Heribert de Köln

Sfântul Heribert a fost arhiepiscop al Kölnului din 999 până la adormirea sa, la 16 martie 1021, și cancelar al Italiei și al Germaniei sub împăratul Otto al III-⁠lea. A fost cinstit încă din timpul vieții, iar canonizarea lui a fost întărită în jurul anului 1075. Se pomenește la 16 martie (în arhidieceza Kölnului, la 30 august).

S-⁠a născut în jurul anului 970 la Worms, din contele Hugo și Tietwista; avea ca frate vitreg pe episcopul Henric de Würzburg. A învățat la școala catedralei din Worms și la mănăstirea Gorze, de pe Mosela, unde a fost coleg cu Bruno de Carintia, viitorul papă Grigorie al V-⁠lea. Voia să se facă monah benedictin, dar tatăl lui nu a încuviințat. S-⁠a întors la Worms ca prepozit al catedralei. Episcopul Hildebold, cancelar al Germaniei, l-⁠a adus la curtea imperială. În 994 Otto al III-⁠lea l-⁠a făcut cancelar al Italiei, iar în 998, după moartea lui Hildebold, și al Germaniei; pentru întâia oară au fost unite în aceeași mână ambele cancelarii. A fost hirotonit preot în 994 sau 995. A fost unul dintre participanții la programul de înnoire a Imperiului roman. Aflat în a doua expediție a împăratului în Italia, în 999, a fost ales de capitlul catedralei arhiepiscop al Kölnului, în locul lui Evergher, și a primit confirmarea împăratului și a papei Silvestru al II-⁠lea, cu palliul, la Benevento, la 9 iulie 999. A fost sfințit la Crăciunul acelui an, în catedrala Kölnului; înainte de aceasta a intrat în oraș „smerit și desculț”. A păstrat ambele cancelarii. În anul 1000 a fost de față, la Aachen, când Otto a deschis mormântul lui Carol cel Mare ca să-⁠l cinstească.

În ianuarie 1002 s-⁠a aflat lângă Otto la moartea lui, în castelul Paterno, și a condus cortegiul care ducea trupul la Aachen. Cortegiul a fost oprit de ducele Henric de Bavaria, iar Heribert, prins odată cu însemnele imperiale pe care le purta, a fost eliberat lăsând ostatic pe fratele său, episcopul de Würzburg, și făgăduind să dea înapoi Lancea Sfântă. La alegerea regelui, în 1002, a sprijinit pe ducele Herman al II-⁠lea al Swabiei; după aceea, după unele izvoare, a fost în relații reci cu Henric al II-⁠lea, după altele s-⁠a împăcat și i-⁠a fost sfetnic; împăratul a ajuns să-⁠i prețuiască puterile, iar vrajba s-⁠a prefăcut în prietenie. În 1003 a întemeiat mănăstirea Deutz, pe Rin, hotărâtă încă de Otto. A însoțit pe Henric în expediția în Italia din 1004 și a luat parte, în 1007, la întemeierea episcopiei Bamberg. A trimis adesea milostenii săracilor și preoților, ca să le împartă. Luând friguri într-⁠o vizită pastorală, a venit grăbit la Köln și a murit acolo în mai puțin de o săptămână, la 16 martie 1021, și a fost îngropat în mănăstirea sa de la Deutz. Moaștele i-⁠au fost așezate într-⁠o raclă de aur la 30 august 1147 și se păstrează în biserica parohială din Köln-⁠Deutz. Printre minunile lui se numără încetarea unei secete, de aceea este rugat pentru ploi bune.