Filosof Ornatski

Sfântul sfințit mucenic Filosof Ornatski (1860-1918) a fost protoiereu al Bisericii Ortodoxe Ruse la Petrograd, paroh al catedralei Kazan, predicator, organizator de școli, aziluri și biserici. A fost împușcat în octombrie 1918 împreună cu fiii lui, Nicolae și Boris, în valul terorii roșii. A fost trecut între sfinți de Soborul jubiliar în august 2000, împreună cu cei doi fii. Calendarul nostru îi dă pomenirea la 31 mai.

Familia și studiile

S-⁠a născut la 2 iunie 1860 în cătunul Novaia Erga, gubernia Novgorod, în familia preotului Nicolae Platonovici Ornatski. Fratele lui, Ioan, preot, s-⁠a căsătorit cu o nepoată a protoiereului Ioan de Kronstadt, a fost osândit la cinci ani de închisoare și a murit în lagăr în anul următor. Cumnatul lui a fost sfântul sfințit mucenic Petru Schipetrov, iar o rudă, sfântul sfințit mucenic episcopul Pimen (Belolikov). Numele Ornatski i-⁠a fost „dat” bunicului, Platon Iosifovici, de episcopul Amvrosie al Penzei și Saratovului (în lume Andrei Ornatski, 1778-1827), aflat la odihnă la Kirilov, strămoșul lui de neam. A absolvit școala teologică din Kirilov, seminarul teologic din Sankt Petersburg (1881) și Academia teologică din Sankt Petersburg, cu titlul de candidat în teologie (1885). Soția lui, Elena Nicolaevna, născută Zaozerskaia, era fiica fostului ipodiacon al mitropolitului Isidor.

Preotul și organizatorul

Din 28 iulie 1885 a fost preot la biserica de la orfelinatul prințului de Oldenburg din Sankt Petersburg. Din 1892 a fost paroh al bisericii Sfântului Andrei Criteanul de la Expediția pentru confecționarea hârtiilor de stat, la care, cu ajutorul lui, a fost deschisă o școală tehnică, care dădea învățământ mediu și profesional; a fost șeful ei și în același timp învățător de religie. Între 1893 și 1917 a fost și consilier în Duma orășenească a Sankt Petersburgului din partea clerului, membru al comisiilor ei pentru educație populară și binefacere. Timp de douăzeci și șase de ani a fost președintele Societății pentru răspândirea luminării religioase și morale din Petersburg. A luat parte la înființarea în oraș de azile de noapte, orfelinate, aziluri de bătrâni; prin străduința lui s-⁠au ridicat în Petersburg și în împrejurimi douăsprezece biserici, între care biserica Învierii lui Hristos de la gara Varșovia (cea mai mare dintre ele, lângă care, cu participarea părintelui Filosof, a fost întemeiată Societatea de temperanță Alexandru Nevski), bisericile Sfinților Petru și Pavel din Lesnoi, a Cuviosului Serghie de Radonej de pe strada Novosivkovskaia, a Cuviosului Serafim de Sarov de dincolo de bariera Narva, biserica Botezătorului din partea Vîborg, biserica Gherasim din Kupcino și biserica Sfinților Isidor și Iurie. Ca președinte al comitetelor de construcție a bisericilor a avut la dispoziție sume mari, dar a trăit foarte modest și a dat lecții private ca să-⁠și hrănească familia.

Din 1895 a ținut convorbiri pentru muncitorii de la o fabrică de albit. La 8 iunie 1898, cu ajutorul lui, s-⁠a întemeiat frăția ortodoxă estonă în numele sfântului sfințit mucenic Isidor de Iurev. A organizat și o frăție creștină a tineretului studios. A fost redactor și cenzor al mai multor reviste duhovnicești din Petersburg. Predicator remarcabil, în timpul revoluției din 1905 a chemat pe muncitorii raionului Narva, loc de mare activitate a propagandiștilor revoluționari, la credincioșie față de împăratul Nicolae al II-⁠lea. Din 10 octombrie 1913 a fost paroh al catedralei Kazan din Petersburg. În războiul mondial și-⁠a dat locuința drept spital pentru ostașii răniți, iar el s-⁠a mutat cu familia într-⁠o încăpere mică; a mers de mai multe ori în zonele de luptă însoțind transporturi cu lucruri și alimente. A primit rangul de protoiereu (1898), mitra (1908), Ordinul Sfântul Vladimir clasa a IV-⁠a (1906) și a III-⁠a (1914). În 1917, alături de episcopul Veniamin (Kazanski), a fost unul dintre întemeietorii „Uniunii Unității Bisericești” și a vorbit împotriva desființării predării religiei în școli.

Arestarea și mucenicia

În ianuarie 1918 a organizat apărarea Lavrei Alexandru Nevski, pe care bolșevicii voiau să o „rechiziționeze”, cu inițiativa unor procesiuni la ea din toate bisericile capitalei, care au avut loc duminică, 21 ianuarie: de la Lavră o procesiune unită, cu mitropolitul Veniamin în frunte, s-⁠a îndreptat spre catedrala Kazan, de unde procesiunile s-⁠au risipit la bisericile lor. În Lavră a murit de mâna bolșevicilor protoiereul Petru Schipetrov. La slujba de înmormântare a rudei sale nu a putut lua parte, pentru că ajunul plecase cu delegația din Petrograd la Moscova ca să dea seama patriarhului Tihon despre evenimentele din ianuarie. Mitropolitul Veniamin a oprit cuvântările la sicriu, chemând să se plângă și să se roage.

A fost arestat în august 1918, împreună cu fiii Nicolae (1886-1918, medic militar) și Boris (1887-1918, căpitan de artilerie). Enoriașii cereau eliberarea preotului; drept răspuns, autoritățile l-⁠au dus cu fiii din Petrograd la Kronstadt. Protoiereul Filosof Ornatski și fiii lui au fost împușcați în valul terorii roșii, presupus în jurul datei de 30 octombrie 1918. Pe drum a citit cu glas tare slujba iertării pentru osândiți. După unele date, împușcarea a avut loc la Kronstadt, după altele nu departe de Golful Finic, între Ligovo și Oranienbaum. Trupurile au fost aruncate, se pare, în golf. În august 2000 protoiereul și fiii Nicolae și Boris au fost trecuți între sfinții cinstiți în toată Biserica. La 27 octombrie 2018, la Sankt Petersburg, a avut loc conferința internațională „Viața ca nevoință. Sfântul sfințit mucenic Filosof Ornatski și epoca lui”, iar la 20 mai 2021 s-⁠a deschis o expoziție multimedia itinerantă cu același titlu. Printre scrierile lui sunt „Despre odihna de sărbătoare pentru oamenii de negoț” (1889), „Misiunea rusă și Biserica Ortodoxă în Japonia” (1889), „Despre creșterea copiilor” (1890), „Despre munca și odihna de sărbătoare în viața muncitorilor”, „Învățăturile de la Sarov” (1903) și volumul „Lucrările și zilele: predici, cuvântări, articole” (2018).