Dius din Constantinopol

Sfântul Cuvios Dius din Constantinopol s-⁠a născut la sfârșitul veacului al IV-⁠lea în Antiohia Siriei, într-⁠o familie creștină cucernică, și a ajuns egumen al unei mănăstiri de lângă Constantinopol. S-⁠a mutat la Domnul în jurul anului 430. Se pomenește la 1 august.

Din tinerețe s-⁠a deosebit prin înfrânare: mânca puțin și nu în fiecare zi, își smerea trupul prin priveghere și rugăciune neîncetată. Pentru nevoințele acestea, Domnul i-⁠a dăruit lipsa de patimi și darul facerii de minuni. Într-⁠o vedenie, Domnul i-⁠a poruncit să meargă la Constantinopol și acolo să-⁠I slujească Lui și oamenilor. Dius s-⁠a așezat în afara orașului, într-⁠un loc retras, în care oamenii se temeau să locuiască. A luptat cu bărbăție cu duhurile rele, care încercau să-⁠l alunge din acel loc, și le-⁠a biruit prin rugăciune și prin nădejde tare în ajutorul lui Dumnezeu. Rugându-⁠se cu osârdie, sfântul și-⁠a înfipt toiagul în pământ, cerând Domnului să dea viață toiagului uscat, dacă Lui Îi place ca Dius să rămână în acel loc. Domnul a ascultat rugăciunea alesului Său: toiagul a prins rădăcini, a început să crească și, cu timpul, s-⁠a făcut un stejar uriaș, care a stat multă vreme și după moartea lui Dius.

Locuitorii din jur au început să vină la dreptul acesta după sfat, după învățătură și să ceară vindecare de bolile sufletului și ale trupului. Cuviosul Dius vindeca bolile prin rugăciune, iar ce i se dăruia împărțea săracilor, străinilor și bolnavilor. Faima lui a ajuns la împăratul Teodosie cel Tânăr, care a venit la el, cu patriarhul Constantinopolului Atic (406-425), după binecuvântare. Împăratul a dorit să se ridice o mănăstire pe locul nevoințelor lui Dius și a dat mijloacele pentru zidirea ei. Patriarhul l-⁠a hirotonit pe cuvios și l-⁠a pus egumen. Curând s-⁠a adunat la el o mulțime de frați monahi. Mănăstirea avea nevoie de o fântână, care a fost săpată mult timp în zadar. Prin rugăciunea cuviosului, Domnul a scos un izvor de apă curată, care a umplut fântâna. Odată, după rugăciune, sfântul a înviat un om înecat. Multe alte minuni a făcut Domnul prin alesul Său.

La adânci bătrânețe, Cuviosul Dius s-⁠a îmbolnăvit greu. S-⁠a despărțit de frați, s-⁠a împărtășit cu Sfintele Taine și a zăcut pe pat ca mort. La mănăstire au sosit, ca să săvârșească îngroparea, sfântul patriarh Atic și patriarhul Antiohiei, Alexandru, care se afla la Constantinopol. Bătrânul sfânt s-⁠a ridicat deodată de pe patul de moarte și a spus că Domnul i-⁠a mai dat cincisprezece ani de viață. Mare a fost bucuria fraților. Sfântul Dius a mai trăit într-⁠adevăr cincisprezece ani, ajutând pe toți prin sfat și învățătură, vindecând pe bolnavi, purtând grijă de săraci și de străini. Cu puțin înainte de moarte, în altarul bisericii i s-⁠a arătat un bărbat luminos, în veșmânt preoțesc, și l-⁠a înștiințat de ziua morții. Mulțumind Domnului pentru vestire, Sfântul Dius a adormit în liniște și a fost îngropat în mănăstirea lui.