Atanasie Patelarie

Sfântul Ierarh Atanasie al III-⁠lea Patelarie (Alexios Patellarios) a fost Patriarh al Constantinopolului, pentru scurte perioade, în 1634, 1635 și 1652, iar înainte de aceasta mitropolit al Salonicului. A murit la 5 aprilie 1654 la Mănăstirea Mgar de lângă Lubni, în Ucraina, unde a rămas în popor ca făcător de minuni, cunoscut în Rusia ca Atanasie Lubenski sau Atanasie al Țarigradului, Cel Șezând. Este pomenit la 2 mai.

Tinerețea și studiile S-⁠a născut în 1597 (alte izvoare indică anii 1580 până la 1597), după unele izvoare la Rethymno în Creta, după altele într-⁠un sat din Mylopotamos, într-⁠o familie nobilă înrudită cu Paleologii. Tatăl său, Gheorghe, era om de știință și editor, iar fratele mai mare, Eustațiu, medic. Timp de douăzeci și șase de ani a trăit în Creta, în Mănăstirea Arcadi, aflată atunci sub stăpânire venețiană, unde s-⁠a școlit. Cunoștea filosofia, greaca veche, latina, ebraica, araba și italiana. A fost tuns monah la metohul Sinaitic din Candia, apoi s-⁠a retras la Sfântul Munte, într-⁠o chilie zidită de el. În 1631 a fost ales mitropolit al Salonicului, sub ocrotirea Patriarhului Chiril Lukaris.

Scaunul patriarhal În februarie 1634 Atanasie a fost ales Patriarh, într-⁠o încercare a unor mitropoliți de a-⁠l înlătura pe Chiril Lukaris, a cărui Mărturisire de credință din 1629 avea unele accente calviniste. După unele izvoare rusești, pentru aceasta a plătit sultanului o sumă mare, mai ales din banii ambasadei Franței. A fost întronizat la 25 martie, dar după câteva zile a lăsat scaunul lui Lukaris, întors din surghiun. S-⁠a retras la Athos, în chilia lui, unde s-⁠a ridicat mai târziu Schitul rusesc Sfântul Andrei, sfințit în 1849; în schit se păstra icoana lui „Mângâierea în necazuri și întristări”, prăznuită la 19 noiembrie.

După a doua înlăturare, în 1635, a mers în Italia, la Ancona și Veneția. Papa i-⁠a propus să devină cardinal și să primească Crezul cu Filioque, dar sfântul a refuzat. Din 1637 a fost chemat la Constantinopol, iar după ce Lukaris a fost sugrumat la porunca lui Murad al IV-⁠lea, în 1638, a devenit pretendent la patriarhie. Patriarhul Partenie I l-⁠a obligat să renunțe și să se întoarcă la Salonic. Din pricina birurilor mitropoliei a fost închis de două ori și a cerut ajutorul țarului Mihail al Rusiei. Spre Rusia a pornit în 1643, dar pe drum s-⁠a îmbolnăvit și a rămas în Moldova, la domnul Vasile Lupu. La Galați a întemeiat Mănăstirea Sfântul Nicolae, metoh al Mănăstirii Sfânta Ecaterina din Sinai, și a scris atunci un imn al Maicii Domnului și o laudă pentru Lupu.

Ultimii ani în Răsărit În 1652 Atanasie s-⁠a întors la Constantinopol și a luat patriarhia a treia oară, pentru câteva zile. În acea vreme a rostit o predică prin care se despărțea de catolicism. A părăsit apoi Constantinopolul pentru totdeauna, a vizitat pe Vasile Lupu la Iași și pe Bohdan Hmelnițki la Cighirin și a ajuns la Moscova la 16 aprilie 1653, fiind primit de țarul Alexei la 22 aprilie. Acolo, la cererea Patriarhului Nikon, a scris „Rânduiala liturghiei arhierești în Răsărit”, care a stat la baza Arhieraticonului moscovit, folosit și astăzi în Biserica Rusă. I-⁠a înmânat țarului și o scriere în care îl îndemna să se unească cu Moldova și cu cazacii pentru un război cu turcii. După alte izvoare, a vândut multe indulgențe în Ucraina și în Rusia.

La sfârșitul lui decembrie 1653 a plecat spre Moldova, la Galați. Pe drum a trecut pe la Hmelnițki, iar în februarie 1654 a poposit la Mănăstirea Mgar lângă Lubni, unde a murit la 5 aprilie, în săptămâna Tomii. A fost îngropat de egumenul mănăstirii Schimbării la Față, așezat pe tron sub amvonul bisericii.

Cinstirea La 1 februarie 1662, în prezența mitropolitului Paisie Ligaridis al Gazei, au fost aflate moaștele sfântului. În 1672 țarul a trimis un slujbaș să cerceteze minunile făcute de ele, iar cinstirea a fost așezată între 1672 și 1676 de mitropolitul Iosif Tukalski al Kievului. A fost trecut cu rânduială în sinaxarul Bisericii Ruse în veacul al XIX-⁠lea, ca luminător, în Soborul Cuvioșilor Athoniți. În 1922 catedrala de la Lubni, cu tronul de argint al sfântului, a fost jefuită; în anii 1930 moaștele au fost mutate la Harkov, iar în 1947 în Catedrala Bunei Vestiri din acest oraș.