Cuvioșii de la Șio-⁠Mghvime

Cuvioșii de la Șio-⁠Mghvime sunt monahii din jurul celor treisprezece Părinți sirieni, care au sosit în Georgia în secolul al VI-⁠lea, după ce au primit pentru drum binecuvântarea Maicii Domnului. S-⁠au așezat pe muntele Zedazeni și au trăit în rugăciune și post. Conducătorul lor duhovnicesc, Ioan, i-⁠a trimis apoi să facă fapte bune în diferite părți ale Georgiei. De numele lor este legată întemeierea multor mănăstiri și reînvierea vieții monahale în țară.

Ioan l-⁠a trimis pe ucenicul său Șio, fiul unui nobil credincios din Antiohia, să se retragă în munții Sarkineti din apropiere. În pustiul aspru de acolo, după tradiție, un porumbel îi aducea hrană. Un cârmuitor, Evagrie din Țihedidi, venea adesea la vânătoare în ținut, l-⁠a întâlnit pe Șio și a rămas minunat de viața lui; a lăsat tot ce avea și a rămas lângă el, iar la moartea lui Șio a fost așezat egumen.

Ioan a rămas pe Zedazeni numai cu un ucenic, diaconul Ilie, nevoitor și el în rugăciune și post. Muntele nu avea apă, iar Ilie o căra din râul Aragvi. Văzând osteneala lui, Ioan s-⁠a rugat cu lacrimi și un izvor a țâșnit pe vârf. Odată, Ilie a văzut la izvor un urs uriaș și a fugit speriat. Ioan a venit și a zis ursului: „Bea, dacă îți este sete, și pleacă; de acum încolo nici tu, nici semenii tăi să nu mai faceți vreun rău cuiva pe acest munte.” Ursul a plecat plecându-⁠și capul, și se spune că fiarele ascultă și azi de porunca aceea.

Ilie a rămas lângă Ioan tot restul vieții. Biserica Georgiei îi cinstește la 4 ianuarie (stil nou; 17 ianuarie pe stil vechi), laolaltă cu Evagrie și cu ceilalți bătrâni binecuvântați care au viețuit alături de cei treisprezece Părinți sirieni.