Damas

Papa Damas I a fost episcop al Romei de la sfârșitul lui octombrie 366 până la 11 decembrie 384, în anii în care credința de la Niceea a biruit arianismul. Este cinstit ca sfânt al Bisericii nedespărțite: OrthodoxWiki și calendarul occidental îl pomenesc la 11 decembrie, calendarul sfinților de limbă engleză la 13 noiembrie.

Începuturile

S-⁠a născut în jurul anului 305, probabil în Lusitania sau la Roma, fiul lui Antoniu și al Laurenției. Tatăl său a ajuns preot la biserica Sfântului Laurențiu din Roma, iar Damas a slujit acolo ca diacon și preot, apoi ca arhidiacon. În 354 l-⁠a însoțit pe papa Liberiu surghiunit de împăratul Constanțiu al II-⁠lea la Berea, dar s-⁠a întors repede la Roma și a avut mare parte în cârmuirea Bisericii până la întoarcerea lui Liberiu.

Alegerea

După moartea lui Liberiu, la 24 septembrie 366, Damas a fost ales în mijlocul tulburărilor: o parte a clerului și a poporului l-⁠a ales pe diaconul Ursin. Luptele dintre cele două tabere au fost sângeroase, cu zeci și sute de morți după izvoarele păstrate (acestea sunt părtinitoare de ambele părți). Împăratul Valentinian I l-⁠a recunoscut pe Damas, iar Ursin a fost surghiunit. În 378 Damas a fost învinuit, între altele, de adulter, dar sinodul din acel an l-⁠a găsit nevinovat, iar împăratul Grațian a recunoscut aceasta.

Apărătorul credinței

Prin două sinoade la Roma, în 368 și 369, a osândit apolinarismul și macedonianismul și a trimis soli la Sinodul II Ecumenic de la Constantinopol, din 381. Cu Atanasie al Alexandriei și cu urmașul lui, Petru al II-⁠lea, a susținut în Antiohia partea lui Pavlin, socotită mai credincioasă Niceei; pe Petru l-⁠a primit la Roma, când acesta a fugit din fața arienilor. Față de Vasile cel Mare, care îi ceruse ajutorul împotriva arianismului, a păstrat unele rezerve. În 380 a trăit să vadă edictul lui Teodosiu I, care dădea ca religie a statului credința propovăduită de Petru.

Scriptura și mucenicii

În 382 a prezidat sinodul de la Roma, la care s-⁠a alcătuit lista cărților Sfintei Scripturi. Pe Ieronim, venit la Roma pentru acel sinod, l-⁠a luat secretar și l-⁠a îndemnat să îndrepte textele latine vechi ale Bibliei după Septuaginta și textul grec al Noului Testament; de aici a ieșit Vulgata.

A cinstit mult pe mucenicii Romei: a refăcut sau a deschis accesul la mormintele lor din catacombe și a pus plăci cu epigrame în versuri alcătuite de el, dintre care unele s-⁠au păstrat. A refăcut biserica tatălui său, Sfântul Laurențiu din afara zidurilor.

A păstorit optsprezece ani și două luni și a adormit la 11 decembrie 384, aproape de optzeci de ani. A fost înmormântat lângă mama și sora sa într-⁠o bazilică funerară între Via Appia și Via Ardeatina, al cărei loc exact s-⁠a pierdut.