Constantin Vsevolodovici

Constantin Vsevolodovici a fost cel de-⁠al treilea cneaz de Iaroslavl, mai tânărul dintre cei doi fii ai primului cneaz iaroslavlean, Vsevolod Konstantinovici. Este cinstit ca sfânt binecredincios cneaz, pomenit la 8 iunie, 3 iulie (ziua morții lui Constantin, după izvorul sârbesc) și 23 mai, în Soborul sfinților din Rostov și Iaroslavl. Fișa dă anul morții 1238, ceea ce nu se potrivește cu izvoarele (1255 sau 1257).

Principalele știri despre Constantin Vsevolodovici s-⁠au păstrat în cărțile de genealogie rusești din secolul al XVII-⁠lea și în „Viața lui Constantin Vsevolodovici și a lui Vasile Vsevolodovici”, scrisă de cărturarul iaroslavlean, monahul Pahomie, în anii 1526 până la 1533. În cronicile Rusiei de nord-⁠est din secolul al XIV-⁠lea și începutul secolului al XVI-⁠lea, în „Genealogia domnitorului” din 1555 și în redacțiile particulare ale cărților de genealogie din anii 1560 până la 1570, Constantin Vsevolodovici nu este pomenit. Locul și împrejurările morții lui nu se cunosc. După tradiția din Iaroslavl, apărută în istoriografie în al doilea sfert al secolului al XIX-⁠lea, el a moștenit cnezatul Iaroslavlului după moartea fratelui său mai mare și a condus răscoala împotriva Hoardei din Iaroslavl, la 3 iulie 1257, în care a pierit în luptă dincolo de râul Kotorosl; izvorul sârbesc pune moartea lui în bătălia cu tătarii de pe muntele Tugova, în 1255 sau 1257. În cronici răscoala din Iaroslavl este pomenită la anul 1262, dar nu se spune nimic despre cneazul Constantin Vsevolodovici. Locul din Iaroslavl în care, după tradiție, au căzut cneazul și ceata lui s-⁠a numit „Dealul Tugova”, în amintirea faptului că acolo iaroslavlenii s-⁠au întristat pentru apărătorii lor; azi acolo se află biserica de parohie din cimitir, în numele Sfintei Parascheva Vinerea.

A fost canonizat, ca și fratele său Vasile, după aflarea moaștelor lor, în 1501, după un incendiu în catedrala Adormirii din Iaroslavl, unde erau îngropați. Moaștele au devenit principala odoare a catedralei, laolaltă cu icoana Maicii Domnului din Iaroslavl, adusă, după tradiție, în oraș de frați. În 1744, din neluare-⁠aminte a celor care stingeau lumânările, adunate într-⁠o ladă care stătea lângă racla cu moaște, acestea au ars odată cu racla și cu baldachinul de lemn. Părțile rămase din moaște au fost strânse și păstrate într-⁠o nouă raclă de argint, la locul de mai înainte.