Vasile din Mangazeia

Sfântul Mucenic Vasile din Mangazeia (aproximativ 1588 la Iaroslavl, aproximativ 1602 la Mangazeia) este cinstit ca întâiul mucenic al Siberiei. Tânăr slujitor al unui negustor, învinuit pe nedrept de furt, a murit în chinuri, după viața lui, în vremea voievodului S. Pușkin. Cinstit mai întâi local, în urma minunilor de la mormânt, a fost multă vreme tolerat și neconfirmat de autoritățile bisericești, iar în sfârșit trecut în calendarul oficial la începutul secolului XX. Este socotit ocrotitor al vânătorilor și al celor care prind animale cu blană.

Viața

Viața lui Vasile din Mangazeia se cunoaște din viața lui scrisă, păstrată în cinci redacții, a căror origine e legată de Mănăstirea Sfânta Treime din Turuhansk. Cea mai veche redacție datează din 1670-1676 și a fost scrisă cu participarea ieromonahului Tihon, care a mutat în 1670 moaștele lui Vasile în mănăstirea Turuhansk.

După viață, Vasile era fiul negustorului din Iaroslavl Feodor, care și-⁠a dat fiul ca lucrător unui negustor plecat să facă negoț la Mangazeia. Într-⁠o zi, pe când Vasile se ruga în biserică, hoții au prădat prăvălia stăpânului lui, iar negustorul l-⁠a învinuit pe tânăr de complicitate. Negustorul a încercat să-⁠i smulgă o mărturisire, l-⁠a bătut, dar tânărul și-⁠a tăgăduit vina. Atunci a fost dus la voievodul orașului, S. Pușkin, care l-⁠a supus la chinuri, din care a murit. În alte variante ale vieții, voievodul l-⁠a lovit pe Vasile în tâmplă cu un mănunchi de chei; sau Vasile „a pătimit pentru castitate” (din „Descrierea sfinților ruși”, sfârșitul secolului XVII până în XVIII), iar pe această bază o redacție a vieții, scrisă la mijlocul secolului XIX de egumenul mănăstirii Turuhansk, Iliodor, spune că tânărul a respins stăruințele păcătoase ale negustorului, iar acesta, în răzbunare, l-⁠a învinuit de furt.

Anul morții lui Vasile, după părerea lui S. V. Bahrușin, este stabilit convențional, deoarece alcătuitorii vieții s-⁠au folosit doar de amintirile bătrânilor. Muceniceasca lui moarte este plasată în primii ani de existență a orașului Mangazeia (1600-1602); voievodul S. Pușkin a fost la Mangazeia din iulie 1601 până în ianuarie 1603; tradițiile locale așază moartea lui Vasile în ziua Paștilor.

Istoria cinstirii

Vasile a fost îngropat lângă casa de administrație. Locul era umed și curând s-⁠a pus pe el o scândură, pentru trecere. În 1649, un locuitor din Mangazeia, Stepan Șirieaev, a descoperit că scândura se rupsese, iar dedesubt se vedea marginea unui sicriu. Curând au apărut vești despre vindecări, atribuite moaștelor noului om al lui Dumnezeu, iar locul înmormântării a fost mai întâi îngrădit, apoi în 1652 s-⁠a ridicat o capelă. Arhiereului din Tobolsk i s-⁠au trimis știri despre minunile noului sfânt, iar acesta, cel mai târziu în 1653, a scris la Moscova întrebând dacă trebuie să cerceteze moaștele. Cererea nu a primit răspuns. În capelă s-⁠au săvârșit molitve către Vasile, iar în august 1659 s-⁠au cercetat moaștele. După aceea au început slujbe regulate către Sfântul Vasile, ceea ce permite concluzia unei canonizări locale.

În 1670, ctitorul Mănăstirii Turuhansk, ieromonahul Tihon, a mutat moaștele lui Vasile de la Mangazeia în mănăstirea sa și le-⁠a așezat în biserica Sfânta Treime, în dreapta ușilor împărătești. În 1671 s-⁠a trimis la Moscova o cerere de confirmare a canonizării lui Vasile, dar și aceasta a rămas fără răspuns. Cinstirea locală a continuat: voievodul de Tobolsk, I. B. Repnin, a trimis mănăstirii un acoperământ brodat pentru racla sfântului, se zugrăveau icoane ale lui Vasile, iar numele lui apare în sinaxarele din Kaidalov (sfârșitul secolului XVII).

La răspândirea cinstirii lui Vasile din Mangazeia a contribuit în mod deosebit ierarhul Filotei (Leșcinski). Acesta a cerut țarului Petru I îngăduința de a muta moaștele la Tobolsk, dar a fost refuzat. La 10 mai 1719 Filotei a mutat moaștele lui Vasile din biserica Sfânta Treime a mănăstirii Turuhansk într-⁠o biserică nouă, a Bunei Vestiri (în amintirea acestui fapt s-⁠a stabilit o prăznuire locală a mănăstirii). Tot el a scris un canon pentru sfânt. În timpul aflării lui Filotei pe scaunul Tobolskului s-⁠au alcătuit pentru Vasile din Mangazeia trei slujbe: la pomenirea arătării, în orașul Mangazeia, din sânul pământului, a moaștelor tămăduitoare ale mucenicului Vasile; la mutarea moaștelor din orașul Mangazeia în hotarele noului oraș Turuhansk, în mănăstirea Sfânta Treime de pe râul Tunguska; și la mutarea moaștelor noului mucenic Vasile, făcătorul de minuni din Mangazeia, din biserica veche în cea nouă. Vestea sfântului siberian a ajuns în capitală: împărăteasa Ana Ioanovna a trimis mănăstirii Turuhansk un Evangheliar pentru altar, a cărui copertă avea chipul Sfântului Vasile cu crucea în mână și inscripția „Mucenicul Vasile din Mangazeia”.

Sub succesorul lui Filotei, mitropolitul Antonie (Stahovski), această cinstire a încetat; moaștele au fost îngropate în pământ, la porunca arhiereului, și deasupra lor s-⁠a ridicat o capelă. Consistoriul din Tobolsk a interzis printr-⁠un decret din 1755 să se țină molitve către Sfântul Vasile și să fie pomenit la otpust, dar în 1756 s-⁠a îngăduit să i se facă panahide după o rânduială anume. În 1788 prăpastia pe care stătea capela a început să se surpe și din pământ s-⁠a ivit un sicriu cu moaște. Egumenul Mihail l-⁠a mutat înapoi în biserică și l-⁠a așezat sub lespede. În 1803, în timpul unei epidemii, au izbucnit tulburări populare, care atribuiau boala lipsei cinstirii cuvenite sfântului. S-⁠a raportat Sfântului Sinod și ministrului de interne V. P. Kocubei, iar la porunca arhiepiscopului de Tobolsk s-⁠a îngăduit readucerea în biserică a icoanelor lui Vasile din Mangazeia și vechea cinstire.

Cinstirea locală a lui Vasile nu a încetat în secolul XIX; el a ajuns să fie cinstit ca ocrotitor al vânătorilor și al prinzătorilor de animale, iar icoanele lui s-⁠au răspândit. În 1893 s-⁠a trimis iarăși Sinodului o cerere de confirmare a canonizării sfântului. Sinodul a cerut însemnările despre minuni, iar la începutul secolului XX numele mucenicului Vasile din Mangazeia a fost trecut în „Calendarul Ortodox” editat de Sinod. După închiderea mănăstirii Turuhansk în 1921, moaștele sfântului s-⁠au pierdut; fragmente din ele au fost aflate din nou în 1997 și așezate într-⁠o raclă în biserica mănăstirii. Pomenirea se face (după calendarul iulian) la 23 martie, 10 mai, 6 iulie, 23 mai (Soborul sfinților din Rostov și Iaroslavl) și 10 iunie (Soborul sfinților siberieni).