Dimitrie al Rostovului

Sfântul Ierarh Dimitrie al Rostovului (în lume Daniil Savici Tuptalo) a fost mitropolit al Rostovului și al Iaroslavlului, predicator, pedagog și mare scriitor bisericesc al Rusiei. S-⁠a născut în 1651 lângă Kiev și a trecut la Domnul în 1709. Biserica îl pomenește mai ales pentru ciclul său amplu de vieți de sfinți, citit generații la rând în lumea slavă, și pentru grija de a lumina poporul prin școală și prin cuvânt.

Copilăria și chemarea S-⁠a născut la 11 decembrie 1651 în târgul Makarov din ținutul Kievului, în familia sutașului cazac Sava Tuptalo, ctitor al mănăstirii Sfântul Chiril din Kiev, și a Mariei Mihailovna. Familia s-⁠a mutat curând la Kiev, unde a învățat la colegiul Frăției, devenit mai târziu Academia Kiev-⁠Mohila. La 9 iulie 1668 a fost tuns în monahism la mănăstirea Sfântul Chiril și a primit numele Dimitrie, după Sfântul Mare Mucenic Dimitrie al Tesalonicului.

În 1669 a fost hirotonit ierodiacon, iar în 1675 ieromonah. A fost numit predicator la Cernigov, pe lângă arhiepiscopul Lazăr Baranovici, și acolo cuvântările lui l-⁠au făcut cunoscut în toată Ucraina. Mai târziu a străbătut mănăstiri din Ucraina și din Lituania, a petrecut un timp la Slutsk și la Vilnius și a ținut în acești ani un jurnal în limba poloneză. Din vremea Cernigovului datează cea mai veche carte a sa păstrată, „Lâna udată de rouă”, tipărită în 1680.

Egumen și ostenitor la Vieți Din 1679 a viețuit la Baturin, în preajma hatmanului Ivan Samoilovici. În 1681 a fost numit egumen la mănăstirea Schimbarea la Față din Maksakiv, apoi la mănăstirea Sfântul Nicolae din Baturin. În 1684, la chemarea lui Varlaam Iasinski, a venit la Lavra Peșterilor din Kiev, unde i s-⁠a încredințat ascultarea de a aduna și așterne viețile sfinților. În anii următori a locuit în schitul mănăstirii din Baturin pentru a-⁠și duce lucrarea la capăt. În 1697 a fost ridicat la rangul de arhimandrit și numit la mănăstirea Adormirea Maicii Domnului din Elek, iar în 1699 la mănăstirea din Novgorod-⁠Seversk.

Păstorirea Prin hotărârea țarului Petru I, în 1701 a fost hirotonit mitropolit al Tobolskului și al întregii Siberii. Fiind bolnav, a rămas aproape un an la Moscova, apoi a fost mutat în 1702 la mitropolia Rostovului. Ajuns acolo, după un moleben în biserica Zămislirii din mănăstirea Sfântul Iacob, și-⁠a ales locul de îngropare în acea mănăstire, deși episcopii Rostovului erau îngropați de obicei în catedrala Adormirii.

Ca arhipăstor s-⁠a străduit să lumineze și să îndrepte obiceiurile, luptând cu ignoranța, cu beția, cu schisma staroverilor și cu înrâurirea catolică. În 1702 a deschis la Rostov o școală slavo-⁠greacă și latină în care s-⁠au format în timp aproximativ două sute de elevi, nu numai fii de preoți. Se predau gramatica, limbile latină și greacă veche, cântarea, retorica și arta versificării. A înființat și un mic teatru pentru piese scrise de el.

Scrierile Opera sa cea mai cunoscută este „Cartea vieților sfinților” (Cetii-⁠Minei), la care a lucrat peste douăzeci de ani și pe care a încheiat-⁠o la Rostov în 1705; a apărut în patru volume, în 1689, 1690, 1700 și 1705. A mai scris „Abecedarul duhovnicesc”, culegeri de învățături pentru popor, lucrări apologetice și polemice, cronici, cântări duhovnicești și piese în versuri. I se atribuie, cu îndoieli printre cercetători, și „Misteriile de la Rostov” din 1705. Psalmii săi de pocăință au circulat mult, inclusiv în Balcani.

Moartea și cinstirea A adormit întru Domnul la 28 octombrie 1709 și a fost îngropat la mănăstirea Sfântul Iacob din Rostov, pe care urmașii lui au refăcut-⁠o ca loc de închinare. Moaștele sale au fost aflate neputrezite la 21 septembrie 1752. În 1757 a fost trecut în rândul sfinților ierarhi, prima canonizare din perioada sinodală. O cetate de pe Don, de la care a pornit orașul Rostov pe Don, i-⁠a purtat numele. Biserica îl prăznuiește la 28 octombrie, iar aflarea moaștelor se pomenește la 21 septembrie.