Dalmat

Cuviosul Dalmat a fost arhimandrit al mănăstirii Dalmat din Constantinopol, numit și arhimandritul mănăstirilor, adică întâiul între monahii orașului, mort în 440 (izvorul grecesc dă 438, iar datele noastre 436). Este pomenit la 3 august, împreună cu fiul său Faust și cu înaintașul său Isaac.

După izvorul grecesc, Dalmat era din Asia Mică și a slujit ca ostaș sub împăratul Teodosie cel Mare; după cel englez, în a doua companie de gardă. Era căsătorit și avea familie. Simțind chemarea la viața monahală, a lăsat armata, și-⁠a dat averea soției și copiilor și s-⁠a tuns monah, împreună cu fiul său, la mănăstirea întemeiată în Constantinopol de Isaac, numită apoi după Dalmat, cea dintâi mănăstire a capitalei bizantine, aflată pe moșia senatorului Saturnin. A primit învățătura lui Isaac și mai târziu a ajuns egumen (în 396, după izvorul grecesc).

Ca mulți monahi ai capitalei, a fost potrivnic ereziei nestoriene și a avut un rol de seamă în căderea lui Nestorie. Când Teodosie al II-⁠lea a refuzat să primească hotărârile Sinodului I de la Efes, a anulat sinodul și a trecut de partea nestorienilor, Dalmat, numit „părintele monahilor din capitală”, a mers, la îndemnul lui Chiril al Alexandriei, în fruntea unei mulțimi de monahi, clerici și credincioși la palatul împăratului. Era prima dată după 48 de ani când ieșea din mănăstire, și împăratul s-⁠a mirat să vadă pe sfântul om în afară; i-⁠a îngăduit cererea de a asculta apărarea lui Chiril, ceea ce a dus până la urmă la îndreptățirea lui Chiril și la biruința Ortodoxiei. Pentru această contribuție a fost numit arhimandrit și exarh al mănăstirilor Constantinopolului.

Din scrierile lui s-⁠au păstrat o povestire a convorbirii dintre Dalmat și Teodosie al II-⁠lea, o scrisoare a sinodului către Dalmat și una a clerului Constantinopolului către același sinod.