Aventin de Larboust

Sfântul Cuvios Mucenic Aventin de Larboust s-⁠a născut lângă Bagnères-⁠de-⁠Luchon, în Pirinei, a trăit ca pustnic în valea Larboust și a fost ucis de sarazini în anul 732. Despre el se păstrează mai ales tradiții și legende, iar cinstirea lui este adânc înrădăcinată în valea Larboust și până în Aragon.

După legendă, mama lui era dintre păgânii care locuiau în vale și, la naștere, în mare suferință, a cerut ajutorul unor creștini și a născut ușor. Copilul a crescut în credința creștină și a devenit monah sau preot, după cum spun izvoarele. S-⁠a retras lângă acel loc, în așa-⁠numitele hambare Astau, la poalele văii Oô. O poveste spune că într-⁠o zi a venit la el un urs cu un spin mare înfipt în labă, iar Aventin i l-⁠a scos, și ursul a plecat fără să-⁠i facă rău. Aventin propovăduia în ținut când au venit sarazinii. L-⁠au urmărit, l-⁠au prins și l-⁠au dus în turnul Castel-⁠Blancat. Maurii abia îl închiseseră, când l-⁠au văzut ivindu-⁠se în vârful turnului și aruncându-⁠se în gol; a trecut astfel valea și s-⁠a așezat pe o stâncă, care a păstrat urma piciorului lui. A continuat să propovăduiască, a fost prins din nou și, de data aceasta, decapitat pe loc. Povestirea spune că și-⁠a luat capul și a mers până la locul unde a căzut mort; ucenicii lui l-⁠au îngropat acolo.

Veacuri mai târziu, un văcar a săpat în acel loc și s-⁠a auzit glasul unui înger: „Aici odihnește fericitul Aventin”. Un roi de albine a ieșit din pământ și a oprit săpătura, până când episcopul Bertrand de Comminges a citit albinelor o scrisoare a papei, iar albinele au dispărut. Trupul sfântului, scos din pământ, răspândea un miros minunat. Fiindcă locuitorii celor două văi se certau pentru el, a fost pus pe o sanie trasă de două vaci, câte una din fiecare vale, lăsate libere. Ele au apucat drumul spre Larboust și s-⁠au oprit la locul unde sfântul a fost îngropat și s-⁠a ridicat o biserică, aceea a satului de azi Saint-⁠Aventin, una dintre capodoperele artei romanice din Pirinei. Locul unde a căzut după saltul din turn este însemnat de o mică capelă, Capela Minunii.

Sărbătoarea lui se ținea la 13 iunie, cu un mare pelerinaj, până la Revoluția franceză. Calendarul ortodox îl pomenește la 7 iunie, ca sfânt al Occidentului dinaintea Marii Schisme (sfânt al Bisericii nedespărțite), după calendarul pe stil nou.