Constantin Sniatinovski

Sfântul Sfințit Mucenic Constantin Sniatinovski, preot, s-⁠a născut în 1865 în familia lui Petru Sniatinovski, diaconul bisericii Icoanei Maicii Domnului din Kazan din cimitirul-⁠sat Boris și Gleb, volostul Baglaceva, ținutul Vladimir (astăzi satul Borisoglieb, raionul Sudogda). În 1881 a absolvit școala teologică din Vladimir, iar în 1887 seminarul teologic din Vladimir la categoria a doua. În 1888 a fost hirotonit preot la biserica Sfântului Petru, mitropolitul Moscovei, din Pereslavl-⁠Zalesski, unde a slujit până la moarte. Din 1892 a fost membru-⁠colaborator al societății de ajutorare a celor lipsiți de la școala teologică din Pereslavl, iar în 1899 a primit ca răsplată brâul preoțesc. Slujirea lui socială și bisericească era mult prețuită și avea mare autoritate în eparhie.

S-⁠a căsătorit cu o orfană, învățătoarea Nadejda Antonovna. Tânărul preot a avut greutate cu alegerea locului unde să-⁠și ridice casa, care trebuia să fie aproape de biserică. Biserica Mitropolitului Petru stătea chiar în centrul orașului, foarte construit; în centru locuiau negustori bogați, iar locurile libere erau departe. Rămăsese doar un loc, pe strada Troițkaia, într-⁠o scobitură unde în fiecare primăvară se adunau apele topite, pe care nimeni nu îndrăznea să zidească. Părintele Constantin nu avea altă cale și l-⁠a luat. L-⁠a îndreptat cu pietre și nisip, cu toată osteneala și hărnicia, și a ridicat o casă pe temelie de piatră. Mai târziu a cumpărat și terenul liber alăturat și l-⁠a prefăcut în grădină: meri de multe soiuri, zmeură, coacăze, agrișe, doi stejari mari în fund, cu lăcrămioare dedesubt, liliac, mălin, scoruș, straturi de legume și de flori, o căsuță de sticlă cu uneltele de apicultură și trei stupi. Era obiceiul familiei ca, de îndată ce se coceau zmeurile, Nadejda Antonovna să facă o plăcintă cu zmeură, iar seara să scoată masa lângă bancă și să bea cu toții ceai. În casa aceea părintele Constantin a trăit cu familia treizeci de ani; acolo s-⁠au născut fiica Alexandra și fiul Alexei.

La 17 decembrie 1913 a fost ales delegat la congresul întregii eparhii pentru ținutul Pereslavl, iar la 10 august 1914 delegat la congresul clerului eparhiei Vladimir. Enoriașii lui erau bolnavii din spitalul orașului și locuitorii căminului fabricii de filatură. Era cunoscut ca unul dintre cei mai de seamă predicatori și binefăcători ai orașului, sprijinind constant cu banii lui mai multe familii în nevoie.

După lovitura de stat bolșevică, puterea în oraș a luat-⁠o comisarul Sokolov, absolvent al seminarului din Vladimir, care a spus într-⁠un miting că noua putere „va preface și pietrele în pâine”. În februarie 1918 în oraș s-⁠au terminat proviziile. Muncitorii fabricii „Krasnoe Eho”, cu pietre în mâini, au venit la clădirea sovietului și au cerut ca Sokolov să-⁠și țină făgăduiala. Văzând mulțimea mâniată, Sokolov a sărit pe fereastră și a fugit, iar autoritățile au chemat un detașament de pedeapsă.

În aceeași noapte părintele Constantin a fost arestat. Pedepsitorii au venit la casa lui când citea rânduiala dinaintea slujbei și i-⁠au cerut să meargă numaidecât cu ei. Fiica lui i-⁠a rugat în lacrimi să cruțe pe tatăl ei nevinovat, dar unul dintre gardieni a aruncat-⁠o deoparte și a amenințat că o va împușca și pe ea. „De ce s-⁠o împuști și pe ea?”, a spus părintele Constantin și i-⁠a urmat cu smerenie pe pedepsitori, iertându-⁠le păcatele. A fost dus la sovet, unde a avut un scurt interogatoriu, apoi la locul execuției. Noaptea ucigașii au adus trupul și l-⁠au aruncat în fața spitalului; s-⁠au găsit pe el mai multe răni de baionetă. Părintele Constantin a fost îngropat după câteva zile în spatele altarului bisericii Mitropolitului Petru.

La 31 martie 1918 Sfântul Patriarh Tihon a săvârșit Liturghia de pomenire și parastasul în biserica Acoperământului Maicii Domnului a Academiei Teologice din Moscova, pentru „odihna robilor lui Dumnezeu uciși pentru credința și Biserica Ortodoxă”; în lista noilor mucenici pomeniți atunci se afla și numele părintelui Constantin Sniatinovski. Prin pilda vieții lui el a arătat valorile evanghelice: slujirea lui Dumnezeu, a aproapelui și a celor lipsiți, și iertarea vrăjmașilor. Părintele Constantin al Pereslavlului (Sniatinovski) a fost canonizat în 2001. Este pomenit la 5 aprilie, la 5 iunie, cu Soborul sfinților din Rostov și Iaroslavl, și la 7 februarie, cu Soborul noilor mucenici și mărturisitori ruși, în stil nou.