Eduard Mărturisitorul

Eduard Mărturisitorul a fost rege al Angliei între 1042 și 1066, ultimul rege al casei de Wessex. Porecla de Mărturisitor arată un om care a trăit o viață de sfânt fără să fie mucenic. A fost canonizat în 1161 de papa Alexandru al III-⁠lea și este cinstit în Biserica Romano-⁠Catolică și în Biserica Angliei, iar o enciclopedie rusă spune că este cinstit și în Biserica Ortodoxă. Ritul occidental ortodox îl pomenește la 13 octombrie. A trăit înainte de despărțirea Bisericilor, dar izvoarele consultate nu dau o zi de pomenire în calendarele bizantine.

Exilul

S-⁠a născut între 1003 și 1005 la Islip, în Oxfordshire, ca al șaptelea fiu al regelui Ethelred cel Nesocotit și primul al Emmei de Normandia, sora ducelui Richard al II-⁠lea. Când danezii, sub Sweyn Barbă-⁠Furcă, au cucerit Anglia în 1013, mama lui a fugit în Normandia, împreună cu el și cu fratele său Alfred. După moartea lui Sweyn, Eduard a fost trimis o vreme înapoi, dar când Canut cel Mare a rămas stăpân pe țară, în 1016, a plecat din nou în surghiun. A petrecut în exil aproape un sfert de veac, mai ales în Normandia, unde a legat prietenii cu stăpânii acelor ținuturi.

În 1036 el și Alfred au venit separat în Anglia. Alfred a fost prins de contele Godwin și predat lui Harold Picior-⁠de-⁠Iepure, care l-⁠a orbit, iar rănile l-⁠au adus la moarte. Se crede că amintirea acestei fapte a hrănit ura lui Eduard față de Godwin. Eduard s-⁠a întors în Normandia.

Domnia

În 1041 fratele lui vitreg Hardeknud, fiul lui Canut, l-⁠a chemat înapoi, ca moștenitor. După moartea lui Hardeknud, la 8 iunie 1042, Eduard a fost recunoscut rege, iar la 3 aprilie 1043, în Duminica Paștilor, a fost încoronat la Winchester. Puterea lui era la început slabă și trebuia să țină seama de marii conți, Godwin, Leofric și Siward. La 23 ianuarie 1045 s-⁠a căsătorit cu Edith, fiica lui Godwin.

Povestirile despre credința lui, cum că ar fi trăit în Normandia o viață de mare evlavie, sunt socotite de istorici ca fiind în mare parte rodul propagandei de mai târziu pentru canonizare. Ei îl arată ca pe un rege cu apucături de nobil de țară, iubitor de vânătoare și iute la mânie. Biograful Frank Barlow îl descrie în anii de început ca un om energic și ambițios, în timp ce Richard Mortimer arată că după întoarcerea familiei Godwin din surghiun, în 1052, Eduard și-⁠a pierdut în bună parte puterea. În 1051 a numit arhiepiscop al Canterbury-⁠ului pe Robert din Jumièges, un normand, ceea ce a dus la ruptura cu Godwin.

Eduard nu a avut copii. Povestirea după care căsnicia ar fi rămas curată, ca a unor călugări, vine din viața sfântului scrisă mai târziu de Osbert din Clare. Istoricii dezbat de mult cine trebuia să-⁠i urmeze la tron. Vilhelm Cuceritorul spunea că Eduard i-⁠l făgăduise, iar Harold Godwinson, cumnatul regelui, spunea că a fost ales pe patul de moarte.

Westminster

Cea mai mare lucrare a domniei a fost mănăstirea Westminster, prima biserică normandă romanică din Anglia, ridicată ca loc de îngropare regală. Lucrările au început între 1042 și 1052, iar biserica a fost sfințită la 28 decembrie 1065. Regele, bolnav, nu a putut fi de față. A adormit la 5 ianuarie 1066 și a fost îngropat acolo. Clădirea lui a fost dărâmată în 1245 și înlocuită de regele Henric al III-⁠lea cu biserica de azi.

Cinstirea

După 1066 a existat un cult discret al lui Eduard, care a crescut în veacul al XII-⁠lea. Priorul Osbert de Clare a pornit o campanie pentru canonizare, în folosul abației Westminster. Un prim demers la Roma, în 1139, a fost amânat de papa Inocențiu al II-⁠lea. Cu sprijinul regelui Henric al II-⁠lea și al episcopilor, papa Alexandru al III-⁠lea a dat bula de canonizare la 7 februarie 1161. Istoricii notează că Eduard nu avea în veacul al XI-⁠lea faima de sfânt pe care a căpătat-⁠o apoi, mai ales prin osteneala monahilor de la Westminster.

Moaștele au fost mutate la 13 octombrie 1163 și, din nou, la 13 octombrie 1269, când regele Henric al III-⁠lea i-⁠a ridicat un mormânt mare în Westminster, unde racla se află și azi. Ziua de 13 octombrie este pomenirea lui în Anglia pentru Biserica Romano-⁠Catolică și pentru Biserica Angliei. Martirologiul Roman îl are înscris și la 5 ianuarie, ziua morții. Până în jurul anului 1350 a fost unul dintre sfinții ocrotitori ai Angliei, alături de Edmund Mucenicul și de papa Grigorie cel Mare, apoi regele Eduard al III-⁠lea a ales pe Sfântul Gheorghe. Eduard Mărturisitorul este ocrotitorul căsniciilor grele, iar în fiecare octombrie abația Westminster îl cinstește printr-⁠o săptămână de slujbe și rugăciune.