Boris

Sfântul Mucenic Boris, în Botez Roman, fiul marelui cneaz Vladimir al Kievului și cneaz al Rostovului, este, împreună cu fratele său Gleb, unul dintre cei dintâi sfinți ai Rusiei Kievene. În 1015, după moartea tatălui lor, a refuzat să ridice sabia împotriva fratelui său mai mare, Sviatopolk, și a primit moartea fără împotrivire. Biserica îi cinstește pe Boris și Gleb ca „purtători de patimi”, adică pe cei care au primit moartea cu blândețe, după chipul lui Hristos.

Nașterea și mama sa

Boris s-⁠a născut pe la 986 sau 990 și a fost unul dintre fiii iubiți ai lui Vladimir. Letopisețul spune că era născut dintr-⁠o „bulgăroaică”. Originea mamei sale a dat naștere mai multor ipoteze. După una, mama lui Boris și Gleb venea din Bulgaria dunăreană, însoțită de duhovnicul ei, preotul Mihail, și a avut un rol important în răspândirea Ortodoxiei în Rusia. Numele de Botez ale fraților, Roman și David, erau obișnuite în aristocrația bulgară a vremii, iar numele Boris, necunoscut până atunci în neamul cneazilor Kievului, amintea de țarul Boris I, botezătorul Bulgariei. După altă ipoteză, mama lor era o prințesă din Bulgaria de pe Volga, numită Milolika, botezată Ana, iar căsătoria pecetluia pacea dintre cele două țări. Alții socotesc că mama lui Boris ar fi fost chiar prințesa bizantină Ana Porfirogeneta, soția lui Vladimir, de unde ar veni și numele de Botez, Roman, după bunicul ei, împăratul Roman al II-⁠lea.

Cneaz al Rostovului

La a doua împărțire a țării între fiii lui Vladimir, pe la 994-996, Boris a primit cetatea Rostovului, pe care o stăpânise înainte fratele său mai mare, Iaroslav. După unele letopisețe pierdute, folosite de istoricul Tatișcev, înainte de Rostov ar fi stăpânit Muromul. Despre viața lui până în 1015 izvoarele nu spun nimic.

„Povestirea despre Boris și Gleb”, scrisă cel mai târziu în 1072, îl descrie ca pe un tânăr frumos, înalt, cu fața rotundă, cu umeri lați și mijloc subțire, cu ochi buni și voios.

Refuzul de a lupta

În 1015, marele cneaz Vladimir s-⁠a îmbolnăvit greu și l-⁠a chemat pe Boris la Kiev; unii cred că îl pregătea ca urmaș. Curând după sosirea lui s-⁠a aflat că pecenegii au năvălit în țară, iar Vladimir l-⁠a trimis cu oastea împotriva lor. Boris nu i-⁠a întâlnit nicăieri pe pecenegi, a liniștit cetățile din ținutul severienilor și, pe drumul de întoarcere, și-⁠a așezat tabăra pe râul Alta. Acolo a aflat că tatăl său a murit și că fratele său vitreg, Sviatopolk, a ocupat tronul Kievului.

Oștenii tatălui său l-⁠au îndemnat să meargă asupra Kievului și să ia tronul. Boris însă nu a vrut să verse sângele fratelui său și să calce sfințenia legăturilor de neam, și a respins cu indignare propunerea. Atunci oastea tatălui său l-⁠a părăsit, iar el a rămas doar cu tinerii din slujba lui.

Mucenicia

Sviatopolk îi trimisese vestea morții tatălui, făgăduindu-⁠i dragoste frățească și chiar sporirea moștenirii. În același timp, văzând în Boris, iubit de popor și de oaste, un rival primejdios, a trimis să-⁠l ucidă pe Putșa și pe boierii din Vîșgorod, între care Talet Elovici și Liașko.

Ucigașii au ajuns la cortul lui Boris de pe Alta în noaptea de duminică, 24 iulie 1015. Auzind din cort cântarea psalmilor, Putșa a hotărât să aștepte până se va culca cneazul. Abia își încheiase Boris rugăciunea, întristat îndoit, de moartea tatălui și de veștile despre gândul ucigaș al fratelui, și se culcase, când ucigașii au năvălit în cort. L-⁠au străpuns cu sulițele pe el și pe slujitorul său, ungurul Gheorghe, care încercase să-⁠și acopere stăpânul cu propriul trup.

Pe Boris, care încă mai respira, l-⁠au învelit în pânza cortului și l-⁠au dus cu ei. Aflând că mai trăiește, Sviatopolk a trimis doi varegi să-⁠l omoare, iar ei l-⁠au străpuns cu sabia în inimă. Avea în jur de 25 de ani. Trupul lui a fost adus pe ascuns la Vîșgorod și îngropat lângă biserica Sfântului Vasile. Curând a fost ucis, tot din porunca lui Sviatopolk, și fratele său Gleb, iar în 1019 cneazul Iaroslav i-⁠a îngropat pe amândoi frații în biserica Sfântului Vasile din Vîșgorod.

Proslăvirea

Boris și Gleb au fost trecuți în rândul sfinților de Biserica Rusiei în jurul anului 1071, ca cei dintâi sfinți ai ei. Cnezii din neamul Rurikizilor îi socoteau ocrotitorii și rugătorii lor. Letopisețele vorbesc despre vindecări minunate la mormântul lor, despre biruințe câștigate cu numele și ajutorul lor, precum cea a cneazului Riurik Rostislavici asupra hanului Konceak, sau cea a Sfântului Alexandru Nevski, și despre pelerinajele cnezilor la mormântul lor.

La 2 mai se face pomenirea mutării moaștelor lor în noua biserică zidită la Vîșgorod de cneazul Iziaslav I. În 1115 moaștele au fost mutate din nou, cu mare cinste, în biserica de piatră a Sfinților Boris și Gleb din același oraș. După năvălirea mongolă din 1240 s-⁠au pierdut. Vladimir Monomahul a zidit în 1117, pe locul uciderii lui Boris, o biserică de piatră, cunoscută ca biserica de pe Alta, în jurul căreia a crescut orașul Borispil, care îi poartă numele.

Povestea uciderii lor a fost subiectul multor scrieri, dintre care cea mai veche este „Povestirea despre Sfinții Boris și Gleb”, atribuită Cuviosului Nestor și călugărului Iacob. Un letopiseț din 1175 pomenește sabia lui Boris, aflată atunci în stăpânirea cneazului Andrei Bogoliubski. În 2011, lângă satul Șekșovo, s-⁠a găsit un topor de luptă cu incrustații de argint purtând semnele Rurikizilor, despre care s-⁠a presupus că ar fi aparținut unui oștean al lui Boris.

Discuția istoricilor

Cei mai mulți istorici socotesc vrednică de crezare relatarea letopisețului despre uciderea lui Boris din porunca lui Sviatopolk. Unii cercetători au propus însă, pe temeiul „Sagăi lui Eymund”, scrisă în Scandinavia la sfârșitul secolului al XIII-⁠lea, că Boris ar fi fost ucis de varegii plătiți de Iaroslav, identificându-⁠l pe Boris cu regele „Burislaf” din saga. Istoricul Leonti Voitovici a arătat că această ipoteză se sprijină pe argumente foarte șubrede și nu ține seama de mentalitatea creștină a vremii: Iaroslav și fiii lui nu ar fi stăruit pentru proslăvirea grabnică a lui Boris dacă ar fi fost ucigașul lui. De obicei Burislaf este identificat cu Sviatopolk sau cu regele polon Boleslav, iar istoricul A. V. Nazarenko a socotit saga mai mult un izvor literar decât istoric.

Cinstirea

Sfinții Boris și Gleb sunt mult iubiți în lumea ortodoxă slavă. Le sunt închinate numeroase biserici și mănăstiri, între care Mănăstirea Borisoglebski din Rusia (secolele XII-⁠XIV), bisericile de la Smolensk (secolul XII) și de la Navahrudak (1517-1519) și mănăstirea de la Poloțk. În 2011 li s-⁠a ridicat un monument la Vîșgorod, oraș ai cărui ocrotitori sunt, iar la Borispil se află un monument al cneazului Boris. Boris este pomenit, sub numele de Roman Rusul, și în calendarul Bisericii Romano-⁠Catolice.

Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Boris împreună cu fratele său Gleb la 24 iulie, ziua morții sale, și la 2 mai, mutarea moaștelor, precum și în soboarele sfinților din Vladimir, Rostov și Iaroslavl, Riazan și Tula.