Demetrie cel Devotat

Sfântul Binecredincios Demetrie cel Devotat, rege al Georgiei, era strănepot al sfintei regine Tamar. Încă din copilărie Dumnezeu i-⁠a trimis multe încercări. Era copil mic când mongolii i-⁠au ucis mama, pioasa regină Gvanța. Tatăl, regele David al V-⁠lea (1258-1269), a murit când Demetrie avea zece ani. La doisprezece ani, curtea l-⁠a trimis la ordu, tabăra mongolilor ilhanizi din Mughan, în Azerbaidjan, condusă de Abaqa Han (1265-1282). Georgienii fiind sub stăpânire mongolă, au cerut lui Abaqa să-⁠l proclame rege și cererea le-⁠a fost împlinită.

Demetrie a cârmuit cu înțelepciune și bunătate. Noaptea ieșea în căutarea săracilor, bolnavilor și orfanilor, ca să le împartă averea. În vremurile mai liniștite a ridicat și refăcut biserici și mănăstiri și a întărit fortificațiile. Multe din țelurile lui au rămas neîmplinite, căci hanul chema mereu soldații georgieni la război, iar o mulțime dintre cei mai buni ostași au pierit în luptele hanului. Georgia s-⁠a istovit, iar în nenorocire oamenii au început să-⁠și prade chiar pământurile și satele Bisericii. În această vreme grea, Demetrie a căzut în ispită: deși căsătorit din interes politic, a răpit-⁠o pe Natela, fiica cârmuitorului din sudul Georgiei, Beka Jakeli. Ea i-⁠a născut un fiu, Gheorghe, care avea să fie Gheorghe al V-⁠lea „Strălucitul” (1314-1346).

După moartea lui Abaqa, fratele său Ahmad Tegüder a fost proclamat han (1282-1284), apoi fiul lui Abaqa, Arghun (1284-1291), a luat tronul de la unchiul său. Ministrul-⁠prim al hanului, Bugha Chingsang, a organizat o conspirație împotriva lui Arghun și, la 17 ianuarie 1289, a fost executat împreună cu complicii. Demetrie, care fusese în relații bune cu hanul, a fost chemat la ordu ca bănuit de complicitate. A înțeles de la început cauza: „Hanul este foarte mâniat și m-⁠a chemat. Sunt sigur că vrea să-⁠mi facă rău, dar regatul meu va rămâne fără apărare dacă nu merg. Câți creștini vor muri sau vor fi robi? Câte biserici vor fi pustiite? Viața mea nu poate fi atât de prețioasă încât s-⁠o păstrez, purtând păcatul acesta, cât timp atâtea suflete creștine pier. Fie voia lui Dumnezeu; dacă voi fi ucis, voi fi sigur că țara mea e salvată.”

Curtea l-⁠a rugat din răsputeri să nu meargă, ca să nu-⁠și afle moartea și să nu lase țara fără rege. Doar catolicosul Avraam i-⁠a sprijinit hotărârea: „Dacă îți jertfești viața pentru neam, noi, episcopii țării, vom purta păcatele tale și ne vom ruga lui Dumnezeu să te numere între sfinții mucenici. Căci Domnul a zis: «Mai multă dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca cineva să-⁠și pună sufletul pentru prietenii săi.»” Regele s-⁠a bucurat și s-⁠a pregătit de drum, luând cu el pe catolicosul Avraam, pe preotul Moise, pe fiul său David și câțiva curteni.

La ordu mongolii n-⁠au găsit vină în tânărul rege, dar l-⁠au închis totuși. Un grup de georgieni credincioși a pătruns în temniță și i-⁠a propus să-⁠l ajute să scape. Regele, mișcat, a refuzat: „Am știut de la început ce moarte mă așteaptă și mi-⁠am dat viața pentru acest neam. Dacă fug acum, neamul va fi nimicit. Căci ce-⁠i folosește omului să câștige lumea întreagă și să-⁠și piardă sufletul?” Hanul a poruncit executarea lui. Pregătit de moarte, Demetrie s-⁠a rugat cu căldură, s-⁠a împărtășit cu Sfintele Taine și și-⁠a dat sufletul Domnului. Cei de față au văzut o minune: soarele s-⁠a întunecat și o negură a acoperit întreg orașul.

Catolicosul și preotul Moise au luat în taină moaștele mucenicului regal și, cu ajutorul unui grup de pescari din Tbilisi, le-⁠au adus în patrie. A fost înmormântat la Mțheta, în cripta strămoșilor săi din catedrala Sveti-⁠Țhoveli. Era anul 1289. Este pomenit la 16 martie (stil nou; 29 martie pe stil vechi).