Ambrozie al Georgiei

Sfântul Ambrozie Mărturisitorul a fost cărturar și catolicos-⁠patriarh al întregii Georgii între 1921 și 1927, cunoscut pentru împotrivirea lui față de regimul sovietic. A fost canonizat în 1995 de Biserica Ortodoxă Georgiană, cu numele Sfântul Ambrozie Mărturisitorul.

S-⁠a născut la 7 septembrie 1861 în satul Martvili, în Georgia de atunci stăpânită de Rusia, cu numele Besarion Khelaia. A învățat în școala duhovnicească din Samegrelo și a absolvit seminarul din Tiflis în 1885. În același an a fost hirotonit preot și trimis în Abhazia, unde a slujit la Suhumi, la Noul Athos și la Lihni și a predat limba georgiană. Sub pseudonimul „Amber” a publicat o serie de articole care osândeau politica de rusificare din Abhazia și acuzau pe funcționarii ruși de acolo că stârnesc sentimente antigeorgiene printre abhazi. În 1893 a rămas văduv. În 1896 s-⁠a înscris la Academia teologică din Kazan, pe care a absolvit-⁠o în 1900-1901, cu titlul de candidat în teologie, cu lucrarea „Lupta creștinismului împotriva islamului în Georgia”. Pe când era student, la 11 februarie 1900, a primit tunderea în monahism cu numele Ambrozie; a fost hirotonit ieromonah în 1901. S-⁠a întors în Georgia și a fost arhimandrit al mănăstirii Chelishi din Racha, unde a lucrat mult pentru adunarea și restaurarea manuscriselor vechi. Într-⁠o zi, mergând prin curtea mănăstirii, a observat că pașii lui răsună gol, semn că dedesubt e un gol; a săpat acolo și a găsit un manuscris vechi al Sfintei Evanghelii, vestitul Evangheliar de Chelishi, din veacurile al IX-⁠lea sau al X-⁠lea. În 1904 a fost mutat la Tiflis, la cancelaria sinodală, ca arhimandrit al mănăstirii Schimbării la Față.

În anii 1900, în aprinsele dezbateri despre statutul Bisericii Georgiene, a fost unul dintre conducătorii mișcării autocefaliste, cerând refacerea Bisericii Ortodoxe autocefale a Georgiei, desființată de Imperiul Rus în 1811. Episcopii georgieni arătau că, sub exarhii ruși trimiși de la Sankt Petersburg să cârmuiască treburile bisericești ale Georgiei, Biserica a pierdut averi și moșii de vreo 140 de milioane de ruble, școlile bisericești fuseseră închise, folosirea limbii georgiene în slujbe era descurajată, douăzeci de episcopii erau vacante și șapte sute patruzeci de parohii erau fără păstori. Georgienii au trimis o cerere către țar, dar fără urmări; autocefalia a fost refuzată. Conferința clerului georgian de la Tbilisi din 1905 a fost împrăștiată de poliție, iar mai mulți autocefaliști au fost arestați. Ambrozie a primit interdicția de a sluji și a fost închis în mănăstirea Troițki din Reazan. În 1908, exarhul Rusiei în Georgia, arhiepiscopul Nikon, a fost ucis, la 28 mai, în reședința lui din Tbilisi, de niște necunoscuți. Aflând, Ambrozie a fost zguduit: „S-⁠au pierdut începuturile creștine care stăpâneau patimile omenești”. Învinuirile au căzut asupra autocefaliștilor, între care el era unul dintre primii. A fost suspendat din slujire și exilat în Rusia; a fost găsit nevinovat în 1910, dar nu s-⁠a putut întoarce în Georgia decât după evenimentele din 1917.

La 12 martie 1917, un grup de clerici georgieni a proclamat autocefalia Bisericii lor și l-⁠a ales catolicos-⁠patriarh pe episcopul Kirion. Sfântul Sinod al Bisericii Ruse n-⁠a recunoscut acest pas, așa că s-⁠a ajuns la ruperea comuniunii dintre cele două Biserici. Ambrozie a fost curând hirotonit mitropolit de Chkondidi, în vestul Georgiei (la 15 octombrie 1917), apoi mutat în Abhazia. După invazia sovietică din februarie-⁠martie 1921, catolicosul-⁠patriarh Leonid a murit de holeră, iar Ambrozie a fost ales urmaș la 7 septembrie 1921, fiind întronizat la 14 octombrie la catedrala din Mțheta. Sub noul regim bolșevic, Biserica a fost lipsită de statut juridic, bisericile și mănăstirile au început să fie închise, clerul a fost prigonit, iar averea bisericilor și mănăstirilor confiscată. La 7 februarie 1922, Ambrozie a trimis un memoriu Conferinței de la Genova, în care descria condițiile în care trăia Georgia de la invazia Armatei Roșii, protesta în numele poporului georgian lipsit de drepturi împotriva ocupației sovietice și cerea intervenția omenirii civilizate împotriva faptelor regimului bolșevic. În februarie 1923, Ambrozie și toți membrii Consiliului Patriarhal au fost arestați și întemnițați. În martie 1924, autoritățile sovietice au făcut un proces public. În afară de trimiterea memoriului, Ambrozie a fost învinuit că ascunsese comorile istorice ale Bisericii, ca să nu fie predate statului sovietic. Toți clericii arestați odată cu patriarhul și-⁠au arătat solidaritatea cu Ambrozie, care și-⁠a luat asupră toată răspunderea. Ultimele lui cuvinte la proces au fost: „Sufletul meu este al lui Dumnezeu, inima mea a țării mele, iar cu trupul meu faceți ce vreți, călăilor.” A fost osândit la opt ani de închisoare, cu confiscarea averii. A murit la 29 martie 1927.