Daniil Stâlpnicul

Cuviosul Daniil Stâlpnicul a fost un monah și stâlpnic din veacul al V-⁠lea, ucenic al lui Simeon Stâlpnicul cel Bătrân, care a viețuit treizeci și trei de ani pe un stâlp lângă Constantinopol. A trecut la Domnul în jurul anului 490 (după unele izvoare 493) și este pomenit la 11 decembrie, atât în Biserica Ortodoxă, cât și în cea Romano-⁠Catolică.

Copilăria și chemarea S-⁠a născut în jurul anului 409 sau 410 în satul Maratha, în Mesopotamia de Sus, lângă Samosata, din părinții creștini Ilie și Marta. Multă vreme Domnul nu le dăduse copil, iar Marta s-⁠a rugat mult și a făgăduit să-⁠l închine lui Dumnezeu pe cel care se va naște. Rugăciunea a fost ascultată. Până la cinci ani băiatul nu a avut nume, pentru că părinții voiau ca cel născut din bunăvoința lui Dumnezeu să primească de la El numele. Egumenul mănăstirii unde l-⁠au dus a deschis o carte de slujbă la cuvintele proorocului Daniel și așa a primit numele.

La doisprezece ani a intrat în mănăstire, unde a rămas până pe la treizeci și opt de ani. Într-⁠o călătorie la Antiohia cu egumenul său, a trecut pe lângă stâlpul Sfântului Simeon, a primit binecuvântarea și îmbărbătarea lui și a fost cuprins de dorința de a se nevoi la fel. După izvoarele sârbe, când egumenul a murit, frații au vrut să-⁠l aleagă în locul lui, dar el a plecat iarăși la Simeon, apoi la Constantinopol. A vizitat diferite locuri sfinte și a stat în mai multe mănăstiri, iar în 451 s-⁠a retras în ruinele unui templu păgân din ținutul Constantinopolului, în Tracia, unde a avut de înfruntat multe ispite demonice.

Pe stâlp Daniil și-⁠a ridicat stâlpul la nord de Constantinopol. Stăpânul pământului nu fusese întrebat și s-⁠a plâns împăratului Leon I și patriarhului Ghenadie. Împăratul a vrut să-⁠l îndepărteze, dar, prin mijloace necunoscute, s-⁠a abținut. Patriarhul Ghenadie l-⁠a hirotonit preot. Când slujba s-⁠a încheiat, patriarhul l-⁠a împărtășit cu o scară pe care Daniil o poruncise să fie adusă, iar apoi a primit el însuși Sfânta Împărtășanie din mâna lui Daniil. Oameni din toate părțile veneau să-⁠l vadă și să se atingă de stâlp, iar credincioșii se vindecau. Daniil a stat pe stâlp în ploaie, zăpadă și ger, cu picioarele pline de răni, iar vânturile Traciei îi smulgeau uneori hainele sărace.

Prin darul tămăduirii și al prevestirii, Daniil a ajuns sfătuitor al multora. Au venit la el împăratul Leon I, însoțit de Gubaze, regele Lazicii, și împăratul Zenon. Viața spune că Leon a poruncit să se facă un acoperiș pe stâlp, ca să-⁠l ferească de frig, iar Daniil s-⁠a împotrivit întâi, apoi a primit. Când împăratul Vasilisc a vrut să răspândească monofizitismul și s-⁠a ciocnit cu patriarhul Acachie, patriarhul a cerut ajutorul lui Daniil. Sfântul a coborât de pe stâlp și s-⁠a îndreptat spre împărat, purtat de credincioși pentru că picioarele lui nu se mai obișnuiseră cu mersul. Împăratul ocolea întâlnirea, dar când sfântul i-⁠a vestit apropiata moarte, a cerut împăcare. După aceea Vasilisc a fost înlocuit de bătrânul Zenon, care l-⁠a cinstit pe Daniil. Ca teolog, Daniil s-⁠a ridicat împotriva monofizitismului.

Rugăciunea și sfaturile Tradiția a păstrat rugăciunea lui de la începutul vieții pe stâlp, în care mulțumește lui Iisus Hristos pentru toate binefacerile și pentru harul de a îmbrățișa acest fel de viață, mărturisind că se sprijină numai pe El. Înainte de moarte i-⁠a sfătuit pe ucenici să păstreze smerenia, ascultarea, ospitalitatea, posturile și privegherile, să iubească sărăcia și mai ales dragostea, să se ferească de cursele ereticilor și să nu se despartă niciodată de Biserică, mama lor.

Moartea și cinstirea A adormit la 11 decembrie, în 489 sau 490 după unele izvoare, în 493 după altele. A fost înmormântat cu fast, într-⁠un sarcofag mare de piatră scumpă. Viața vorbește și despre o icoană a lui din argint, cântărind mai mult de treizeci de kilograme. În veacul al IX-⁠lea Iosif Imnograful și Teodor Studitul au alcătuit cântări pentru ziua lui, care se cântă și astăzi. La Moscova, cea mai veche mănăstire a orașului, Danilov, poartă numele lui, întemeiată de principele Daniil Alexandrovici la sfârșitul veacului al XIII-⁠lea. Chipul lui se află, între altele, pe iconostasul Catedralei Sfânta Treime din Blaj.