Sari la conținut

Sfântul Nou Mucenic

Constantin Agarianul

Nou mucenic de origine musulmană, ucis la Constantinopol în anul 1819.

Prăznuire
2 iuniestil vechi 15 iunie
Adormit
1819secolul XIX
Locul
Istanbul

Viața

Sfântul Nou Mucenic Constantin Agarianul s-⁠a născut din părinți musulmani în satul Psilometopo din Mitilene și a murit spânzurat la Constantinopol la 2 iunie 1819, după ce a primit botezul creștin.

Împreună cu mama și frații lui a venit la Magnezia și apoi la Smirna, unde îi ajuta pe frați la un negoț de fructe, ducând la casele nobililor ce cumpărau de la prăvălia lor. Mergând adesea la Mitropolia Smirnei, a auzit și a învățat limba greacă și credința creștină. A plecat la Sfântul Munte, dar nimeni nu l-⁠a primit. Atunci Patriarhul Grigorie al V-⁠lea (pomenit la 10 aprilie), exilat acolo, la Marea Lavră, după ce l-⁠a încercat, l-⁠a botezat în Kavsokalivia cu numele Constantin.

În schitul Sfântului Ioan Botezătorul s-⁠a închinat la moaștele noilor mucenici și l-⁠a cuprins dorul să le urmeze fapta. După o vreme de post și rugăciune alături de un duhovnic, a hotărât să meargă la Magnezia să-⁠și boteze sora. Din sfatul Părinților a plecat însă din Athos și a coborât la Kydonies. Acolo a fost recunoscut de un turc și dus la agă. A mărturisit pe Hristos, a dezvăluit originea lui și a fost închis și chinuit. Interogat din nou, a făcut în fața lor semnul Sfintei Cruci, dovedind că nu se clintește din credință. L-⁠au închis și l-⁠au chinuit iarăși, iar când stăpânul a văzut că toate încercările lui sunt zadarnice, l-⁠a trimis la Constantinopol. După noi chinuri a fost spânzurat la 2 iunie 1819. O slujbă a lui, în manuscris, se află în Cătunul Sfântului Ioan Teologul din Kavsokalivia și la Mănăstirea Sfântul Pantelimon din Sfântul Munte.

Prăznuiți în aceeași zi 2 iunie