Elisabeta Feodorovna

Sfânta Preacuvioasă Muceniță Elisabeta Feodorovna, Marea Ducesă a Rusiei, s-⁠a născut ca prințesă Elisabeta de Hessa și Rin, nepoată a reginei Victoria, sora mai mare a ultimei împărătese Alexandra și soția Marelui Duce Serghei Alexandrovici. După moartea lui a părăsit viața de curte, a întemeiat la Moscova o mănăstire a milei și a fost ucisă de bolșevici la Alapaevsk, în iulie 1918. Biserica Ortodoxă o cinstește ca preacuvioasă mărturisitoare și muceniță. Biserica Rusă o pomenește la 5 iulie (stil vechi), adică 18 iulie pe calendarul civil, zi în care o prăznuiește și Biserica Ortodoxă Română.

Copilăria și căsătoria

S-⁠a născut la 1 noiembrie 1864, la Darmstadt, ca al doilea copil al Marelui Duce Ludovic al IV-⁠lea de Hessa și al prințesei Alice, fiica reginei Victoria. În familie i se spunea Ella. Casa trăia simplu față de obiceiurile regale: copiii își făceau singuri paturile și își aranjau camerele, iar mama lor îi ducea să viziteze spitalele și pe cei săraci. În 1878, o epidemie de difterie i-⁠a luat sora mai mică, Maria, și după o lună pe mama ei. Ella a fost singura dintre cei șase copii care nu s-⁠a îmbolnăvit.

Mulți pretendenți i-⁠au cerut mâna, între ei vărul ei, viitorul kaiser Wilhelm al II-⁠lea. S-⁠a căsătorit cu Marele Duce Serghei Alexandrovici, fratele țarului Alexandru al III-⁠lea, la 15 iunie 1884, în capela Palatului de Iarnă din Sankt Petersburg. La nuntă, țareviciul Nicolae a cunoscut-⁠o pe sora ei Alix, iar Ella a sprijinit-⁠o mai târziu pe aceasta să primească credința ortodoxă înainte de a se căsători cu el. Căsnicia nu a avut copii, dar cei doi au crescut pe nepoții lui Serghei, Maria și Dmitri Pavlovici.

Ortodoxia

Serghei a ajuns guvernator al Moscovei, iar cei doi au locuit în Kremlin. Elisabeta fusese crescută luterană. Nu era obligată să-⁠și schimbe credința, dar a ales singură să fie primită în Biserica Ortodoxă prin ungerea cu Sfântul Mir, în 1891, și a primit numele Elisabeta Feodorovna. Gestul ei a atras critici aspre din partea unor rude. A cercetat spitale și case pentru săraci, iar în vreme de război a organizat ajutor pentru ostașii răniți.

Văduvia

La 4 februarie 1905 (stil vechi), Marele Duce Serghei a fost ucis de o bombă aruncată de revoluționarul Ivan Kaliaev. Elisabeta a alergat la fața locului și, în genunchi în zăpadă, a ajutat să fie strânse rămășițele lui. După câteva zile s-⁠a dus la închisoare să-⁠l vadă pe Kaliaev. I-⁠a spus că îl iartă, l-⁠a îndemnat să se pocăiască și a făgăduit că va cere țarului să-⁠i cruțe viața. El a refuzat, iar mai târziu în acel an a fost spânzurat. Ea a lăsat în celulă o Evanghelie și o icoană. Se spune că pe crucea de pe mormântul soțului ei a pus cuvintele Domnului: „Părinte, iartă-⁠le lor, că nu știu ce fac”.

Mănăstirea Marta și Maria

De atunci a purtat doliu până la sfârșitul vieții. În 1909 și-⁠a vândut bijuteriile, chiar și verigheta, și cu banii a cumpărat pământ și case pe strada Ordînka din Moscova. Acolo a întemeiat Așezământul Sfintelor Marta și Maria, cu spital, farmacie, orfelinat și școală. În aprilie 1910 ea și cele dintâi surori au fost sfințite, iar ea a rămas stareță. Surorile aveau să împletească rugăciunea cu slujirea bolnavilor și a săracilor. Elisabeta mergea prin cele mai sărace mahalale ale Moscovei, primea copii părăsiți și îngrijea pe cei aflați în pragul morții. În Primul Război Mondial, așezământul a ajutat pe răniți.

Arestarea și mucenicia

După revoluție a refuzat să părăsească Rusia. În primăvara lui 1918 a fost arestată, dusă întâi la Perm, apoi la Ekaterinburg, iar la 20 mai la Alapaevsk, în Urali, împreună cu sora Varvara Iakovleva, ajutorul ei de chilie, și cu mai mulți membri ai familiei imperiale: Marele Duce Serghei Mihailovici, prinții Ioan, Constantin și Igor Constantinovici, prințul Vladimir Paley și Feodor Remez, secretarul Marelui Duce Serghei.

În noaptea de 17 spre 18 iulie 1918 au fost duși cu căruțele din școala în care erau ținuți la o mină părăsită de lângă satul Siniaciha. Au fost bătuți și aruncați în puț, iar ucigașii au aruncat grenade după ei. Serghei Mihailovici a fost împușcat. Un cekist a povestit mai târziu că a auzit imnuri ieșind din groapă, după care s-⁠au aruncat crengi și s-⁠a dat foc. După tradiția ortodoxă, Elisabeta a supraviețuit căderii și în puț i-⁠a legat rănile prințului Ioan cu vălul ei, înainte de a muri, rugându-⁠se pentru ucigașii ei. Un studiu recent al unui istoric al Bisericii Ruse, bazat pe raportul anchetatorului din 1918, pune la îndoială acest amănunt, pentru că trupul a fost găsit cu capul legat într-⁠o batistă, așa că el ține de tradiție, nu de fapt dovedit.

Moaștele și cinstirea

La 8 octombrie 1918, Armata Albă, care luase Alapaevskul, a scos trupurile din puț. Ele au fost găsite într-⁠o stare relativ bună. Rămășițele au fost duse spre răsărit, îngropate în cimitirul misiunii ruse din Beijing, iar în 1921 trupurile Elisabetei și ale surorii Varvara au fost duse la Ierusalim, unde se odihnesc în biserica Sfânta Maria Magdalena de pe Muntele Măslinilor, mănăstire la a cărei ridicare ea și soțul ei contribuiseră.

Biserica Ortodoxă Rusă din Străinătate a canonizat-⁠o în 1981, iar Patriarhia Moscovei în 1992. În 2004-2005, moaștele ei au străbătut Rusia și țările vecine și au fost cinstite de milioane de oameni. Statuia ei se află deasupra ușii de apus a abației Westminster, între martirii secolului al XX-⁠lea. Mănăstirea ei din Moscova a fost redeschisă în 1992 și continuă lucrarea ei de milostenie.