Aristobul

Sfântul Apostol Aristobul este unul dintre cei șaptezeci de apostoli, episcop al Britaniei, după tradiție fratele Apostolului Barnaba. Se pomenește la 16 martie, la 4 ianuarie, în Soborul celor șaptezeci de apostoli, și la 31 octombrie.

Apostolul Pavel pomenește în Epistola către Romani pe „cei din casa lui Aristobul” (16, 10), de unde tradiția a socotit că era unul dintre ucenici; poate fi vorba însă de casa unui Aristobul mort. Potrivit tradiției grecești, latine și alexandrine, Aristobul s-⁠a născut în Cipru, din neam evreiesc, ca și Barnaba, și l-⁠a însoțit pe Pavel în călătoriile lui. Era unul dintre ajutoarele Apostolului Andrei, alături de Urban, Stahie, Ampliat, Apelie și Narcis, toți pomeniți laolaltă de Pavel în capitolul 16 din Romani. Pseudo-⁠Ipolit îl numește pe lista celor șaptezeci „Aristobul, episcop al Britaniei”; Dorotei vorbește de asemenea despre el ca despre episcop în Britania.

Apostolul Pavel l-⁠a pus episcop și l-⁠a trimis să vestească Evanghelia în Britania. Se spune că acolo trăiau popoare sălbatice și neîncrezătoare și că Aristobul a pătimit multe: l-⁠au bătut fără milă, l-⁠au târât pe străzi, l-⁠au batjocorit. Totuși, la urmă a izbutit: a luminat popoarele, le-⁠a botezat în numele lui Hristos, a zidit biserici, a hirotonit preoți și diaconi și a trecut în pace. Alte tradiții spun că a murit mucenic, după unele chiar în Țara Galilor. Pe drumul spre Britania ar fi propovăduit celtiberilor din nordul Hispaniei. Unii istorici catolici de mai târziu l-⁠au făcut mort la Glastonbury, dar nu există nicio dovadă pentru legătura cu acea abație; legenda lui Iosif din Arimateea la Glastonbury este de la sfârșitul Evului Mediu. În tradiția galeză, el se potrivește cu Arwystli Hen, unul dintre misionarii care au adus creștinismul în insulele britanice. Se poate vedea în el întemeietorul creștinismului britanic.