Boris și Gleb

Sfinții Boris și Gleb, în botez Roman și David, sunt cei dintâi sfinți ai Rusiei Kievene după creștinarea ei. Fii ai marelui cneaz Vladimir, au fost uciși în 1015 de fratele lor Sveatopolk și sunt cinstiți ca cneji pătimitori, pentru că nu s-⁠au împotrivit răului cu violență. Sunt pomeniți la 2 mai, 24 iulie și 5 septembrie.

Cine erau

După cele două Vieți din veacul al XI-⁠lea, atribuite lui Nestor Letopisețul și monahului Iacov, erau fiii mai tineri ai lui Vladimir cel Mare, iubiți de el mai mult decât ceilalți. Despre mama lor izvoarele nu se potrivesc: unele vorbesc de o bulgăroaică, altele de prințesa bizantină Anna. Boris, căsătorit, stăpânea Rostovul și era socotit moștenitorul scaunului Kievului; Gleb, încă tânăr, stăpânea Muromul.

Moartea lui Boris

Când Vladimir a murit, în 1015, Boris se întorcea cu oastea de la o expediție. Aflând că Sveatopolk luase tronul, a fost îndemnat să-⁠l înlăture, dar a răspuns că nu va ridica mâna asupra fratelui său mai mare și că, acum când tatăl lui s-⁠a dus, acela să-⁠i țină locul în inima lui. Sveatopolk a trimis totuși pe ucigași. Boris a fost străpuns în cortul său, pe când dormea, împreună cu slujitorul lui, Gheorghe. Povestirea spune că a fost găsit încă respirând, în timp ce era dus spre Kiev, iar varegii l-⁠au sfârșit cu sabia. După tradiție, a murit la 24 iulie, pe râul Alta.

Moartea lui Gleb

Gleb, chemat de Sveatopolk, a crezut că tatăl său este încă viu și s-⁠a grăbit la patul lui de moarte. Pe drum, fratele lor Iaroslav a aflat de trădare și l-⁠a sfătuit pe Gleb să nu se întâlnească cu Sveatopolk. În timp ce se ruga lui Dumnezeu și pentru fratele ucis, Gleb a fost înjunghiat de bucătarul său, Torcin, la 5 septembrie, lângă Smolensk. Sveatopolk a fost învins mai târziu de Iaroslav cel Înțelept.

Cinstirea

Sfinții au fost îngropați la Vîșhorod, unde s-⁠a ridicat o biserică în numele lor, și au fost cinstiți mai întâi ca tămăduitori, apoi ca ocrotitori ai cnejilor ruși, chemați în ajutor în lupte și pentru unitatea țării. Mutarea moaștelor într-⁠o biserică nouă, în 1072, este socotită momentul canonizării lor, iar a doua mutare, în 1115, a dat ziua de 2 mai. Viețile lor sunt printre cele mai vechi scrieri ale literaturii ruse. Despre împrejurările morții lor istoricii mai discută, iar o saga nordică îl învinuiește pe Iaroslav, dar Biserica îi cinstește ca pe cei care au ales blândețea în locul sabiei.