Nicon din Sicilia

Cuviosul mucenic Nicon al Siciliei (după fișa noastră ucis în jurul anului 251) a fost episcop, născut la Neapole într-⁠o familie aleasă, ostaș și apoi monah, ucis în Sicilia împreună cu cei o sută nouăzeci și nouă de ucenici ai săi. Se pomenește la 23 martie (stil vechi). Povestea lui se păstrează în Viața scrisă de ucenicul lui Heromen, iar data și amănuntele nu pot fi controlate din alte izvoare.

Neapole și botezul

S-⁠a născut și a crescut la Neapole, într-⁠o familie aleasă. Tatăl, păgân elin, îl creștea în idolatrie, iar mama, creștină, îl creștea în credință. Ajuns bărbat a fost ostaș. Într-⁠o luptă sângeroasă, aflat într-⁠o primejdie deosebită, și-⁠a amintit învățăturile mamei, s-⁠a însemnat cu semnul Crucii și a chemat pe Hristos ca pe Dumnezeu; după aceea a simțit o vitejie neobișnuită, a doborât cu sulița mulți dușmani și pe ceilalți i-⁠a pus pe fugă. Întors acasă, a hotărât să se boteze. A făgăduit mamei, care simțea că i se apropie moartea, să se întoarcă s-⁠o îngroape, și a plecat să caute un preot care să-⁠l boteze, ceea ce era greu din pricina prigoanei.

După lungi căutări, departe de patrie, l-⁠a întâlnit pe Teodosie, episcopul Chizicului, care l-⁠a botezat și l-⁠a tuns monah. Prin smerenie, blândețe, râvnă, dragoste și alte virtuți monahale, Nicon i-⁠a uimit pe frați și pe Teodosie. După trei ani, din voia lui Dumnezeu, Teodosie a adormit, iar Nicon, cu monahii, a venit cu corabia la Neapole, unde a găsit-⁠o în viață pe mama sa, care, văzându-⁠l după atâta vreme episcop, a murit.

Sicilia și mucenicia

Nouă prieteni ai lui din slujba militară de mai înainte, auzind predicile lui, au mers după el și frații lui cu corabia în Sicilia, la muntele Taormina, unde s-⁠au așezat. Locul era frumos și singuratic, iar pământul bun de lucrat. Au sădit vii și pomi roditori și au început să trăiască acolo. Nicon i-⁠a botezat pe cei nouă prieteni și i-⁠a tuns monahi. Au trecut ani mulți, dar prigoana creștinilor a continuat. Păgânii l-⁠au pârât pe Nicon și frații lui guvernatorului Siciliei, Quintian, care a poruncit să fie prinși pentru că nu ascultă de legile împăratului și nu cinstesc pe zeii păgâni. Nicon și ucenicii lui au fost prinși. În drum Nicon și-⁠a întărit ucenicii, iar la guvernator ei s-⁠au mărturisit cu tărie creștini. Văzându-⁠i neclintiți, guvernatorul a hotărât să-⁠i omoare îndată pe ucenici, ca să nu-⁠i ademenească pe alții cu credința lor, iar pe Nicon să-⁠l lase pentru chinuri.

Au fost uciși cu sabia o sută nouăzeci și nouă de ucenici, iar trupurile lor, din porunca călăului, au fost aruncate la ardere. Episcopul Nicon, având o vedenie în vis, a povestit-⁠o slujitorului său, Heromen, care mai târziu a scris Viața și pătimirea lui; Nicon a prevestit, după vedenie, moartea aprigă și apropiată a lui Quintian. Călăul a poruncit să-⁠l lege de patru care, de mâini și de picioare, și să-⁠l ardă de jos cu foc. Nicon zăcea pe cărbuni aprinși ca pe flori, cântând lui Dumnezeu un psalm. După alte multe chinuri, guvernatorul a poruncit să i se taie capul. Trupul i-⁠a fost lăsat neîngropat, aruncat spre mâncare fiarelor și păsărilor. În aceeași zi Quintian, plecând să ia averea Sfintei Agata, pe care o chinuise nu de mult, s-⁠a înecat la trecerea unui râu. Episcopul Messinei a mers cu clerul să ia trupurile mucenicilor și le-⁠a îngropat pe toți cu cinste, „la un loc vestit”, cum spune Viața.