Apolonie din Tebaida

Sfântul Cuvios Apolonie din Tebaida (Apollo) a fost fiul unor părinți evlavioși, Aisi și Amani. După o versiune, avusese un frate mai mare, monah, mort înainte de nașterea lui, care i s-⁠a arătat în vis; după alte surse, părinții erau fără copii până la nașterea lui. A murit în jurul anului 395, la adânci bătrâneți.

Retragerea în pustie

La cincisprezece ani s-⁠a retras în pustia dinăuntru a Tebaidei împreună cu rudenia sa Abib. După paisprezece ani de singurătate a primit o descoperire dumnezeiască: un glas i-⁠a spus: „Apolonie, prin mâinile tale voi nimici înțelepciunea înțelepților Egiptului și voi lua cunoștința lor, care nu este adevărata cunoștință. Vei doborî și pe cei socotiți înțelepți ai Babilonului (Babilonul Egiptului) și toată slujirea lor la demoni. Acum mergi degrabă în pustie, în locul din apropierea așezărilor oamenilor. Acolo îmi vei naște un popor sfânt, ridicat prin faptele lui bune.”

Mănăstirea

Curând a devenit cunoscut prin mulțimea minunilor săvârșite și a ajuns căpetenia a multor monahi, pe care îi îndruma folositor prin învățătura duhovnicească. În vremea lui Iulian Apostatul, Dumnezeu i-⁠a poruncit să meargă în pustia apropiată. Într-⁠un loc lângă Hermopolis a întemeiat o mănăstire în care aveau să se adune cam cinci sute de monahi. Frații se împărtășeau dimineața cu Sfintele Taine, după-⁠amiaza studiau Sfânta Scriptură și mâncau puțin abia după apusul soarelui; apoi unii se retrăgeau în pustie, singuri, „în întunericul nopții, închinându-⁠se contemplării lui Dumnezeu și Cuvântului Său”, iar alții rămâneau în mănăstire. Mâncau o singură dată pe zi. Apolonie îi condamna pe cei care ținteau forme mai aspre de nevoință, cei care nu-⁠și tăiau părul și purtau lanțuri, socotind aceasta semn de vanitate. El însuși ținea post aspru: duminica mânca hrană fiartă, iar în celelalte zile numai plante sălbatice.

Odată, un monah a fost recrutat cu forța în armată și a fost închis pentru refuzul de a servi. Apolonie și alți monahi l-⁠au vizitat în închisoare, l-⁠au mângâiat și l-⁠au îndemnat să rămână statornic. Aflând, sutașul s-⁠a mâniat și l-⁠a închis pe Apolonie și pe tovarășii lui, punând multe străji. La miezul nopții, un înger al Domnului a deschis ușile și monahii au plecat nestingheriți.

Păgânii din jur

În apropierea mănăstirii erau zece așezări păgâne. Apolonie a fost odată martor la un ritual păgân: preoții idolilor, însoțiți de mulțime, purtau un idol prin sate, „furioși ca niște bacante”. Prin rugăciunile sfântului, idolatrii au fost opriți și nu au mai putut continua procesiunea. Aflând pricina, mulți l-⁠au urmat pe Apolonie, iar idolul a fost distrus. După această minune, mulți păgâni s-⁠au făcut creștini, unii rămânând chiar în mănăstire, încât în împrejurimi nu au mai rămas aproape păgâni. Când a izbucnit o ceartă între două sate de lângă mănăstire, Apolonie a izbutit să-⁠l convertească la Hristos pe un tâlhar, poate instigatorul certei, și pacea a fost restabilită. O altă dată a împiedicat vărsarea de sânge între satele creștine și cele păgâne, pedepsindu-⁠l pe căpetenia păgânilor cu o moarte cumplită. Când a venit foametea în Tebaida, Apolonie a hrănit locuitorii.

Multe informații despre Apolonie au fost consemnate în capitolul 9 din Istoria monahilor din Egipt, scrisă de un autor care l-⁠a vizitat cu tovarășii săi cu puțin înainte de adormirea lui și a stat în mănăstirea sa aproximativ o săptămână. Sozomen oferă și el amănunte în Istoria Bisericească (cartea a VI-⁠a, cap. 29), citându-⁠l pe Timotei, întâistătătorul Bisericii Alexandriei, ca sursă pentru disciplina personală a sfântului și „faptele lui dumnezeiești și minunate”. Biserica coptă a păstrat o mărturie veche despre el și un sinaxar iacobit în arabă îl numește „Egal cu îngerii”; copții îl pomenesc la 22 octombrie. Apolonie este pomenit la 31 mai (stil nou; 13 iunie pe stil vechi).