Nectarie al Constantinopolului

Sfântul Ierarh Nectarie al Constantinopolului a fost arhiepiscop al Constantinopolului din 381 până la adormirea lui, în 397, urmaș al Sfântului Grigorie de Nazianz și înaintaș al Sfântului Ioan Gură de Aur. A fost, după mărturia vechilor istorici, un om de neam ales și de purtări alese, ales în chip neașteptat în fruntea Bisericii Cetății Imperiale pe când era încă nebotezat. Se pomenește la 11 octombrie.

Neamul și slujba lumească

S-⁠a născut la Tars, în Cilicia, într-⁠o familie nobilă, de rang senatorial; anul nașterii nu se știe. Istoricii Sozomen și Socrate Scolasticul spun că a fost din neam de senatori, iar Fericitul Teodorit al Cirului spune că era „bărbat de neam ales, împodobit de strălucirea neamului și luminat de propriile virtuți”. Avea ca frate pe Arsachie, care avea să ajungă arhiepiscop al Constantinopolului după Sfântul Ioan Gură de Aur. Era cunoscut pentru purtarea lui deosebită, iar la Constantinopol a fost pretor, adică înalt dregător al administrației imperiale. Până în 381 a rămas însă nebotezat, deci nu făcea parte din cler.

Alegerea neașteptată

La Sinodul al II-⁠lea Ecumenic, din 381, Sfântul Grigorie Teologul, văzând certurile ce se iviseră, a lăsat scaunul Constantinopolului și s-⁠a retras la Nazianz, și s-⁠a pus problema alegerii unui nou arhiepiscop. Nectarie se pregătea de o călătorie la Tars și s-⁠a dus să-⁠l vadă pe episcopul Tarsului, Diodor, care lua parte la sinod, ca să-⁠l întrebe dacă are scrisori de trimis; înfățișarea și purtările lui l-⁠au izbit atât de tare pe Diodor, încât a hotărât numaidecât să-⁠l propună episcop, și, pretextând alte treburi, l-⁠a dus la Meletie al Antiohiei.

Împăratul Teodosie cel Mare a cerut episcopilor de la sinod să-⁠i propună candidați dintre care să aleagă. Meletie a trecut numele lui Nectarie la sfârșitul listei. Împăratul a citit listele, plimbând degetul pe ele, și s-⁠a oprit la Nectarie. Părinții s-⁠au mirat și au vrut să știe cine și ce este acest Nectarie; se afla că era încă doar catehumen, și că, deși era acum încărunțit, blând, bun și vrednic, nu primise Botezul. Mirarea a fost mare, dar poporul Constantinopolului și sinodul întreg s-⁠au bucurat de veste. Nectarie a fost botezat, a fost înaintat pe toate treptele preoției, începând cu cele mai de jos, și așezat în cele din urmă pe scaunul Constantinopolului; în veșmintele de arhiereu al Cetății Imperiale a devenit îndată președinte al Sinodului. După o altă povestire, poporul l-⁠ar fi luat pe Nectarie și l-⁠ar fi propus pentru această slujbă. După încheierea sinodului, Nectarie a învățat îndatoririle preoției sub îndrumarea lui Chiriac, episcopul Adanei, pe care a rugat prin Diodor să rămână cu el un timp. A încercat să-⁠l determine pe prietenul și medicul lui, Martirie, să primească preoția, dar acesta, pentru păcatele tinereții, s-⁠a ferit.

Sinodul și canoanele

Sinodul a întărit Simbolul credinței și a primit canoanele, a anatematizat pe arieni și pe vrăjmașii Duhului. Numele lui Nectarie stă în fruntea celor 150 de semnături la canoanele Sinodului. Canonul al 3-lea a hotărât ca episcopul Constantinopolului să aibă întâietatea de cinste după episcopul Romei, pentru că Constantinopolul este Roma cea nouă; un izvor mai nou arată că aceasta este un loc de cinste, nu o jurisdicție asupra întregului Răsărit. Conducea Biserica mai bine de șaisprezece ani și este socotit un bun ierarh. Lucrarea lui a venit după schimbarea politicii religioase imperiale: împăratul Teodosie îl izgonise în 380 pe episcopul omeu Demofil și dăduse bisericile orașului niceenilor. Nectarie a apucat să vadă bisericile deținute de arieni mai bine de patruzeci de ani redate ortodocșilor.

Neînțelegerile și sinoadele

Episcopii din Apus s-⁠au opus alegerii și au cerut un sinod comun al Răsăritului și Apusului; de aceea împăratul a adunat, în vara anului 382, un nou sinod la Constantinopol, cu aproape aceiași episcopi, pentru vindecarea dezbinării antiohiene. Sinodul a primit o scrisoare a sinodului din Milano, care îi chema la un sinod mare la Roma, dar episcopii au răspuns că nu pot pleca, neavând pregătirile unei așa lungi călătorii; au trimis însă trei soli (Siriac, Eusebiu și Priscian din Lidia) cu o scrisoare sinodală la papa Damas I, la Sfântul Ambrozie și la ceilalți episcopi adunați la Roma. Teodosie a trimis și el soli la Roma, iar în a cincisprezecea lui scrisoare (către episcopii Iliriei) arăta că Biserica Romei acceptase în cele din urmă pe Nectarie și pe Flavian al Antiohiei. Șase scrisori ale lui Nectarie se păstrează între hârtiile lui Grigorie de Nazianz, înaintașul său; într-⁠una își arată urările de bine pentru episcopia lui, iar ultima, de mare însemnătate, îl îndeamnă să nu fie prea îngăduitor cu apolinariștii.

În 383 s-⁠a ținut al treilea sinod la Constantinopol; în ciuda hotărârilor episcopilor și ale împăratului, arienii și pnevmatomahii își răspândeau învățăturile. Teodosie a chemat toate părțile în Cetatea Imperială, în iunie, spre o mare discuție. Nectarie s-⁠a sfătuit cu episcopul novațian Agelie, care nu s-⁠a socotit în stare să judece, dar avea un cititor, pe Sisinie, filozof și teolog, care a propus ca mărturiile vechilor Părinți ai Bisericii despre învățătura privind pe Fiul să fie aduse și să se întrebe întâi pe căpeteniile părților dacă primesc aceste autorități sau vor să le anatematizeze. Arhiepiscopul și împăratul au primit propunerea, iar la adunare împăratul a întrebat dacă cinstesc „pe învățătorii care au trăit înainte de dezbinarea ariană” și dacă îi socotesc martori sănătoși ai adevăratei învățături creștine; întrebarea a stârnit dezbinări, de aceea împăratul a poruncit fiecărei părți să scrie mărturisirea ei. Arienii l-⁠au urât pe Nectarie: în 388, când s-⁠a răspândit zvonul că oastea lui Teodosie, aflat în Italia, a fost înfrântă și că împăratul e prizonier, arienii, supărați că el stăpânește bisericile, i-⁠au dat foc casei.

Lucrarea lui

Nectarie a fost cel dintâi care a desființat slujba preotului pus peste cei ce se pocăiesc, apoi toți episcopii au urmat pilda lui. În vremea păstoriei lui au fost aduse la Constantinopol capul Sfântului Ioan Botezătorul și au fost aflate moaștele proorocilor Avacum și Miheia. În 394 a luat parte la sinodul de la Constantinopol, cu patriarhii Alexandriei și ai Antiohiei, unde s-⁠a primit o regulă intrată în canoanele Bisericii Ortodoxe. A lăsat o lucrare, Cuvânt la ziua Sfântului Teodor Stratilat. A adormit la 27 septembrie 397 (după alt izvor, la 17 septembrie). În scaun i-⁠a urmat Sfântul Ioan Gură de Aur.