Cei șapte frați

Cei șapte frați, sfinții mucenici Orent, Parnac, Eros, Firmos, Firmin, Chiriac și ostașul Longhin, erau ostași romani în oastea împăratului Maximian (284-305). Când sciții au atacat pe greci, lui Orent i s-⁠a poruncit să se lupte cu căpetenia sciților, Marot, un om de o putere trupească uluitoare. Orent, vestit prin curaj și tărie, și-⁠a pus nădejdea în Hristos împreună cu cei șase frați ai săi, a cerut ajutor de la Dumnezeu și a biruit pe căpetenia până atunci neînvinsă. Biruința a hotărât soarta bătăliei: sciții s-⁠au retras.

Împăratul s-⁠a pregătit să aducă jertfă de mulțumire zeilor păgâni și l-⁠a chemat și pe învingătorul Orent. Sfântul a refuzat să ia parte la jertfă și a mărturisit cu îndrăzneală că crede în Hristos Dumnezeu și numai Lui slujește. Nici făgăduința de cinste și bogății, nici amenințările nu l-⁠au plecat. Atunci împăratul a poruncit să fie surghiuniți, cu frații lui, în Caucaz. Pe drum au murit cu toții: întâi, la 22 iunie, Eros, la Parembole; apoi Orent, căruia i s-⁠a legat o piatră de gât și a fost scufundat în mare, dar arhanghelul Rafael l-⁠a scos pe țărmul orașului Rizus, unde a trecut la Domnul. Parnac a murit la 3 iulie la Cordil; Firmos și Firmin, la 7 iulie, la Aspar, pe țărmul de răsărit al Mării Negre; Chiriac, la Ziganeia, la 14 iulie. Al șaptelea frate, Longhin, și-⁠a dat sufletul pe corabie. O furtună a aruncat corabia lângă orașul Bicvinta, unde i-⁠a fost îngropat trupul. Biserica Georgiei îi pomenește la 24 iunie (stil vechi; 7 iulie stil nou).