Cucșa de la Odesa

Preacuviosul Cucșa de la Odesa, născut Kuzma (Kosma) Veliciko, a fost preot, monah și schimonah din Ucraina, care a trăit între 1875 și 1964. A trecut prin Sfântul Munte, prin Lavra Peșterilor din Kiev, prin lagărele sovietice și prin surghiun și și-⁠a încheiat zilele la Odesa. Biserica Ortodoxă îl cinstește ca pe un sfânt al vremurilor noastre, pomenit la 11 decembrie (24 decembrie pe stil nou) și la 16 septembrie, ziua aflării moaștelor sale.

Copilăria și pelerinajele

S-⁠a născut la 12 ianuarie 1875 (stil vechi) în satul Arbuzînka, din guvernământul Herson, în familia lui Chiril și a Haritinei Veliciko, urmași ai unor cazaci ucraineni. Mama lui visase în tinerețe să fie călugăriță și nădăjduia ca unul dintre copiii ei să urmeze viața monahală. Mai avea doi fii, Fiodor și Ioan, și o fată, Maria.

Încă tânăr, a mers pe jos la mănăstiri: la Lavra Peșterilor din Kiev, la Lavra Sfintei Treimi și Sfântul Serghie, la Valaam și la Solovki. În 1895 a plecat în pelerinaj la Ierusalim și a rămas acolo șase luni, închinându-⁠se la toate locurile sfinte ale Palestinei. La întoarcere a trecut pe la Muntele Athos și a spus arhimandritului mănăstirii Sfântul Pantelimon că dorește să intre în obște. Acesta i-⁠a poruncit să se întoarcă peste un an și i-⁠a dat o iconiță a Sfântului Pantelimon, pe care Kuzma a păstrat-⁠o toată viața.

Muntele Athos

În 1896, cu binecuvântarea părinților, a ajuns la Athos și a devenit începător la mănăstirea Sfântul Pantelimon, unde a fost pus să facă prescurile. În 1897 a mers din nou la Ierusalim, împreună cu mama sa. Întors la Athos, a slujit timp de unsprezece ani ca ospătar în casa pentru pelerini.

A fost tuns rasofor cu numele Constantin, iar la 1904 a primit tunderea monahală cu numele Xenofont. În anii 1912–1913, când mișcarea imiaslavă a tulburat Athosul, autoritățile grecești au cerut plecarea multor monahi străini, între care și Xenofont, care nu avusese nicio vină.

Lavra Peșterilor

În 1913 a intrat în Lavra Peșterilor din Kiev. În anul următor, după izbucnirea Primului Război Mondial, a lucrat împreună cu alți monahi, timp de zece luni, pe trenul sanitar Kiev–Lvov, apoi s-⁠a întors la mănăstire. Dorea marea schimă, dar vârsta lui, patruzeci de ani, era o piedică.

În 1931, la cincizeci și șase de ani, s-⁠a îmbolnăvit greu și s-⁠a socotit că nu va mai trăi. Fiind crezut pe moarte, a fost tuns în marea schimă la 8 aprilie 1931 și i s-⁠a dat numele Cucșa, după un sfânt ale cărui moaște se află în peșterile apropiate. A scăpat însă cu viață. A fost hirotonit ierodiacon la 3 aprilie 1934 și ieromonah la 3 mai a aceluiași an. Era cunoscut pentru smerenia și cumpătarea lui.

Prigoana

După ce Lavra a fost închisă de autoritățile sovietice, a slujit la biserica din Voskresenskaia Slobodka. În 1938 a fost învinuit că este „slujitor de cult" și condamnat la cinci ani de lagăr, la Vilva, în regiunea Molotov din Urali. La șaizeci și trei de ani, el și alți preoți și monahi munceau câte paisprezece ore pe zi, în frig, cu hrană puțină. Mitropolitul Antonie al Kievului le-⁠a trimis bucăți din Sfintele Taine și pâini, ca sute de preoți și monahi osândiți să se poată împărtăși.

După eliberare, în primăvara lui 1943, a fost trimis pentru trei ani în surghiun la Kungur, fără voie de a sluji. Se spune că a locuit în clopotnița singurei biserici deschise din oraș. Episcopul de Solikamsk l-⁠a binecuvântat, iar el a slujit adesea în sat.

Ultimii ani

În 1947 s-⁠a întors la Lavra Peșterilor. Patru ani mai târziu autoritățile l-⁠au mutat la Lavra din Pociaiv, unde, timp de trei ani, a slujit utrenia în bisericile din peșteri. În aprilie 1957, în Săptămâna Mare, a fost mutat la mănăstirea Sfântul Ioan Teologul din Crișceatec, în Bucovina de Nord. Când mănăstirea a fost închisă, după trei ani, monahii au fost trimiși la Pociaiv, iar el a fost mutat, la 19 iulie 1960, la mănăstirea Adormirea Maicii Domnului din Odesa, unde și-⁠a petrecut ultimii patru ani de viață.

Atât de mulți credincioși veneau la el, încât autoritățile au încercat să-⁠l izoleze de oameni. A adormit întru Domnul la 24 decembrie 1964 și a fost înmormântat în cimitirul mănăstirii. A fost nașul de tundere monahală al viitorului mitropolit Vladimir (Sabodan) al Kievului.

Cinstirea

Cinstirea lui a început îndată după moarte. Moaștele i-⁠au fost aflate la 29 septembrie 1994, iar Sinodul Bisericii Ortodoxe Ucrainene l-⁠a canonizat ca sfânt cinstit local, în 1994 sau 1995 după izvoare. La 3 februarie 2016 Soborul Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse l-⁠a trecut între sfinții cinstiți de întreaga Biserică. Racla cu sfintele sale moaște se află la mănăstirea Adormirea Maicii Domnului din Odesa.