Eusebia din Hamage

Sfânta Cuvioasă Eusebia (în franceză Eusébie) a fost stareță a mănăstirii din Hamage (azi Wandignies-⁠Hamage), în nordul Franței de azi, în secolul al VII-⁠lea, în vremea regatului franc. Fiica Sfinților Adalbald și Rictruda, strănepoata Sfintei Gertruda, a murit tânără. Este cinstită în Biserica Apuseană și în cea Ortodoxă ca sfântă a vremii de dinaintea despărțirii Bisericilor. Pomenirea ei este la 16 martie, uneori la 17 martie. Izvoarele nu se pun de acord asupra anilor nașterii și morții.

Familia

Eusebia a fost strănepoata Sfintei Gertruda, stareță a mănăstirii din Wandignies-⁠Hamage, căreia i-⁠a fost încredințată, și cel mai mare copil al Sfântului Adalbald I de Ostrevent și al Sfintei Rictruda de Marchiennes, din nobilimea vasconă și stăpâni în Țările de Jos. Cei trei frați ai ei sunt, de asemenea, cinstiți ca sfinți: Sfânta Adalsinda, Sfântul Maurontius de Douai și Sfânta Clodoswinda. După izvorul englez, s-⁠a născut în 637, la sfârșitul domniei lui Dagobert I, cu doi ani înainte ca Sfântul Amand de Maastricht să pună temeliile mănăstirii de la Marchiennes. A fost botezată având ca nașă pe regina francilor, Nanthild, care i-⁠a dat „frumoasa moșie Verny, în vecinătatea Soissons-⁠ului”. Izvoarele rusești dau alți ani: 640 sau 649.

Copilăria și stăreția

Când avea opt ani, tatăl ei a fost ucis de frații Rictrudei, în Vasconia, și Eusebia a rămas cu mama și cu două surori la Hamage. Acolo a fost luată și crescută de Sfânta Gertruda, prima stareță de la Hamage, bunica tatălui ei. Când Gertruda a murit, în 649 (după izvorul rus, în jurul lui 655), Eusebia a luat locul ei ca stareță, la doisprezece ani. A apărut însă un conflict între ea și mama ei, Rictruda, care voia să-⁠i dea o pregătire mai înaltă înainte să fie stareță. Rictruda, stareță la Marchiennes, a hotărât să o ducă pe Eusebia și pe celelalte maici de la Hamage în mănăstirea ei. Eusebia a refuzat să plece din Hamage, așa că mama a trebuit să obțină o scrisoare de la regele Clovis al II-⁠lea, ca s-⁠o silească să meargă la Marchiennes și să trăiască un an sub autoritatea aspră a mamei. În acea vreme, Eusebia tânjea să trăiască la mănăstirea ei din Hamage și mergea pe ascuns noaptea acolo ca să-⁠și cânte rugăciunile. Când Rictruda a descoperit înșelăciunea fetei, a poruncit ca Eusebia să fie bătută de fratele ei Maurontius până aproape să moară. Rămânând nesupusă, a fost lăsată să se întoarcă la mănăstirea din Hamage, când a împlinit treisprezece ani.

Și-⁠a învățat comunitatea de maici și de urmași mai mult prin pildă decât prin cuvântări, impunându-⁠și abstinență și curăție până la moartea ei. După izvoarele grecești și engleze, a murit la 33 de ani, în 660, după douăzeci de ani de stăreție. Alte surse dau vârsta de 23 sau 27 de ani, altele 49, și izvorul rus dă 40 de ani, 16 martie 680 sau 689, după douăzeci și trei de ani de stăreție. Biserica Catolică a ajuns la concluzia că a murit la 33 de ani.

Cinstirea și moaștele

Eusebia a fost îngropată în biserica ei, dar, din pricina mulțimii de credincioși, clădirea s-⁠a făcut repede prea mică. Se spune că la mormântul ei s-⁠au petrecut multe minuni. De aceea Gertruda, noua stareță, care o urmase, a zidit o biserică nouă și mai mare, închinată Maicii Domnului de Sfântul Vindicianus, episcopul Arrasului și Cambrai-⁠ului. În ziua sfințirii bisericii, moaștele Sfintei Eusebia au fost mutate acolo. Izvorul rus spune că, în jurul anului 690, s-⁠a ridicat o biserică mai încăpătoare, în care la 18 noiembrie au fost mutate moaștele, și această zi a devenit zi de sărbătoare. Mai târziu, ambele mănăstiri au fost arse de normanzii invadatori. S-⁠au făcut încercări de a le reface în vremea regelui francilor Carol cel Simplu, la începutul secolului al X-⁠lea, dar sărăcia era atât de mare în ținut încât aurul și argintul din raclă au fost vândute ca să fie hrănite maicile. Moaștele Sfintei Eusebia au rămas două sute de ani într-⁠un simplu sicriu de lemn, până în 1133, când s-⁠a făcut o raclă nouă, de aur și argint. Moaștele au fost mutate acolo la 17 mai 1133.

În 1537, una dintre coastele sfintei, ca și un os al mâinii Sfintei Rictruda, au fost luate și duse la Douai, ca să fie păstrate în biserica colegială Sfântul Petru. După izvorul rus, la 20 septembrie 1537 moaștele Eusebiei au fost mutate la Marchiennes, unde s-⁠au odihnit împreună cu ale mamei ei, Rictruda. În vremea Revoluției Franceze, în 1793, moaștele au fost confiscate de guvern și duse la Paris, unde au rămas până în 1830, apoi s-⁠au pierdut în Revoluția din Iulie. Soarta lor de mai târziu nu se cunoaște. După un izvor, virtuțile recunoscute în Eusebia sunt prudența în fapte și în întreprinderi, dreptatea și măsura în hotărârile ei, tăria sufletului și a caracterului. Numele ei apare și în forma Eusoye sau Ysoie, care era numele unui sat din eparhia Beauvais.