirea liturghiei slave, iar episcopul franc Wiching, urmașul lui Metodie, a izgonit din Moravia Mare pe ucenicii celor doi frați. Angelarie a intrat, împreună cu Gorazd, Climent și Naum, în grupul clericilor slavi care, din porunca lui Wiching și a cneazului Sviatopolk I, au fost aruncați în temniță. Acolo, lanțurile prizonierilor s-⁠au rupt de trei ori, în chip minunat. Scoși din temniță, în afară de Gorazd, au fost bătuți cu cruzime, dezbrăcați și, sub paza unor ostași germani care îi amenințau mereu cu moartea, izgoniți din capitala Moraviei Mari, Velehrad.

În Bulgaria

Cu mari greutăți și lipsuri au ajuns la Sirmium (azi Sremska Mitrovica) și au trecut Dunărea la Belgrad, pe atunci cetate bulgară de graniță. Dregătorul orașului, boritarkanul, care știa de dorința cneazului Boris al Bulgariei, deopotrivă cu apostolii, de a avea preoți slavi în Bulgaria, i-⁠a primit cu căldură și i-⁠a trimis curând în capitala statului bulgar, Pliska, unde izgoniții au găsit adăpost în case alese. Angelarie a locuit în casa boierului Cheslav, dar, din pricina suferințelor și a lipsurilor îndurate, a adormit curând. Locul îngropării lui nu se cunoaște.

Teofilact al Ohridei, în Viața cea mare a Sfântului Climent, scrisă în a doua jumătate a secolului al XI-⁠lea, este cel dintâi autor medieval care îl pomenește. Scrie că cei doi frați au aflat alfabetul slav, au tradus Scripturile din greacă în bulgară și s-⁠au străduit să dea cunoștințele dumnezeiești celor mai înzestrați ucenici ai lor. Între aceștia aleși și „corifei ai corului” au fost Gorazd, Climent, Naum, Angelarie și Sava. După gonirea din Moravia Mare, Climent, cu Naum și Angelarie, a ajuns la Belgrad. Aici s-⁠au înfățișat boritarkanului și i-⁠au povestit totul despre ei. Acesta, înțelegând că sunt oameni mari și apropiați de Dumnezeu, i-⁠a trimis la stăpânitorul Bulgariei, Boris. Boris i-⁠a primit cu cinste, a mulțumit lui Dumnezeu pentru că i-⁠a trimis binefăcători ai Bulgariei, i-⁠a îmbrăcat în veșminte potrivite preoților și a poruncit să li se dea locuințe hotărâte pentru primii lui prieteni. Casa lui Cheslav a fost sfințită de șederea lui Angelarie, dar Cheslav nu s-⁠a putut bucura mult timp de prezența lui printre cei vii, căci Angelarie a trăit la el o vreme și a adormit, nu fără bucurie, în brațele sfinților îngeri.

Cinstirea lui

Aici povestirea despre Angelarie se sfârșește, iar Teofilact omite chiar îngroparea lui. Povestirea nu are entuziasmul și laudele obișnuite într-⁠o viață de sfânt. Angelarie nu are viață proprie, slujbă, zi de pomenire în calendare, cinstire și iconografie separate de ale Celor Șapte Sfinți, nici cuvânt de laudă din Evul Mediu. Numele lui nu se află în nicio scriere vechi bulgară din secolele IX-⁠X, iar data morții lui nu intră în calendarul bisericesc bulgar. Unii autori se îndoiesc chiar că Angelarie ar fi existat. Se crede că cinstirea Celor Șapte Sfinți a fost statornicită în prima jumătate a secolului al XIII-⁠lea de arhiepiscopul Dimitrie Homatianos al Ohridei. Cinstirea lui Angelarie la Ohrid se sprijină pe pomenirea lui în Viața Sfântului Climent al Ohridei.

După tradiția bulgară, moaștele lui Angelarie și ale lui Gorazd se păstrează la Belgrad, adică la Berat de azi, în vechiul ținut Kutmicevița. Biserica Ortodoxă Bulgară, ca și cea Catolică, a stabilit ziua de 27 iulie ca zi a Adormirii Sfântului Climent al Ohridei și a Celor Șapte Sfinți. Un vârf din Antarctica poartă numele Vârful Angelarie, după învățatul bulgar Angelarie, ucenic al Sfinților Chiril și Metodie.